Utilizările terapeutice ale eucaliptului

▲ Eucaliptul, un arbore zvelt ca un tânăr prinţ, veşnic verde şi de o rară frumuseţe, este originar din Tasmania (Australia) şi din insulele învecinate, unde aborigenii l-au denumit „kino“ şi îl foloseau la tratarea rănilor ▲ Datorită dimensiunilor impresionante, care pot să atingă înălţimi până la 300 de metri, este considerat un veritabil „stâlp pe care se sprijină cerul“ ▲

În Australia se găsesc cei mai mari arbori din lume, mai înalţi decât faimoşii arbori de Sequoia din California. S-ar putea spune că Lungilă, din poveştile lui Ion Creangă, nu-şi găseşte un echivalent mai potrivit în lumea plantelor decât eucaliptul.

Vârful arborelui considerat, în medie, la 150 de metri de la pământ, întrece de peste două ori înălţimea celui mai înalt molid din Europa, descoperit în anul 1945 pe valea Harţagului - Buzău. Se ia la întrecere cu vestitul turn Eiffel din Paris şi poate sta la acelaşi nivel cu vârful cetăţii Petropavlovsk sau cu vârful piramidei Keops. Pentru a ajunge în vârful unui eucalipt australian uriaş, ar trebui o scară cu 900 de trepte.

Este cunoscut că, în oraşul Styx Forest, în luna decembrie 1999, a fost decorat un falnic eucalipt cu 3.000 de beculeţe, ca protest împotriva nimicirii pădurilor virgine.

Eucalpitul a fost adus în Europa la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în scopuri ornamentale şi pentru asanarea terenurilor mlăştinoase, ştiind că acest arbore este un foarte mare consumator de apă şi că tulpina sa are o rezistenţă deosebită la excesul hidric în sol.

Pe Coasta de Azur, în sudul Italiei şi pe ţărmurile Mării Caspice ale Caucazului, eucaliptul s-a integrat admirabil în peisajul local, dând un farmec deosebit prin silueta sa zveltă, fără însă a egala înălţimile record din ţara de baştină. În zona mediteraneană, specia Eucaliptus globulus atinge o înălţime de numai 30-40 metri, rareori 60 de metri, cât un bloc de 20 de etaje, deşi în Tanzania depăşeşte frecvent 100 de metri.

Dintre toate speciile vegetale, eucaliptul are creşterea cea mai rapidă, cu o alungire anuală până la 10 metri, mai intensă în primii 80 de ani de viaţă.

Eucaliptul este răspândit pe toate continentele prin cele aproximativ 500 de specii şi numeroase varietăţi, cele mai valoroase fiind Eucalyptus globulus, E. citriodora, E. dives şi E. radiata. Datorită uşurinţei de aclimatizare, a fost luat în cultură atât în unele ţări europene (Spania, Portugalia, sudul Franţei, Italia), cât şi în alte zone geografice. În nordul Africii, respectiv în Algeria, Tunisia şi Maroc, există oaze total împădurite cu eucalipt (ex. Zaris). Suprafeţe mai mari se găsesc în Statele Unite, Brazilia, China, Rusia (regiunea Suhumi).

În România se cultivă experimental în unele zone mai ferite de geruri mari, respectiv în Banat şi Baia Mare, pe locuri însorite şi soluri fertile, cu condiţia ca temperaturile din timpul iernii să nu coboare sub -150°C.

Cum recunoaştem un eucalipt?

Arborele prezintă un trunchi cilindric, cu scoarţă netedă, cenuşiu-albăstruie, şi lemn de culoare roşie. Frunzele ceroase au culoarea verde-albăstruie şi formă de seceră. De remarcat că dispunerea frunzelor pe plan vertical nu dă nici o umbră.

Florile albe, în formă de cupă, apar la subţioara frunzelor. Petalele cad în timpul înfloririi, lăsând descoperite numeroase stamine, pentru a asigura polenizarea. Fructele se aseamănă cu nişte mere, prevăzute cu capac.

Denumirea ştiinţifică a arborelui provine din cuvintele greceşti „eu“- bine şi „kalypto“ - acoperit, cu referire la aspectul staminelor.

Eucaliptul este specia care transpiră foarte mult, ceea ce face ca, în cazul cultivării pe terenuri mlăştinoase, să le asaneze, pentru a fi readuse în circuitul util. Totodată, contribuie la dispariţia ţântarilor anofeli, purtători de malarie.

Conţinutul chimic

Frunzele sunt bogate în flavonoide liposolubile, taninuri, rezine, cumarine, ceară, piperitonă şi, mai ales, ulei eteric aromatic, cu miros puternic, foarte plăcut.

Uleiul brut se obţine prin distilare cu vapori de apă, din frunzele proaspete sau parţial deshidratate. Randamentul în ulei este cuprins între 0,5-3,5%, în funcţie de specie şi de zona geografică de creştere. Pentru eliminarea unor aldehide alifatice, iritante pentru căile respiratorii şi cu miros neplăcut, se face rectificarea parametrilor calitativi prin redistilare, obţinând un lichid incolor sau slab gălbui, răcoritor, cu miros caracteristic de camfor şi cineol (la specia E. globulus) sau cu miros de citarat (la specia E. citriodora).

Din uleiul eteric de eucalipt, tratat cu alcali, se separă o fracţiune care se comercializează sub denumirea de cineol farmaceutic, cu 90% eucaliptol pur.

Producţia mondială de ulei de E. globulus este de 1.500-2.000 de tone anual, principalele ţări producătoare fiind Spania (500 de tone/an), Portugalia (300 de tone/an), Africa de Sud, India, Vietnam şi Brazilia. În paralel, a crescut producţia de ulei din specia E. citriodora, mai ales în Brazilia (500 de tone/an), Maroc, Seychelles şi Indonezia.

Menta de Sidney, renumită pentru acţiunile calmante în sfera digestivă

După ce botanistul german Ferdinand von Muller a descoperit proprietăţile medicinale ale uleiului aromat extras din frunze, s-a intensificat comerţul cu ulei, începând din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut iniţial sub denumirea de Menta de Sidney, datorită acţiunii calmante asupra tulburărilor digestive, asemănătoare cu cea a mentei.

Preţul actual al uleiului de eucalipt variază între 50-80 de euro/kg, în funcţie de provenienţă, chemotip şi conţinut în cineol.

Tratamente pentru bolile respiratorii

Frunzele de E. globulus, prin conţinutul ridicat în eucaliptol, au efecte antiseptice, bactericide, antifungice, antivirale, antifebrile, expectorante, sudorifice, astringente, hemostatice, cicatrizante, emoliente, antiastmatice, digestive, aperitive, antinevralgice, antireumatice şi antisalmonelice. Studii recente au dovedit că flavonoidele din frunze au proprietăţi hipoglicemiante, fiind indicate persoanelor cu diabet zaharat.

În bolile aparatului respirator, prin proprietăţile antivirale şi expectorante, frunzele de eucalipt sunt folosite în majoritatea afecţiunilor respiratorii acute sau cronice (tuse, gripă, guturai, răceală, laringită, faringită, sinuzită, rinită, bronşită, astm bronşic, angină, pneumonie, pleurezie şi chiar tuberculoză pulmonară). Prin deblocarea căilor respiratorii şi fluidificarea secreţiilor are loc uşurarea respiraţiei şi reducerea crizelor de febră intermitentă, cu scăderea temperaturii corpului.

Tratamentele se fac cu: infuzie din două linguri frunze uscate la 200 ml apă clocotită; tinctură în alcool 40° (se iau câte 50 de picături în 100 ml apă rece de 4-5 ori pe zi); sirop preparat din 20 g frunze infuzate în 300 ml apă clocotită; după strecurare se adaugă 300 g zahăr, se reîncălzeşte până devine siropoasă şi se consumă câte 4-6 linguri pe zi, ca expectorant şi antiseptic respirator; pulbere din frunze uscate şi măcinate fin (se ia câte un vârf de cuţit de 2-3 ori pe zi, înainte de mese, eventual în puţină miere); ulei eteric (3-5 picături în 30 ml apă), cu rol în fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice; ulei eteric pentru masajul zilnic pe piept, spate şi pe gât; inhalaţii, timp de 10 minute, cu vapori din infuzie de frunze (100 g la un litru apă, adăugând câteva picături de ulei eteric), pentru dezinfectarea căilor respiratorii superioare; frunze uscate şi măcinate, care se introduc în ţigări, cu efecte în ameliorarea crizelor astmatice.

Eucaliptul calmează stările emoţionale intense

În bolile sistemului nervos, eucaliptul are efecte calmante asupra stărilor emoţionale intense, ajută la întărirea spiritului, la creşterea capacităţii de concentrare şi la instalarea unei stări de armonie şi pace interioară.

Sunt bine cunoscute efectele înviorătoare, de împrospătare a corpului, în caz de oboseală, migrene, dureri de cap, astenie sau debilitate. Se foloseşte uleiul pus în baie, saună, candelă şi masaje în zona frontală şi a tâmplelor.

În afecţiunile renale şi genitale, uleiul de eucalipt are efecte bune contra cistitei apărute după răceală, nefrită, leucoree, vaginită şi blenoragie. Se fac masaje locale cu ulei sau băi de abur (2-3 picături ulei se pun în apa clocotită) şi băi de şezut.

În bolile aparatului digestiv sunt importante proprietăţile astringente (datorită taninurilor) şi efectele vermifuge (contra viermilor intestinali) precum şi acţiuni antimicrobiene (în caz de diaree şi dizenterie). Se recomandă infuzie (15 g frunze uscate la un litru apă clocotită), din care se consumă câte două ceşti pe zi, între mese, având efecte în atoniile stomacului, care duc la pierderea poftei de mâncare.

În diabetul zaharat este indicat decoctul din 15 g frunze uscate la un litru apă; se fierbe până când scade la jumătate din volum şi se bea întreaga cantitate în cursul zilei.

Uleiul de eucalipt, bun pentru vindecarea arsurilor

În afecţiunile reumatismale, artrite reumatoide şi poliartroze, se utilizează sub formă de comprese cu decoct din frunze sau ulei eteric, aplicate atunci când simptomele sunt agravate de vremea rece.

În bolile dermatologice, eucaliptul are numeroase aplicaţii sub formă de ulei eteric, infuzie, decoct şi băi locale, datorită acţiunii antiseptice şi antihemoragice. Se foloseşte în tratarea unor răni, arsuri (inclusiv solare), tăieturi, herpes, ulceraţii, plăgi, eczeme suprainfectate, inflamaţii, prurit de diverse etiologii, infecţii nazale, scurgeri de urechi (otite), inflamaţii de rect şi înţepături de insecte (ţânţari, muşte). Se aplică sub formă de spălături, comprese, loţiuni, băi generale şi locale (cu 10-15 picături la cadă).

Masajul cu ulei are efecte în ameliorarea durerilor musculare prin creşterea fluxului sanguin local. Loţiunile capilare cu infuzie din frunze activează creşterea părului.

Contra înţepăturilor de insecte se utilizează uleiul (5 picături la o cană de apă), cu care se tamponează pielea afectată. S-a observat că la aplicarea externă a unor emulsii sau unguente este indicat adausul a câtorva picături de ulei de eucalipt, care favorizează pătrunderea în piele, grăbind eficacitatea.

Durerile de dinţi şi măsele se ameliorează prin tamponări locale cu ulei eteric diluat în puţin alcool.

Nu folosiţi cantităţi de ulei în exces!

La doze excesive, uleiul de eucalipt poate provoca reacţii de sensibilizare gastrică, cu greaţă, vărsături, indigestii, dureri de cap, vertij, hipotensiune, hipotermie şi chiar efecte de intoxicare, cu semne de cianozare şi delir. La ingerarea a peste 10 ml ulei eteric doza poate fi letală. Este contraindicat copiilor mai mici de 12 ani, gravidelor, mamelor care alăptează şi persoanelor cu afecţiuni digestive şi hepatice grave, întrucât cineolul din ulei poate induce stări de convulsie. Se va evita, de asemenea, utilizarea concomitentă a medicamentelor hipoglicemiante.

Alte utilizări

În alimentaţie, uleiul de eucalipt este folosit ca ingredient în diferite arome pentru băuturi, bomboane, conserve din carne.

În cosmetică şi parfumerie se foloseşte uleiul din specia E. Citriodora, care se armonizează bine cu compoziţii de rozmarin, lavandă, verbină, cuişoare şi lemongrass. Se include în fabricarea unor paste de dinţi, săpunuri fine, detergenţi şi a altor produse de uz casnic.

Uleiul este o sursă naturală ieftină şi uşor accesibilă pentru separarea unor componente odorante de mare utilizare cum sunt: eucaliptol, citronelal, citronelol, felandren, piperitonă şi acetat de geranil.

În industria farmaceutică, intră în compoziţia unor medicamente tipizate cum ar fi emulsii (Bronchicum Inhalant), soluţii pentru uz intern (Pneumosept, Mentorin), soluţii pentru uz extern (Pinosol, Rhinoil), creion nazal (Salangane), unguente (Pulmex Baby, Wick Vaporub, Essential Balm) şi comprimate (Eurosept, Septogal, Strepsils Menthae).

În medicina veterinară se administrează infuzii din frunze îndulcite cu miere de albine, pentru tratarea unor boli bronhopulmonare la animale.

Pentru dezinfectarea camerelor se utilizează uleiul de eucalipt pus în candelă, având un excelent efect antiseptic pentru aerul din încăperea unde locuiesc persoane în stare de convalescenţă sau cei care suferă de o infecţie contagioasă. Aceleaşi efecte se realizează prin arderea lentă a frunzelor pe un făraş cu jăratic sau prin fierberea frunzelor într-un vas fără capac, realizând dezinfectarea contaminărilor locale.

Prin evaporarea lentă a substanţelor odorante pe care le conţine, uleiul de eucalipt îmbălsămează şi curăţă aerul din atmosferă. De aceea, aceşti arbori sunt consideraţi antimalarici, întrucât înlătură aerul rău (malaria, în limba italiană). De altfel, oamenii au observat că în jurul acestui arbore nu cresc alte plante, fapt explicat prin secreţia unei substanţe toxice care se răspândeşte în sol.

Din trunchiul de eucalipt, drept ca o lumânare şi rezistent la putrezire şi ardere, se confecţionează cele mai bune catarge pentru vasele maritime, iar lemnul fin şi dur este folosit la fabricarea mobilei, rivalizând cu lemnul de acaju.

Pe terenurile mlăştinoase, arborii de eucalipt au efecte de drenare a solului şi de îndepărtare a insectelor dăunătoare.