Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Stiinţă şi tehnologie Minunile ameninţate din adâncul oceanelor

Minunile ameninţate din adâncul oceanelor

Un articol de: Adrian Sorin Mihalache - 11 Ian, 2008

Oceanul reprezintă peste 70% din suprafaţa globului pământesc. Mai mult de jumătate din această suprafaţă ascunde adâncimi de peste 3.000 de metri. Pe uscat, munţii Himalaya au înălţimile cele mai mari, vârful Everest măsurând puţin peste 8.800 m. Lumea adâncurilor este cu mult mai vastă decât cea a uscatului. Volumul oceanelor depăşeşte 1.200 de milioane de kilometri cubi. Chiar dacă întreaga suprafaţă a uscatului reprezintă 30% din întreg globul pământesc, totuşi, mările şi oceanele terestre, cu întinderile şi mai ales cu adâncurile lor, reprezintă 99% din întreg spaţiul de viaţă al planetei noastre.

Oceanul a provocat dintotdeauna ingineria şi tehnologia. Astăzi se ştie că adâncimile sunt mult mai greu de explorat decât înâlţimile. Din 1922 şi până în prezent, Everestul a fost urcat de peste 2.200 de persoane. Desigur, victimele nu au lipsit (un temerar din opt şi-a pierdut viaţa în ascensiuni). Totuşi, cel mai adânc loc din ocean este Groapa Marianelor, situată în Oceanul Pacific, în apropierea Japoniei, având o adâncime de 11,03 kilometri. Dacă întreg Everestul ar fi adus în groapa Marianelor, el s-ar scufunda complet, până la peste 2.100 de metri adâncime! În acest punct limită din ocean nu a ajuns încă nici un explorator. Explorarea lui nemijlocită nici nu este posibilă, presiunile apei la această adâncime fiind imense. În Groapa Marianelor, presiunea exercitată de apă este de aproape 2 tone pe centimetru pătrat! Organismul uman este supus unei presiuni echivalente cu greutatea a 20 de avioane de mare capacitate!

Aceste condiţii extrem de dificile au îngreunat explorarea adâncurilor oceanului. Tehnologiile submersibile puse la punct începând cu anii â50 au permis ca, prin intermediul unor submarine speciale, Groapa Marianelor să fie explorată pentru prima dată la mai bine de 35 de ani după escaladarea Everestului! Primele imagini din adânc au putut fi preluate după ce aceste submersibile, capabile să suporte presiuni enorme, au fost dotate cu sisteme video de înregistrare.

Speciile sunt ameninţate

Dezvoltarea industrială a afectat serios mediul de viaţă terestru în ultimul secol. Se vorbeşte tot mai des de încălzirea globală şi de efectele ei pentru următoarele decenii. Dezvoltarea producţiei industriale a dus la creşterea cantităţii deşeurilor şi a substanţelor eliberate în atmosferă. Consecinţele se puteau vedea deja, la începutul anilor â80, când cercetările cu privire la calitatea mediului de viaţă semnalau alterarea acestuia. În prezent, potrivit unor estimări, omul utilizează, consumă şi afectează în total aproximativ 40% din producţia vegetală a planetei.

Multe dintre speciile de plante şi animale existente pe glob sunt deja afectate de dezechilibrele produse de exploatarea pe scară largă, de extinderea urbană şi dezvoltarea industrială. Numărul speciilor ameninţate cu extincţia totală este apreciat la 50.000 pe an, într-o prognoză ce prevede o evoluţie cel mai probabil constantă pentru următoarele trei, patru decenii. Potrivit altor estimări, 24% dintre mamifere şi 12% dintre speciile de păsări erau, la finele anului 2001, în pragul extincţiei totale. În 2005, World Conservation Union a raportat faptul că, la nivelul întregului glob, în 2004, 16.000 de specii de plante şi animale erau ameninţate cu dispariţia totală, în principal din cauza faptului că mediul lor de viaţă a fost alterat sau distrus! Toate aceste date arată clar faptul că, fără o politică sustenabilă, umanitatea riscă să distrugă iremediabil mediul planetar de viaţă.

În secolul al XX-lea au fost ucise deliberat peste 350.000 de balene

Alterarea mediului de viaţă se produce peste tot. Deşi majoritatea sectoarelor industriale desfăşoară activitatea pe uscat, ele afectează serios şi oceanele terrei. Poluarea oceanelor este determinată în principal de deversările substanţelor poluante în apele continentale, care ajung de cele mai multe ori în bazinele oceanice. O altă cale de poluare este cea determinată de emisiile de reziduri în atmosferă, cantităţi semnificative din produşi ajungând în ocean prin intermediul curenţilor de aer şi al precipitaţiilor. Consumul şi mai ales ramurile industriei ce exploatează rezervele de peşte au provocat, de asemenea, daune majore vieţii speciilor oceanice. Spre exemplu, estimările arată că numai în secolul al XX-lea au fost ucise deliberat peste 350.000 de balene. Pentru a vedea cât de mare a fost rata extincţiei, trebuie spus că, în prezent, numărul total al balenelor din oceanul planetar este estimat între 2.000 şi 6.000. Dat fiind numărul atât de redus al exemplarelor, cercetătorii sunt încă nelămuriţi dacă specia va putea supravieţui acestui minim sau va dispărea complet şi definitiv.

Plantele deosebesc vecinii buni de cei răi

Ultimele cercetări arată că plantele au capacitatea să discearnă între speciile cu care se învecinează şi să-şi ajusteze ritmul de creştere în funcţie de aceste date. Cercetări efectuate la Universitatea McMaster din Canada, publicate în „Biology Letters“ în luna iunie a anului trecut, arată faptul că plantele pot deosebi chimic speciile cu care se învecinează în parcelă. Măsurători şi observaţii au dovedit că, în funcţie de semnalele chimice pe care le depistează în sol, plantele cresc mai repede sau mai încet. Dacă planetele cu care se învecinează nu sunt din aceeaşi specie, plantele au un ritm de creştere mai intens, rădăcinile sunt mai puternice şi mai adânc înfipte în pământ. Dimpotrivă, în situaţia în care ele sunt învecinate cu aceeaşi specie, ritmul de creştere se diminuează. În situaţia în care rădăcinile lor sesizează în sol semnale chimice străine, procesele biochimice care determină creşterea devin mai intense, ca şi cum s-ar declanşa o bătălie pentru resursele solului. În situaţia în care rădăcinile plantelor primesc semnale chimice din sol despre vecini din aceeaşi specie, ritmul lor de creştere este diminuat, ca şi cum consumul resurselor ar fi planificat şi pentru a asigura creşterea vecinilor. Deşi rezultatele obţinute sunt remarcabile şi dovedesc anumite capacităţi excepţionale ale speciilor regnului vegetal, acest ultim studiu nu face consideraţii cu privire la inteligenţa plantelor.

Cum se orientează fluturii

Fluturii par să zboare la întâmplare, nicidecum după traiectorii alese cu grijă. Potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the Royal Society, preluate de revista „Nature“, există rezultate care par să contrazică această impresie.

O echipă de cercetători britanici a instalat pe aripile unor fluturi mici radio-emiţătoare minuscule, fiecare cântărind nu mai puţin de 12 miligrame. Prin intermediul unei staţii radar, aceştia au urmărit zborul acestor insectele, şi modul cum viteza şi direcţia de zbor s-a schimbat. După ce, în prealabil, cercetătorii s-au încredinţat de faptul că radioemiţătoarele fixate pe aripi nu modifică comportamentul fluturilor, aceştia au eliberat 33 de exemplare astfel echipate, într-un spaţiu verde de 500 de metri pătraţi, înregistrând toate mişcările a 30 dintre fluturi.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Datele obţinute par să sugereze că fluturii au două tipuri distincte de zbor: mişcări rapide în linie dreaptă şi, respectiv un zbor mult mai puţin rapid şi neliniar. În timp ce în zborul liniar fluturii se deplasează cu aproximativ 3 metri pe secundă, în zborul neliniar ei culeg nectar dintr-o floare sau alta, deplasându-se, în medie, de două ori mai încet. Mai mult chiar, acest zbor încetinit şi neliniar de la o floare la alta are loc pe un fel de bucle - care par să-i ajute pe fluturi să se orienteze şi să identifice următoarea floare, dar şi eventualele obstacole din traseu.

Aceste mici insecte, de altfel fragile, au dovedit capacităţi remarcabile de orientare. Ele au fost în stare, spre exemplu, să identifice şi să evite zonele nedorite, cum ar fi tufişurile sau copacii, chiar de la 200 de metri distanţă! De asemenea, datele au sugerat că fluturii pot să identifice chiar şi obiectivele dorite, cum ar fi florile cu nectar, chiar de la aproape 100 de metri. Datorită instalaţiei radar, specialiştii au fost în stare să urmărească zborul fluturilor pe distanţe mai mari de un kilometru. Acestea sunt doar primele rezultate de acest fel ale unui studiu pe care cercetătorii doresc să-l extindă pentru mai multe specii de fluturi.