Animale de demult

Dezvoltarea civilizaţiei umane şi mai rar anumite cataclisme naturale au pus probleme animalelor de pe toate meridianele lumii, multe specii dispărând definitiv, iar altele ajungând în pragul dispariţiei.

Habitatele naturale distruse de răspândirea comunităţilor umane şi vânatul excesiv sunt printre principalele cauze ale dispariţiei unor specii întregi de mamifere, păsări şi vieţuitoare acvatice. Vom da în continuare câteva exemple care vizează zona ţării noastre.

Lei pe pământurile noastre

Leul de peşteră, carnivor mai mare decât leii de mari dimensiuni ai zilelor noastre, şi-a obţinut numele fiindcă cele mai multe schelete ale sale au fost descoperite în peşteri. Cercetătorii consideră că acest leu încerca uneori, probabil în perioadele când hrana era puţină, să mănânce urşii aflaţi în hibernare, dar se întâmpla să fie şi ucişi de aceştia. Acest animal a trăit, se pare, până chiar în urmă cu 2.000 de ani, strămoşii noştri daci este posibil să-l fi cunoscut, deşi pe atunci era deja în faza de dispariţie. Perioada sa de glorie a început să apună în urmă cu 10.000 de ani, timp în care era răspândit din zona Europei (Anglia, Germania, Spania, România) până în Asia, America de Nord şi Siberia. Leul de peşteră avea peste 2 metri lungime fără coadă şi circa 1,2 metri înălţime. Se hrănea cu reni, cerbi, cai, mamuţi, bizoni, căprioare.

Un bour, o căţea şi un viteaz

Bourul, cunoscut tuturor românilor de pe stema Moldovei, şi-a pornit drumul prin istorie tocmai în India de acum 250.000 de ani, migrând până în zona ţării noastre. Ei sunt la originea unor specii de vaci actuale, însă erau cu mult mai mari.

În picturi rupestre din Europa şi până în Anatolia şi Orientul Apropiat apar bouri, indicând răspândirea acestui animal căruia i se atribuiau calităţi magice. Ultimul bour în viaţă înregistrat a fost vânat de braconieri în 1627 în pădurea Jaktorów, din Polonia. Legenda întemeierii Moldovei vorbeşte despre Dragoş Vodă, un bărbat din Maramureş care, pe când era la vânătoare, a văzut un bour mare şi frumos pe care atâta l-a alergat, încât câinii săi au căzut de oboseală unul câte unul. Rămânând la final undeva în părţile actuale ale Moldovei doar Dragoş cu bourul pe care l-a ucis, s-a înstăpânit peste ţinuturile pe care le descoperise. Numele „Moldova“ vine, conform legendei, de la căţeaua Molda a lui Dragoş, care s-a înecat în apă pe când, cu ultimele puteri, urmărea bourul.

Vulturul bărbos

Odinioară, cerul de deasupra munţilor din ţara noastră era plin de vulturi, astăzi ei fiind destul de rari. Vulturul bărbos sau zăganul (Gypoetus barbatus) era dat ca dispărut din anul 1929, până când, la 80 de ani distanţă, a fost văzută de vânători o familie în Munţii Cozia, din Platoul Mehedinţi. În 2009, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România - Mehedinţi a declarat că vânătorii au descoperit această pasăre încă în viaţă. Anvergura aripilor zăganului are aproape 3 metri, iar el mai trăieşte în munţii Alpi, Caucaz, Pirinei, Pamir, Altai, în zona Podişului Tibet. De asemenea, s-a subliniat că această specie se află pe lista roşie a Uniunii Europene, ca specie care trebuie neapărat ocrotită.

Brebul revine

Un caz foarte fericit de revenire după dispariţie este brebul, o specie de castor (castorul european - Castor fiber), care datorită blăniţei sale deosebite era vânat în trecut pentru căciulile şi hainele voievozilor şi boierilor. O serie de localităţi din ţara noastră au nume care stau mărturie răspândirii acestui animal în vechime: Brebu, Breb, Breboaia, Brebeni, Brebina, Biborţeni. Brebul a dispărut de la noi în anul 1823, ultimul sălaş fiind în zona Moldova-Veche din judeţul Caraş-Severin. Însă, revenind la vremurile bune, brebul s-ar putea să redevină o parte componentă obişnuită a faunei din România, graţie unor programe prin care exemplare sunt aduse din alte ţări.

În anul 1998 au fost aduşi 21 de brebi din landul Bavaria, în cadrul unui program demarat de Ministerul Mediului şi au fost eliberaţi în zona confluenţei dintre râul Negru şi pârâul Estelnic din judeţul Braşov. Numărul lor a crescut de atunci şi s-au răspândit, ajungând la peste 350 de exemplare care trăiesc de-a lungul cursurilor Oltului, Mureşului şi Ialomiţei. Un nou „val“ de 21 de brebi a fost adus în anul 2006 tot din Germania şi au fost eliberaţi pe Valea Argeşului.

Am dat doar câteva exemple, din cele foarte multe de animale care au dispărut de-a lungul timpului din pricina lipsei de respect a oamenilor pentru viaţă, lăcomia jucând rolul principal. Şi ceea ce se strică în natura cea atât de bine calculată de Creatorul ei cu mare greutate se poate repara.

Balaurul a existat

Nici zona ţării noastre nu este lipsită de fosile de dinozauri şi plante aparţinând ecosistemelor de acum sute de milioane de ani, însă dintre toate acestea alegem să prezentăm o descoperire nouă în lumea ştiinţifică - scheletul „Balaurului bondoc“ fiind găsit în urmă cu câţiva ani în zona localităţii Sebeş Glod, judeţul Alba.

Şi chiar era un adevărat balaur, în ciuda dimensiunilor relativ mici - circa 2 metri lungime şi 40 de kilograme greutate. Despre aspectul său ne putem face o idee dacă ne amintim filmul „Jurassik Park 1“, unde specia de dinozaur carnivor Velociraptor a fost bine creată. Balaurul românesc avea o constituţie mai solidă în partea de jos a corpului şi gheare în formă de seceră, retractabile, cu care sfâşia prada. Era, în urmă cu circa 70 de milioane de ani, unul dintre cei mai feroce prădători ai zonei în care trăim. Descoperirea scheletului parţial a fost făcută de către geologul şi paleontologul clujean Mátyás Vremir.