Arcuri de triumf de pretutindeni

Fiecare triumf se cere celebrat, iar sărbătoririle marilor victorii militare au nevoie de parade pe sub arcuri de triumf. Arcul de triumf este o invenţie romană, răspândită în întreaga lume. Dincolo de culturi, religii şi timp istoric, arcul de triumf este prezent de la un capăt la altul al lumii, din metropole ale zilelor noastre până în orașe ale Antichităţii, astăzi doar de interes turistic. Iată câteva dintre arcurile de triumf, mai vechi sau mai noi, cu parfum de istorie şi chiar de legendă.

Pentru a-şi omagia generalii, romanii ridicau câte un arc de triumf în cinstea celor care meritau. Ne putem închipui astăzi cât de măgulitor era pentru un general să aibă un arc de triumf dedicat lui. Dar nu numai armatelor victorioase le erau dedicate arcurile de triumf - deşi cele mai multe sunt în situaţia aceasta -, ci şi evenimentelor importante. Cel mai frumos pentru noi, ca români, arc de triumf este cel care reflectă ideea iubirii - Poarta Sărutului de la Târgu Jiu.

Unul dintre primele arcuri de triumf este cel dedicat împăratului Traian - Arcul lui Traian din Ancona (regiunea Marche, Italia). Monumentul în formă de portic cu o singură arcadă şi trepte de acces este din marmură extrasă din Insula Marmara, şi a fost ridicat la ordinele Senatului roman, după planurile celebrului Apolodor din Damasc, în anii 100-116. În partea de sus a arcului era statuia ecvestră a lui Traian, alături de statuia soţiei sale Pompeia Plotina, statui din bronz aurit care au fost luate de sarazini în anul 848. Pe sub acest arc a trecut Traian când a plecat în războiul victorios contra dacilor, o scenă de pe Columna lui Traian înfăţişând acele momente.

Un alt arc de triumf care înseamnă mult pentru noi este Arcul lui Constantin, situat în apropiere de Colosseumul din Roma. Acest arc a fost ridicat de sfântul împărat care a dat libertate creştinismului în întregul imperiu după victoria sa asupra lui Maxentiu. Deşi arcul este pus în legătură cu perioada în care împăratul Constantin a acceptat creştinismul, pe monument nu apar simboluri creştine. Arcul lui Constantin a fost ridicat în anul 315 şi are o înălţime de 21 de metri.

Un alt arc de triumf din Roma este Arcul lui Septimius Severus, ridicat din marmură albă, în anul 203, în cinstea victoriei lui Severus şi a fiilor săi Caracalla şi Geta asupra parţilor. După moartea împăratului, cei doi fraţi au domnit împreună, dar în 212 Caracalla l-a ucis pe fratele său Geta şi a ordonat ştergerea de pe arcul de triumf a însemnărilor care îl omagiau.

Fiecare capitală are câte un arc de triumf

Moda romană a construirii de arcuri de triumf s-a răspândit predutindeni, practic fiecare capitală având măcar câte unul. De la un capăt la altul al lumii, arcurile de triumf amintesc de momente notabile ale istoriei, fie ele sângeroase sau nu. „Poarta Indiei” din Mumbai este un exemplu de arc de triumf construit pentru a marca un eveniment fără legătură cu vreo înfruntare armată. A fost construit între anii 1911 şi 1924, fiind ridicat în cinstea vizitei regelui George al V-lea şi a reginei Maria. Momente importante pentru independenţa Indiei sunt legate de acest arc de triumf construit cu arhitectură care îmbină stilul hindus cu cel musulman, şi anume plecarea ultimelor trupe britanice din India, pe 28 februarie 1948.

Venind mai aproape de noi, avem şi în oraşele europene arcuri de triumf. Un arc de o frumuseţe deosebită este cel din Barcelona, fiind construit ca poartă principală de intrare în Expoziţia Universală din Barcelona în anul 1888. Înălţimea frumosului arc din cărămidă roşie este de 30 de metri, iar stilul construcţiei este cel neomaur. În partea de sus a arcadei se află o decoraţie înfăţişând stema Barcelonei şi stemele celor 49 de provincii ale Spaniei. Pe laturile stângă şi dreapta se află alegoriile Industria, Agricultura și Comerțul, sculptate de Antoni Vilanova, şi Științele și Artele, de Torquat Tasso, iar patru sculp­turi feminine, realizate de Manel Fuxà și Pere Carbonell, întregesc ansamblul. Arhitectul responsabil pentru această frumuseţe este Josep Vilaseca i Casanovas (1848-1910).

Poarta Brandenburg din Berlin a văzut multe începând cu anul 1791, când s-a încheiat construcţia. Acest complex arc de triumf şi poartă totodată a fost martorul unor momente ce au marcat nu doar Germania, nu doar Europa, ci chiar întreaga lume. Trupe hitle­riste au trecut pe sub arc, dar şi oameni fericiţi de căderea Zidului Berlinului, în anul 1989. Construcţia sa este cea mai importantă operă a arhitectului german Carl Gotthard Langhans (1732-1808), care a fost un pionier al neoclasicismului, stil în care este făcută şi poarta. Vederea acestui monument aduce aminte de Acropole. Are o înălţime de 26 de metri şi o lăţime de 65,5 metri. Carul triumfal pe două roţi tras de patru cai o duce pe Zeiţa Victoriei, care are o înălţime de 5 metri şi a fost montată abia în anul 1895, fiind subiect de controverse aprige în ideea că o zeitate să fie pe poarta dintr-un oraş creştin.

Nu putem trece cu vederea, desigur, Arcul de Triumf din Paris, din Place de l’Étoile, aflat la extremitatea vestică a celebrului bulevard Champs-Élysées. Comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost terminat abia în 1836. Inspirat de arhitectura romană și înalt de cincizeci de metri, poartă patru altoreliefuri, câte unul pe fiecare stâlp: Triumful din 1810, Rezistența, Pacea, La Marseillaise. Pe zidurile interioare sunt înscriși cei 558 de generali ai imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate. Arcul face parte acum din monumentele naționale franceze cu o mare însemnătate istorică. La picioarele sale se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl comemorează a fost pentru prima dată folosit aici. Soldatul Necunoscut este comemorat la fiecare 11 noiembrie, ziua armistițiului semnat între Franța și Germania în 1918.

Actualul Arc de Triumf din Bucureşti (care imită arcul de triumf parizian) nu este primul, existând de-a lungul timpului altele, cu viaţă scurtă, în funcţie de necesităţile istorice. Monumentul a fost construit între anii 1921-1922, proiectul fiind semnat de Petre Antonescu. Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Este făcut din celebra noastră marmură din carierele de la Ruşchiţa, iar sculptura a fost realizată de o echipă combinată din români şi italieni, fiind aduşi 10 sculptori din Italia. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, conţinând fotografii şi machete care aduc în prezent momente din marele război al Reîntregirii nea­mului, Marea Unire, dar şi efigii din bronz şi fotografii ale heraldicii marilor familii boiereşti.