Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Atracții turistice în Oslo

Atracții turistice în Oslo

Un articol de: Irina Munteanu - 22 Aug, 2015

Când îşi îndreaptă gândurile către ţările nordice, cei mai mulţi dintre posibilii călători se gândesc la frig. Totuşi, datorită Curentului Golfului, clima e mai plăcută decât ne-ar lăsa să credem latitudinile. Astfel, o plimbare prin cochetul oraș norvegian Oslo poate fi unul dintre cele mai plăcute lucruri, chiar dacă apar şi câţiva stropi de ploaie.

Mijlocul de locomoţie cel mai rapid este în Oslo, ca şi în alte oraşe din lume, metroul. Deşi nu se poate compara ca întindere cu Parisul sau Istanbulul, capitala Norvegiei nu poate fi uşor străbătută la pas. Oricât ai fi de rapid, nu ai cum să cuprinzi într-o zi şi casa memorială a scriitorului Henrik Ibsen, şi Galeria Naţională, unde pot fi văzute câteva dintre operele lui Edvard Munch („Ţipătul”, „Madona”), dar şi ale lui El Greco, Cézanne, Manet, şi parcul unde se află sculpturile lui Vigeland, şi Muzeul Satului, cu acoperişurile lui verzi, şi Opera, pe acoperişul căreia se poate face o plimbare. De fapt, oraşul mai oferă şi alte tentaţii - muzeul dedicat lui Munch, Muzeul Corăbiilor Vikinge, Muzeul Fram, însă pentru care nu am mai avut timp. Căci timpul, ca şi orice altceva, costă mult la Oslo, unul dintre oraşele cele mai scumpe din lume.

Mi-au plăcut străduţele curate, casele colorate şi foarte îngrijite, care m-au făcut să mă simt într-o poveste de Crăciun, dar şi oamenii. Relaxaţi şi foarte amabili, buni cunoscători de limba engleză, trecătorii pe care i-am abordat pentru a cere indicaţii despre diverse obiective şi direcţii s-au oprit mereu şi mi-au răspuns la întrebări. Un domn care mi-a spus că e de profesie lingvist şi că a vizitat mai multe ţări şi-a întrerupt traseul şi m-a însoţit până în locul în care voiam să ajung.
Cred că un muzeu bine realizat îţi creează o sete: aceea de a şti şi mai multe despre personajul despre care vorbeşte. Cu această senzaţie am rămas când am ieşit din casa memorială a marelui dramaturg Ibsen. Nu a fost doar holograma care îl reprezenta pe scriitor cu jobenul pe cap ce se îndepărta de spectator, cât obiectele ce vorbeau despre traiul unor persoane înstărite ce au trăit pe la 1900, despre mentalitatea acelei lumi şi despre visele ei, despre care depusese mărturie dramaturgul.
Deşi începuse să plouă, nu m-am ascuns în vreun restaurant în căutare de somon afumat, una dintre cele mai delicioase specialităţi norvegiene, ci am luat-o spre parcul Frogner, cunoscut şi drept parcul Vigeland, pentru că aici se află creaţiile acestui sculptor. Nu una, nu trei, ci 212 statui de bronz şi piatră, de admirat nu într-o clipită, ci măcar în câteva ore. Membre care se încolăcesc unele în jurul altora, copii plini de exuberanţă, bătrâni cu trupul marcat de vârstă şi care transmit înţelepciune şi resemnare, tineri plini de energie în luptă cu elementele naturii uimesc iarăşi şi iarăşi, cu fiecare pas înaintat pe aleile parcului.
Am trecut repede şi am admirat din mers Centrul Nobel pentru Pace. Am mâncat repede un hamburger la un fast-food de pe Aker Brygge, o zonă unde se află magazine şi restaurante şi pe unde te poţi plimba admirând imensele feriboturi ce străbat fiordul, apoi m-am îndreptat către staţia unui autobuz ce m-a dus în Peninsula Bygdøy. În această parte a oraşului se află mai multe muzee: al satului, al vaselor vikinge, Kon-Tiki, Fram, al marinei norvegiene. Am ales Muzeul Satului, unde aflasem că există case cu acoperişuri din iarbă, însă am văzut şi am aflat mai mult decât atât. Izolaţia acoperişului era o problemă şi atunci fermierii norvegieni au găsit această soluţie, de a le acoperi cu bucăţi groase de pământ cu iarbă. Însă lucrurile nu erau atât de simple. Mai întâi se fixau pe casă scândurile, apoi, peste ele, se puneau mai multe straturi de scoarţă de copac, pentru a face acoperişul impermeabil. Abia apoi se fixau bucăţile de pământ cu iarbă, tăiate direct din curte. Pentru că vântul bate tare în Norvegia, fermierii trebuiau să se ajute unii pe alţii atunci când se apucau de acoperişurile caselor. Azi lucrau la unul toţi, peste o săptămână mergeau la altul. Era o muncă grea, făcută voluntar, iar acest stil de întrajutorare se numea „dugnad”, similar cu ceea ce la noi era „claca”. Obiceiul se păstrează şi acum; chiar dacă stau în apartamente, la bloc, oamenii se adună şi muncesc împreună când unul dintre ei are nevoie de ajutor la făcut curăţenie, de exemplu. O lecţie pe care am învăţat-o în călătoria la Oslo este şi aceea a solidarităţii.
În acest Muzeu al Satului mai poate fi observat şi modul în care arătau altădată instituţiile specifice unei mici localităţi: un oficiu poştal, o mică benzinărie, o farmacie. Un colţ este dedicat grădinii cu plante medicinale, dar sunt şi straturi cu legume, pentru a recrea cât mai fidel atmosfera unui sat norvegian.
În această călătorie, am avut ocazia să merg să vizitez o familie în care soţul era norvegian, iar soţia româncă. Am ascultat muzică compusă de Edvard Grieg, celebrul muzician norvegian, şi am băut aquavit sau akevitt, cum îi spun localnicii. Am aflat că, pentru ca această băutură să ajungă la împlinire, ea trebuie să facă mai întâi o călătorie cu vaporul, în butoaie de stejar, din Norvegia până în Australia şi înapoi. Abia după atâta clătinat pe valuri gustul ei este desăvârşit.
Mi-a plăcut Oslo pentru clădirile lui vechi, pentru senzaţia de tihnă pe care mi-a transmis-o, dar şi pentru că e un oraş unde se construieşte. Ultima realizare faimoasă a arhitecţilor norvegieni este Opera din acest oraş. Iar eu n-am putut să ratez o plimbare pe acoperişul acestei clădiri fascinante, ce are forma inspirată de un gheţar ce se iţeşte din mare. Interiorul e împărţit în 1.100 de încăperi, iar acustica auditoriului este perfectă.
N-am avut răgaz şi pentru a merge acolo la un concert. Unul dintre motivele pentru care aş reveni cu mare bucurie în acest oraş nordic.