Bibliotecile de-a lungul istoriei

Din anul 1995, omenirea serbează, pe 23 aprilie, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Este o iniţiativă a UNESCO, ocazie pentru instituţii de pretutindeni de a promova cartea şi, implicit, lectura. Cu cât trece timpul şi publicaţiile online tind să „fure” tot mai mulţi cititori, care, altfel, s-ar fi regăsit între filele cărţilor, cu atât mai importantă ne apare miza acestei zile.
România s-a aliniat la această zi internaţională şi a făcut chiar un fericit pas înainte. Pe 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost decretată „Ziua Bibliotecarului din România”, aşa că această dată cuprinde sărbătorirea simultană a cărţilor, a autorilor, cu drepturile lor şi a bibliotecarilor.

Data de 23 nu a fost aleasă întâmplător, ea este ziua în care doi coloşi ai literaturii universale au murit: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. În Spania, această dată se sărbătoreşte printr-un Festival al Trandafirilor, în onoarea Sfântului Gheorghe, iar legătura cu cărţile este că femeile după ce acceptau florile de la bărbaţi le ofereau câte o carte.

Povestea frumoasă a cărţilor ca factor major în civilizarea umanităţii începe odată cu posibilitatea de a le multiplica uşor, posibilitate dată de apariţia tiparului cu litere mobile, inventat de Johannes Gutenberg (1398-1468). Chiar dacă ideea de a tipări le venise cu mult timp în urmă chinezilor, aceştia punând-o în aplicare prin presarea hârtiei sau mătăsii în blocuri de lemn în care erau gravate litere, sistemul era suficient de greoi, încât accesul la carte să fie destinat doar elitei societăţii, şi nu maselor largi.

Prima bibliotecă publică

Dar chiar şi după ce tipărirea cărţilor devenise ceva obişnuit, achiziţionarea lor nu era la îndemâna oricui, aşa că apariţia bibliotecilor publice de împrumut a fost ceva firesc. Prima asemenea bibliotecă de împrumut pentru public a apărut pe teritoriul actual al României, graţie iniţiativei tipografului Josef Klapka, fiul unui farmacist ceh, care a ajuns şi primar al Timişoarei între anii 1819 și 1833. Acest tipograf a reuşit să deschidă într-o clădire în care actualmente funcţionează Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Timiş o bibliotecă care conţinea şi o sală de lectură, dar care dădea şi cărţi în regim de împrumut, pe bază de abonamente contra cost. După ce a devenit primar al Timişoarei, Klapka nu a mai putut să se ocupe de bibliotecă, aşa că a vândut-o familiei Behel, iar biblioteca a funcţionat până după Revoluţia de la 1848. În amintirea acestei realizări culturale importante, pe zidul clădirii a fost montată în anul 2007 o placă ce conţine inscripţia „Biblioteca Klapka Timişoara, 15 mai 1815”. 

Prima bibliotecă publică, dar care nu oferea cărţile în regim de împrumut, a fost Biblioteca Teleki, din Târgu Mureş.

Această bibliotecă a fost deschisă în anul 1802 din iniţiativa contelui Samuel Teleki, cancelar al Transilvaniei, care în timpul călătoriilor sale de studii prin Europa, când a vizitat biblioteci publice şi private, s-a convins de importanţa acestora pentru cultura şi civilizaţia unei zone.

Contele Teleki a învăţat cum este organizată o bibliotecă şi a început să colecţioneze cărţi, aflându-se în legătură cu savanţi din Europa. El a reuşit o adevărată performanţă, aducând în cadrul colecţiilor sale cele mai importante cărţi apărute până în acel moment, circa 40.000 de volume scrise în latină, greacă, engleză, franceză, germană, maghiară şi română. Un fapt deosebit de îmbucurător este că această primă bibliotecă de la noi funcţionează şi astăzi, îmbogăţită prin înglobarea Bibliotecii Bolyai a Colegiului Reformat din Târgu Mureş şi prin diverse donaţii.
Prima bibliotecă atestată documentar este şi mai veche, legată de o mănăstire distrusă în vremea marii invazii tătare din anul 1241 - Mănăstirea Igriş, fondată de Ordinul călugăresc catolic cistercian în anul 1179. Prima soţie a Regelui Béla al III-lea (n. 1148/1149 - 1196) , Ana de Châtillon, era originară din Franţa, aşa că a ctitorit Mănăstirea Igriş ca abaţie filială a mănăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, primii călugări vieţuitori ai acestui locaş de cult fiind aduşi chiar de acolo.

Această mănăstire a fost distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1241, reconstruită apoi, dar destinul ei a fost unul greu încercat, fiind iarăşi distrusă în timpul răscoalei cumanilor, spre finalul secolului al XI-lea, iarăşi refăcută şi apoi în 1500 închisă definitiv, în urmă venind şi ocupaţia otomană, care a distrus-o pentru totdeauna, ruinele ei fiind găsite la câţiva kilometri de comuna Igriş din judeţul Timiş.

Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, cu un buget anual de peste jumătate de miliard de dolari şi circa 4.000 de angajaţi, este cea mai mare din lume. Ea este practic Biblioteca naţională a Americii, 30 de milioane de cărţi se găsesc în trei clădiri din capitala SUA, şi nu doar cărţile dau valoarea imensă a acestei biblioteci, dar şi manuscrisele, hărţile, înre­gistrările, benzile desenate, filmele, obiectele de artă aflate în cadrul acestei instituţii imense. La Biblioteca Congresului se află una dintre cele patru biblii existente în lume tipărite de Gutenberg, prima formă a Declaraţiei de In­dependenţă a Statelor Unite ale Americii, şi alte documente şi cărţi rare. Directorul acestei faimoase insti­tuţii se numeşte Librarian of Congress (Bibliotecarul Congresului), este numit de preşe­dintele SUA, la recomandarea Senatului. De la înfiinţarea sa până acum, Biblioteca a avut 14 directori.

Mari biblioteci dispărute

De-a lungul istoriei, multe biblioteci, adevărate comori ale culturii, s-au pierdut. Dintre acestea amintim: Colecţia minoică de tăbliţe de argilă din Knossos, Colecţia regelui asirian Sargon al II-lea din Uruk, Bibliotecile din Nippur şi Ninive, Biblioteca din Cartagina, unde au fost arse în anul 146 î.Hr. de către trupele romane jumătate de milion de cărţi, Cărţile Sibilinice din Roma, arse într-un incendiu din anul 83 î.Hr., celebra Bibliotecă din Alexandria, unde s-au pierdut peste 700.000 de role de pergament şi papirus, Colecţia Templului lui Herodes din Ierusalim, distrusă din ordinul împăratului Titus Flavius Vespasianus, mii de cărţi arse în Constantinopol în secolul al VIII-lea din ordinul împăratului bizantin Leon al III-lea Isauricul (care a promovat iconoclasmul la rang de religie de stat).

Odată cu apariţia şi dezvoltarea internetului a luat amploare şi procesul de digitizare a cărţilor şi de creare a bibliotecilor virtuale. Acestea pot fi accesate de oriunde, cărţile clasice sunt ferite de degradare, însă dispare şi plăcerea de a întoarce paginile cu care generaţii întregi s-au obişnuit.

Avantajele acestor noi tipuri de biblioteci sunt multiple. Spre exemplu există posibilitatea de a ajunge la oricâţi doritori de imagini scanate care redau aspectul original al lucrărilor (ne imaginăm cum ar fi să atingă paginile scrise de Eminescu câteva mii de oameni… s-ar distruge rapid), textele scanate pot fi utilizate cu uşurinţă în cadrul altor lucrări, eliminarea riscului de pierdere a bibliotecilor prin foc sau calamităţi naturale ori războaie, cărţile putând fi copiate şi salvate în diverse locuri, protejarea lucrărilor originale, care pot fi păstrate în siguranţă fizică, în timp ce variantele electronice pot fi accesibile multor cititori.

De-a lungul timpului, mulţi oameni înstăriţi şi-au donat cărţile către biblioteci sau şi-au folosit averea pentru înfiinţarea de biblioteci, însă poate unul dintre cei mai importanţi este Andrew Carnegie (1835-1919), om de afaceri şi mare filantrop american de origine scoţiană, unul dintre primii „regi” ai oţelului. Carnegie este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din istorie şi, cu atât mai mult, o vorbă a sa este de natură să ne impresioneze: `Cine moare bogat moare dezonorat”. El nu a vrut să moară dezonorat, aşa că a fost şi unul dintre cei mai mari filantropi, spre finalul vieţii donându-şi cea mai mare parte a averii. Cu banii lui s-au construit circa 3.000 de biblioteci în SUA şi Anglia, a donat bani către peste 7.000 de biserici din întreaga lume, a susţinut cercetarea, ştiinţa, arta.