Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Carol Davila, un mentor al medicinei din România

Carol Davila, un mentor al medicinei din România

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Data: 24 August 2012

Medicul şi farmacistul român de origine franceză Carol Davila (Carlos Antonio Francesco DâAvila) s-a născut în Italia, în anul 1828. La vârsta de 25 de ani, după ce absolvă Facultatea de Medicină din Paris, vine în România, invitat de domnitorul Barbu Ştirbei, pentru a conduce operaţiunea de organizare a serviciului militar. Însă vizita de lucru preconizată a avea durata de trei ani se prelungeşte pe întreaga durată a vieţii acestui mare om.

Davila a organizat serviciul de ambulanţe, care a activat în Primul Război Mondial, a înfiinţat o şcoală de felceri şi una de chirurgi, care se va transforma în "Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie".

A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti, a fost ridicat la rangul de general, era pretutindeni, după cum spunea Principele Carol într-o telegramă: "Davila e pretutindeni unde e nevoie de el".

A fost el însuşi suferind, nu în ultimul rând din pricina dăruirii sale de a merge personal în inspecţii. A avut un reumatism care i-a adus pareza unui braţ, a suferit de tifos contractat în închisoarea de la Telega, pe când îngrijea soldaţi şi deţinuţi, iar în Războiul de Independenţă a făcut un antrax infecţios, iar sciatica l-a făcut să umble în baston.

Personalitatea lui însă impunea, trezea deopotrivă respect şi invidie, fiind şi vorbit de rău pentru o pretinsă slugărnicie, cum era catalogată atitudinea lui diplomată prin care îşi atingea scopurile medicale şi prin care a făcut atâtea reforme în România, care l-a recunoscut drept cetăţean şi mentor al învăţământului medical românesc.