Case de prin lumea largă

De la primele „case” utilizate de oameni şi oferite de natură - peşterile - şi până la locuinţele moderne, cu piscine şi tot confortul, drumul a fost complicat şi cu caracteristici în funcţie de zona geografică.

La începuturi, casele nu se construiau, ci… se găseau. Totul era să poţi da ursul afară din peşteră, spus mai în glumă, mai în serios.

Peşterile ofereau siguranţă, oamenii având de păzit o singură cale de acces posibilă, spaţiu din belşug şi o bună izolare faţă de intemperii.

În peşteri s-au găsit urme ale vieţuirii umane încă din preistorie, desenele cu animalele pe care le vânau oamenii emoţionându-ne cu candoarea lor. Un exemplu deosebit prin vechime şi frumuseţe este Grota din Altamira, aflată în Spania, la 30 de kilometri depărtare de oraşul Santander. Descoperită în anul 1868 de un vânător şi prezentată chiar şi regelui Alfonso al XII-lea (1857-1855), peştera nu a fost preţuită de la început la adevărata ei valoare istorică, unii vizitatori, printre care şi regele, nefiind convinşi de vechimea desenelor de pe pereţi.

Şi în peşteri din România s-au găsit urme ale locuirii lor în timpul străvechi, un exemplu fiind peştera Meziad, din judeţul Bihor, o peşteră mare, de aproape 5 kilometri lungime, dispusă pe mai multe niveluri.

Locuinţele de lut, pe nedrept dispreţuite

Timp de mii de ani, oamenii au locuit în căsuţe făcute din chirpici. Chirpiciul este un material sănătos, format dintr-un amestec de lut, paie tocate şi bălegar. Se pune la soare în nişte forme, iar după uscarea lui naturală, rezultă nişte „cărămizi” care izolează foarte bine interiorul casei, păstrând căldura pe timpul iernii şi răcoare vara. Uneori poţi auzi la televizor comentarii cu iz dispreţuitor la adresa caselor de chirpici, însă acestea s-au dovedit, dacă sunt bine construite, că rezistă fără probleme timp de mai multe generaţii, fiind şi rezistente la cutremur, prin faptul că sunt uşoare şi flexibile. Un impediment ar fi că nu rezistă la inundaţii, materialul înmuindu-se şi cedând, şi nici nu suportă construcţii cu etaj. Dar pe strămoşii noştri nu îi interesau vilele atât de mult…

Case în Africa, în India şi la pol

Surpriză: chirpiciul este folosit şi pe alte continente, cum ar fi în Africa. Locuitorii bantu, din Africa de Sud, realizează un kraal, adică o împletitură din ramuri de copaci, de formă semisferică - exact ca un iglu făcut din bucăţi de gheaţă - şi umplu împletitura cu lut, bălegar, rezultând o locuinţă care îi apără de soarele arzător.

Locuinţe în care se folosesc împletiturile din nuiele şi chirpiciul putem găsi din plin şi în India. Acoperişurile sunt făcute din paie, pereţii sunt groşi, interesul oamenilor din acele zone fiind să se obţină înăuntru o temperatură cât mai scăzută când afară soarele arde necruţător.

Fiindcă veni vorba de iglu, acest romantic adăpost, specific zonelor veşnic îngheţate, i-a adăpostit pe oameni încă din vremuri străvechi. Vânătorii eschimoşi foloseau asemenea locuinţe pe timpul iernii, iar în limba inuită „iglu” chiar înseamnă „locuinţă”. Igluurile erau folosite atât ca adăposturi provizorii, pentru timpul cât oamenii vânau şi se întorceau în satele aflate mai la sud, dar şi ca locuinţe permanente, uneori fiind chiar cu mai multe încăperi, legate între ele prin tunele.

Locuinţe pe stâlpi

Pentru a se apăra de inundaţii şi de animale, locuitorii zonelor mlăştinoase sau bogate în precipitaţii sub formă de ploaie îşi ridică la propriu casele: mai sus de pământ, pe piloni. Astfel obţin o locuinţă în care nu intră apa şi nici nu se furişează şobolanii sau alte vieţuitoare. În Asia - Bangladesh, Thailanda şi alte ţări - sunt nişte locuinţe foarte răspândite.

Mongolii şi ingenioasele lor iurte

Felul nomad de a trai al mongolilor i-a făcut să inventeze o locuinţă complexă, care să poată fi mutată cu ajutorul animalelor de povară, dar şi să fie suficient de confortabilă: iurta.

Această locuinţă de formă circulară este formată dintr-un schelet din lemn, cu rol de susţinere, iar  între stâlpi sunt întinse mai multe straturi de blănuri de animal şi postav impermeabil. Pe jos se aştern bănuri şi covoare, iar în centru se aşază o sobiţă, care încălzeşte toată incinta şi la care se găteşte.

Iurta este un fel de împărat al corturilor. Câţiva oameni o pot demonta şi căra pe uriaşele întinderi ale Mongoliei, unde îşi pasc turmele de pe urma cărora trăiesc, apoi le remontează şi au la dispoziţie adăposturi confortabile şi călduroase.

Troglodiţii şi casele din stânci

În nord-estul Iranului şi în Tunisia, în Africa de Nord, dar şi în alte zone, există locuinţe săpate în stânci. „Troglodiţii” - cuvânt care nu are nimic peiorativ în acest caz - din Tunisia locuiesc şi astăzi în case din peşteri săpate în stânci, fără apă curentă şi fără electricitate. Au o viaţă simplă şi de-a lungul istoriei nimeni nu a putut să-i schimbe: nici romanii, nici saracinii şi nici francezii care au dominat, de-a lungul istoriei, această zonă. Pentru cei care îşi permit vacanţe puţin mai scumpe decât media, există posibilitatea de a-i vedea pe aceşti oameni şi modul lor de viaţă în orăşelul Matmata, din sudul Tunisiei. Ca un amănunt mai exotic, notăm că, datorită aspectului „de pe altă planetă” al locurilor, în acea zonă s-au filmat porţiuni din mai multe pelicule celebre: „Star Wars”, „Indiana Jones”, „Raiders of the Lost Ark” şi altele.

O zonă cu locuinţe săpate în stânci, mai apropiată de noi, atât din punct de vedere geografic cât şi afectiv, este Cappadocia, din Turcia. Acolo există adevărate oraşe subterane care au fost locuite de primii creştini, pe când creştinismul încă nu era o religie acceptată.