Casele memoriale a doi mari compozitori: Enescu și Beethoven

Unul dintre deliciile călătoriilor îl constituie vizitarea caselor memoriale, ocazie cu care turistul poate simți atmosfera în care au trăit și creat personalități emblematice pentru cultură sau știință. Iată două case memoriale înrudite oarecum prin domeniul de activitate al iluștrilor proprietari care le-au locuit: Enescu și Beethoven.

În București, pe Calea Victoriei, la numărul 141, într-una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, Palatul Cantacuzino, se află Muzeul Național „George Enescu”.

Construită în stilul art nouveau, clădirea a fost ridicată între anii 1901 și 1903 de Gheor­ghe Grigore Cantacuzino, cel care în epocă era supranumit Na­babul. Grigore Cantacuzino a fost primar al Bucureștiului între 1869 și 1870, om politic al Partidului Conservator, care a deținut în două perioade și func­ția de prim-ministru (1899-1900; 1904-1907).

Palatul a fost ridicat după planurile arhitectului Ioan D. Be­rindei, care a colaborat pentru etapa de decorare a clădirii cu personalități recunoscute în epocă. G. D. Mirea, Nicolae Vermont şi Costin Petrescu au rea­lizat picturile murale, iar arhitectul Emil Wilhelm Becker a asigurat partea de ornamentație sculpturală. De asemenea, arhitectul a lucrat și cu Casa Krieger din Paris pentru decoraţia inte­rioară.

După moartea lui Grigore Cantacuzino, clădirea a fost moș­te­nită de fiul său, Mihail Cantacuzino. Acesta a murit prematur, iar soția sa, Maria, s-a recăsătorit cu George Enescu. După moartea marelui violonist și compozitor, în 1955, soția sa a dispus prin testament ca pala­tul și clădirile anexe să rămână orașului, în memoria artistului. Astfel, din anul 1956, Bucu­reștiul are Muzeul Național „George Enescu”, clădire în care își are sediul și Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Muzeul cuprinde o expoziție permanentă, formată din foto­grafii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoraţii, desene, busturi, instrumente mu­zicale, fracul compozitorului şi costumul de academician al Aca­demiei Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor lui Enescu.

Dar această casă memorială nu este singura în care vizitatorii pot trăi atmosfera în care a creat Enescu. În Sinaia, aproape de Castelul Peleș, fiind impresionat de frumusețea locurilor, George Enescu a construit, între anii 1923 și 1926, o casă pe care a nu­mit-o Vila Luminiș. Aici compozitorul revenea constant în perioadele din­tre turneele pe care le făcea în Europa și Statele Unite.

În 1947, când era la Paris, Enescu a donat statului vila pentru a fi folosită ca loc de odihnă pentru artiști, iar din anul 1995 a devenit Casa Memorială „Geor­g­e Enescu”. Din 2007 a devenit secţie a Muzeului Naţional „George Enescu”.

În salonul vilei din Sinaia se află pianul compozitorului, instrument de care Enescu s-a fo­losit în activitatea sa compo­nistică şi în concertele oferite apropiaţilor familiei. Din salon, scara în spirală permite accesul spre capătul turnului Belvedere şi de aici în mansardă sau „ba­geaga” (cum îi spunea Enescu). Tot din salon se pătrunde în ca­mera soţiei sale, Maria Canta­cuzino-Enescu, decorată în stil eclectic.

Și în Germania, în orașul Bonn din nordul țării, un mare compozitor își are casa memo­rială, și anume Beethoven. Clădi­rea este muzeu încă din anul 1893, așa că aceia care merg în vacanță acolo îl pot vizita. În această casă, care se păstrează foarte bine, pot fi văzute instrumente originale folosite de Bee­thoven, partituri și pianul pe care clasicul l-a primit din partea unui constructor renumit de piane, Conrad din Viena. Anvergura mondială a compozitorului a determinat conducerea casei memoriale să facă posibilă înțele­gerea vieții și operei sale de către vizitatorii veniți din toate colțu­rile lumii. Tururi audio sunt la dispoziția celor interesați în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă și japoneză. Tehnologia prezentului și-a adus și ea contribuţia la receptarea cât mai com­pletă a operei și vieții lui Beetho­­­ven, printr-un studio pentru colecții digitale.

Tot aici se află și un salon cu o acustică foarte bună, care găzdu­iește mici concerte, într-o ambi­anță de o frumusețe deose­bită.