Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Câteva capete ale lumii

Câteva capete ale lumii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 13 Iunie 2015

Drumul până „la capătul lumii” i-a incitat pe oameni din cele mai vechi timpuri, încă de pe când se credea că Pământul este plat ca o tavă, că stă pe spinarea unei broaște țestoase uriașe sau că apele se varsă undeva într-un hău. Să fie ceva din nostalgia regăsirii raiului, din mersul până la capătul ființei care nu poate fi decât Creatorul ei? Este posibil. Dar și geografic vorbind, capetele lumii au chemat mereu tainic oamenii să le descopere. Despre câteva astfel de extreme geografice vom vorbi în cele ce urmează.

Extremele geografice se consideră fie lu­ând în calcul și insulele, fie fără acestea, doar partea de uscat. Punctul cel mai nordic al Europei, cu insule cu tot, este Arhipelagul Franz Josef și aparține Rusiei, deși descoperitorii lui au fost exploratorii polari austrieci Payer și Weyprecht, în anul 1873. Însă din cauză că expediția celor doi temerari a fost făcută cu fonduri private, nu a fost anexat de Imperiul Austro-Ungar, iar în anul 1926 a fost anexat de Uniunea Sovietică. Arhipelagul se află la numai 1.000 de kilometri de Polul Nord, în regiunea administrativă Arhanghelsk. Campioană la orașele nordice cu cei mai mulți locuitori este tot Rusia, care are șase orașe dincolo de Cercul Polar, cu peste 50.000 de locuitori, cel mai mare dintre ele fiind Murmansk, cu 336.000 de locuitori. Americanii au și ei localitățile lor înghețate tot timpul anului. Cea mai nordică dintre ele, Tanana din Alaska, aflată la numai 90 de kilometri distanță de Cercul Arctic, a devenit cunoscută întregii lumi prin documentarul realizat de Discovery Channel - „Viața la capătul lumii”, în care se văd greutățile și frumusețile vieții comunității de acolo. După cum titrează site-ul canalului amintit, „viața e foarte dură aici, veșnic amenințată de hipotermie și inaniție, veșnic în căutarea cărnii și blănurilor vitale pentru supraviețuire. În acest loc, băieții devin mai repede bărbați, fiindcă trebuie să-și ajute familia să supraviețuiască, iar tensiunile capătă o nouă dimensiune într-un asemenea decor. Fiecare anotimp aduce noi provocări și pericole, dar oamenii depășesc obstacolele zilnice colaborând”.

Teritoriul canadian Nunavut are circa 30.000 de oameni dispersați pe aproape 2 milioane de kilometri pătrați, cu localități mici, căci viața în acele locuri este extrem de grea.

Norvegienii au trei insule locuite, aparținând Arhipelagului Svalbard, cea mai mare dintre localități fiind Longyearbyen, cu circa 2.000 de locuitori. Cel mai mare oraș nordic din lume, aflat dincolo de Cercul Polar, este Tromso, cu peste 50.000 de oameni care trăiesc la 3 grade dincolo de cerc”.

Țara de Foc, mai frumoasă ca oricând

Să mergem acum la celălalt capăt al lumii, cel dinspre sud. Când eram copii, datorită celebrei cărți Toate pânzele sus” a lui Radu Tudoran și filmului făcut după ea, am visat la Ushuaia, în carte descrisă drept o localitate măruntă, servind ca loc de plecare a expedițiilor spre Polul Sud. Și până în anii '70 cam așa a fost acest oraș sudic, astăzi pitoresc, colorat și vizitat de turiști de pretutindeni. Localitatea argentiniană din Țara de Foc a intrat în atenția călătorilor celebri, precum Charles Darwin și Richard Henry, care au descris țărmul primejdios, pe care se vedeau focurile „indienilor canoe” care trăiau cu pește și scoici - descriși și în cartea de aventuri sus-amintită. Dacă în urmă cu câteva zeci de ani Ushuaia avea numai 7.000 de locuitori, astăzi numărul acestora tinde spre 70.000, există două canale de televiziune, ziare, școli și un campus universitar ce ține de Universidad Nacional de la Patagonia Juan Bosco, având facultăți de inginerie, economie și științe sociale. Pentru cei dornici și apți să ajungă mai la sud, există două localități cu rezidenți perma­nenți, una argentiniană și cealaltă chiliană.

În Base Esperanza, sătuc-sta­țiune științifică, 10 familii având circa 55 de persoane locuiesc la temperaturi ce depășesc rar 0 grade Celsius, vara în general fiind cam -10 grade. Sătucul are facilități și pentru cazarea tu­riș­tilor care se aventurează până efectiv spre capătul lumii. Cealaltă localitate, cea chiliană, este un model de organizare. În Villa Las Estrellas, inaugurată în 1984 ca stațiune de cercetări, trăiesc permanent 12 familii care au 20 de copii, aceștia făcând școa­lă și grădiniță. Localitatea mi­nusculă are și biserică, și spital cu două paturi, medic și asistentă perma­nenți, ba chiar și bancă, acces la internet, așa încât cei aproximativ 100 de locuitori au tot confortul care se poate avea.

Cel mai sudic punct al Europei le aparține grecilor, cu Insula Gavdos, având numai 50 de locuitori, dar aflată în apropiere de celebra Insulă Creta, la numai 20 de kilometri. În vestul Europei, capătul pământului este orașul Bjargtangar, din Islanda, unde în 1913 s-a construit un far.

Punctul cel mai estic al Europei este celebrul arhipelag rusesc Novaia Zemlea. Despărțit de continent de către Strâmtoarea Kara, prelungire geologică a sălbaticilor Munți Ural, zona a fost celebră mai ales în perioada Războiului Rece pentru experimentele atomice desfășurate acolo. În Novaia Zemlea s-au făcut detonări de arme atomice atât în atmosferă, cum a fost cazul celei mai mari bombe atomice construite vreodată - Țar Bomba, de 50 megatone -, și în subteran. Un astfel de experiment militar subteran efectuat la 12 septembrie 1973, având puterea de 4.2 megatone, a generat o avalanșă de 80 milioane de tone, care a blocat doi ghețari și a creat un lac lung de 2 kilometri. În prezent, acolo locuiesc cei care a­par­țin dintotdeauna zonei, ne­neții, care se îndeletnicesc în general cu pescuitul și vânătoarea, ca și strămoșii lor.