Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Copenhaga, un oraş ecologic
Un oraş fascinant, elegant, împânzit de clădiri istorice, celebre canale, străzi vechi care dezvăluie minunate muzee, galerii de artă şi parcuri. Aşa se poate descrie pe scurt Copenhaga, capitala Danemarcei, una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa.
Important port pe vremuri, de aici plecau corăbiile impunătoare ale vikingilor, a rezistat cu stoicism asediilor suedeze, a fost mistuit de incendii, în anul 1711 ciuma a redus populaţia oraşului la o treime, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ocupat pentru cinci ani de trupele germane. Aceasta este doar o parte din istoria zbuciumată a oraşului. Copenhaga este astăzi un important centru comercial, cultural şi ştiinţific. Este unul dintre cele mai ecologice oraşe din lume, danezii preferând transportul în comun, care este foarte bine organizat, sau să circule cu bicicleta. Este bine să ştiţi că în Copenhaga există aproximativ şase milioane de biciclete, dintre care o mie sunt destinate în mod gratuit turiştilor. Aşadar, dacă ajungeţi în acest oraş căutaţi bicicletele în spaţiile special amenajate pentru ele. Mica Sirenă, emblemă a oraşului Nu se poate să vă începeţi călătoria în capitala Danemarcei fără să o salutaţi pe Mica Sirenă. Reprezentativă pentru Copenhaga, statuia a fost donată oraşului în 1913 de către berarul Carl Jacobsen, ca un omagiu adus marelui scriitor danez Hans Christian Andersen, creatorul micii sirene. Bietul monument a fost greu încercat în timp: ba a rămas fără un braţ, ba a fost decapitat, mânjit cu vopsea şi chiar furat cu totul la un moment dat. Copenhaga este şi capitala unor minunate castele şi palate care atrag orice turist. Înconjurat de spaţioase grădini, Castelul Rosenborg, construit în stil renascentist olandez, a fost proiectat de regele Christian al IV-lea, iar astăzi reprezintă un important muzeu unde puteţi admira o parte a bijuteriilor care au aparţinut nobililor şi aristocraţilor danezi. Iubitorii de artă vor fi impresionaţi şi de Palatul Christiansborg, un grandios complex alcătuit din diferite clădiri: Parlamentul danez, Biroul Primului Ministru şi Curtea Supremă. Prezenţa ruinelor vechiului castel Absalon, care datează din anul 1167, sporeşte importanţa şi farmecul acestui loc. Expoziţie amenajată în 25 de grădini Nu putem părăsi domeniul artelor fără a vizita Muzeul Naţional Danez care îşi plimbă vizitatorii prin istoria, geografia şi etnografia ţării, de la vikingi până în perioada barocă, sau grandioasa expoziţie în aer liber, Frilandsmuseet, oficial tot o secţie a Muzeului Naţional, unde sunt expuse obiecte tradiţionale aduse din toate regiunile Danemarcei. Unicitatea acestei expoziţii este dată de faptul că piesele sale sunt răspândite într-un imens parc, în care sunt amenjate vreo 25 de grădini şi unde pasc cirezi şi turme de animale domestice din rase vechi, daneze. Un alt loc celebru pentru Copenhaga îl reprezintă grădinile Tivoli. Anual, trei milioane de vizitatori trec pragul acestui parc din inima metropolei, fiind unul dintre cele mai importante spaţii de petrecere a timpului liber. Veţi fi impresionaţi de frumoasele grădini în miniatură unde îmbobocesc peste 100.000 de flori, dar şi de parcul tematic cu jocuri şi călătorii de neuitat. Deseori, în acest parc performează artişti locali sau internaţionali, pe o scenă amenajată în aer sau într-o sală de concerte, iar accesul publicului este gratuit. Fiind un oraş port, Copenhaga este brăzdată de nenumărate canale. Pitorescul canal istoric Nyhavn, care datează din 1673, este un important loc de distracţie pe care nu puteţi să-l rataţi. În faţa pastelatelor case care mărginesc canalul, veţi fi întâmpinaţi de o multitudine de restaurante, puburi şi cafenele, deschise nonstop. Tot aici, puteţi vizita şi casa Nyhavn, unde scriitorul Hans Christian Andersen a scris primele sale povestiri şi basme între anii 1834 şi 1838. De asemenea, puteţi face o croazieră cu vaporaşul care pleacă şi acostează în Nyhavn. "Oraşul berii" Copenhaga este renumită şi pentru berea care se face aici, fiind denumită şi "oraşul berii". Atât localnicii, cât şi turiştii vor găsi în berăriile existente celebra bere daneză nefiltrată, mereu proaspătă şi rece. Dacă am pomenit de bere, trebuie să ne referim şi la delicatesele culinare care vă vor îmbia în Copenhaga. O mâncare emblematică pentru Danemarca o reprezintă "smorrebrod", care sunt practic nişte tartine mici, formate din pâine de secară combinată cu tot felul de alimente, de la peşte, caviar, creveţi, mezeluri, brînzeturi, ouă, pate de ficat până la mărar, hrean, muştar, inele de ceapă, struguri, felii de portocală, satisfăcând astfel şi cele mai exigente gusturi şi fantezii culinare. Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim cu povestitul aici. Dacă doriţi să vă petreceţi concediul într-un minunat oraş european, veniţi în Copenhaga şi bucuraţi-vă de o adevărată metropolă nordică.