Cum a început instituţia numită bancă

Începuturile sistemului bancar se regăsesc înainte chiar de apariţia băncilor propriu-zise, care împrumută bani cu dobândă. Firesc, fiindcă înainte de a avea banii ca mijloc de schimb, oamenii au avut produsele muncii lor, pe care le schimbau sau le împrumutau cu dobândă. Cine avea mai mult pământ şi făcea o recoltă mai mare dădea şi altora care nu aveau şi primeau înapoi un plus, dobânda.

Aur şi grâne, tranzacţionate cu acte pe tăbliţe de lut

Templele erau cele mai sigure locuri în care puteau fi depozitate averi sau produse strategice, aşa că în Asiria, Babilonul anului 2000 î.Hr. , templele jucau rolul de bănci.

Arheologii au descoperit în Orientul Apropiat tăbliţe de lut datând din perioada 8000 î.Hr. şi 1500 î.Hr., pe care se ţineau evidenţele producţiilor agricole. Cea mai veche culegere de legi – Codul lui Hammurabi (1792-1750), care conţine 282 de legi, cuprinde şi reguli cu privire la acordarea şi primirea de împrumuturi, dobânzi, garanţii, depunerile în depozite, adică practic pilonii oricărei activităţi bancare moderne.

În Egiptul secolului XVIII î.Hr., aurul şi argintul se păstrau în temple, iar grânele erau folosite şi în împrumuturi cu dobândă. Astfel că grânarele au devenit, în vremea dinastiei ptolemeice, care a condus Egiptul între 305 şi 30 î.Hr., o reţea de bănci, cu administrare centrală situată în Alexandria, unde conturile principale de la grânarele de stat erau înregistrate. Această primă bancă a lumii făcea transfer de valori fără a fi necesar schimbul efectiv de marfă, plăţile făcându-se prin documente, prin înregistrări, după cum şi în epoca modernă, dacă cineva trimite bani între localităţi nu este necesar ca acei bani fizici trimişi să ajungă la destinatar, ci filiala băncii din oraşul respectivului îi dă suma necesară. Astăzi pare banal, dar în acele vremuri era o inovaţie fantastică.

În India anilor 1750 î.Hr. – 185 î.Hr. se folosea un instrument de plată modern, constând într-un ordin scris adresat unui bancher, de a face o anumită plată către cineva, numită astăzi cambie.

În timpul dinastiei chineze Qin (221-206 î.Hr.) s-a realizat standardizarea greutăţii monedelor din imperiu, ceea ce a făcut posibilă dezvoltarea sistemului bancar la nivel modern.

Mai târziu, în Grecia Antică şi în Imperiul Roman, cei bogaţi acordau împrumuturi în bani şi furnizau serviciul de a ţine banii altora în siguranţă, contra unei taxe. Tot templele erau folosite şi în acea vreme şi nu putem să nu ne amintim de episodul biblic în care Iisus Hristos le-a răsturnat zarafilor mesele, pentru a nu mai pângări spaţiul sacru al templului cu activităţi mercantile.

Băncile în Europa Evului Mediu şi a Renaşterii

Un nou nivel al activităţilor de tip bancar a început în vremea Evului Mediu şi a Renaşterii Italiene, când familiile bogate din oraşele Florenţa, Veneţia şi Genova şi-au fondat propriile bănci şi nu mai erau folosite templele sau bisericile în scop financiar. Familiile Bardi şi Peruzzi au creat în secolul al XIV-lea bănci cu sucursale în mai multe oraşe europene. Celebra familie Medici a fondat, prin Giovanni Medici, în anul 1397, o bancă puternică – Banca Medici -, care a devenit cea mai importantă din Florenţa. La moartea sa, Giovanni avea o avere de 180.000 de florini de aur, care ar echivala cu aproximativ 36 de miliarde de dolari în zilele noastre.  

În acel timp şi activitatea bancară era în dezvoltare în întreaga Europă, olandezii, cu negoţul lor puternic, aveau nevoie de o industrie bancară pe măsură, englezii de asemenea. Germanii au avut dinastii precum Welser, Fugger şi Berenberg care au jucat un rol important multă vreme.

Responsabili pentru introducerea operaţiunilor bancare în Anglia sunt tot italienii, care pe la anul 1260 au deschis la Londra prăvălii pe o stradă ce a devenit celebră, Lombard Street. Până şi regele Eduard al III-lea (1312-1377)  al Angliei, când a avut nevoie de bani gheaţă şi-a amanetat coroana, gest care spune totul despre seriozitatea cu care erau privite băncile în acea perioadă. Tot Eduard al III-lea s-a împrumutat de la Familia Bardi cu suma de 900.000 de florini şi de la Familia Peruzzi cu 600.000, ca să susţină efortul de război, fiind implicat în aşa-numitul Război de 100 de ani cu Franţa. (Dan Cârlea)