Cum circulau primii şoferi

Primul posesor al unui permis de conducere a fost inginerul german Karl Benz (1844-1929), care în momentul când a început să iasă pe străzile oraşului Mannheim cu automobilul său Motorwagen a oripilat cetăţenii neobişnuiţi cu zgomotul şi mirosul făcut de noua maşinărie.

Pentru a putea să-şi folosească invenţia fără a mai avea scandal şi probleme, a apelat la autorităţile Ducatului Baden, care i-au dat la mână un act prin care Karl Benz putea merge legal cu maşinăria sa. În primii ani ai secolului al XX-lea, autorităţile ţărilor europene emiteau permise de conducere a autovehiculelor doar în baza unei cereri.

Frânarea la apariţia sacului de fân

Nu existau şcoli de şoferi, trebuia doar făcută o cerere şi permisul era obţinut. Prusia a fost prima care a introdus obligativitatea existenţei unui act prin care un autovehicul putea fi condus pe drumurile publice, în anul 1903. Autoritatea care se ocupa de aceasta era aceeaşi care autoriza funcţionarea cazanelor industriale cu abur. În 1910, guvernul imperial a decis trecerea la utilizarea pe scară naţională a permiselor de conducere, care pentru prima oară se obţineau în baza unei şcolarizări urmate de o testare. Dincolo de Ocean, odată cu creşterea numărului automobilelor a crescut şi numărul accidentelor, lucru care a determinat autorităţile să studieze modelele german şi francez de obţinere a permiselor de conducere. Astfel, în 1913, statul american New Jersey a impus tuturor doritorilor de a conduce autovehicule să treacă un examen special înainte de a obţine acest drept.

În România, primele reglementări în domeniul circulaţiei vehiculelor au apărut în 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a stabilit regulile pe care trebuie să le îndeplinească birjarii. Dintre ele, spicuim: să nu fumeze când au muşterii în trăsură, să fie îmbrăcaţi cuviincios (lucruri care la multe taximetre din zilele noastre vedem că nu se mai aplică), să nu fie beţi, să aibă noaptea felinarele aprinse. În privinţa autovehiculelor, anul 1906 este de referinţă, când se publică "Regulamentul Poliţiei Rulajului şi Circulaţiei pe Căile Publice". Primul examen pentru obţinerea permisului de conducere a avut loc în 1908 - deşi încă nu existau şcoli de conducere! -, iar proba era de-a dreptul hilară, vizând numai reflexul de a frâna în caz de pericol: candidatul trebuia să circule cu viteză pe un traseu, iar ofiţerul examinator îi arunca în faţa automobilului un sac de fân, candidatul trebuind să frâneze instantaneu. În 1909 erau înregistrate în România 447 de automobile, cel cu numărul 169 era al lui Nicolae Titulescu. Şcolile de şoferi au început să apară odată cu anul 1910, iar la prima şcoală de şoferi se studiau două materii: "Omorârea de oameni" şi "Scoaterea de fum a maşinilor" şi se făcea practică.

Ciudăţenii auto din Belgia

Ultima ţară din Europa care a adoptat modelul de a solicita un permis de conducere este Belgia. Incredibil, dar până în 1967 oricine făcea cerere la primărie de obţinere a unui permis îl primea, fără şcolarizare şi examen!

Iulian Mirică, student român şi rezident în Belgia, ne spune: "Până în 1967 se lua permisul de la primărie, în baza unei simple cereri. Din 1967 până în 1977, se dădea un fel de examen teoretic, care consta în câteva întrebări simple. Abia din 1977 s-a trecut la sistemul cu şcolarizare, constând în traseu şi poligon pentru obţinerea permisului. Dar drama este alta: cei care au obţinut permisul în sistemul vechi, fără examen sau cu un examen teoretic sumar - astăzi persoane în vârstă - nu trebuie să-şi echivaleze competenţele cu cei care iau acum permisul. Astfel că prin Belgia circulă cu maşina persoane de vârste înaintate, care nici nu au fost şcolarizate, nici nu cunosc legislaţia şi semnele de circulaţie. Adevărate pericole! Opresc oriunde şi fără semnalizare, merg haotic, se urcă pe trotuar la viraje. Am făcut nişte filmări din maşina mea, pentru site-ul trafictube.ro, foarte elocvente." (Dan Cârlea)