De la bibliotecă de colegiu la Biblioteca Naţională

În iunie 1955 a fost înfiinţată Biblioteca Centrală a României, instituţie care a însemnat atât de mult în formarea intelectualilor, prin cel mai mare fond de carte de la noi pus la dispoziţia publicului. Însă rădăcinile acestei biblioteci se regăsesc cu mult înaintea acestui moment de referinţă, într-unul dintre colegiile Bucureştiului. O istorie în care se cuprind şi momentele de după Unirea de la 1859, o poveste ce merită spusă.

Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, cunoscut drept Liceul „Nicolae Bălcescu” în perioada de până în decembrie 1989, este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ de la noi. A fost fondat din decizia lui Constantin Cantacuzino, în anul 1694, numele de atunci fiind Academia Domnească de la Sfântul Sava. Se preda în limba greacă, asta până la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr (pedagog, teolog, traducător şi inginer), de a se preda în limba română. Acest prestigios colegiu, „Sfântul Sava”, a fost diviziat, în anul 1864, la ordinul lui Alexandru Ioan Cuza, una dintre ramuri devenind Universitatea Bucureşti, iar alta rămânând colegiu. Biblioteca acestui colegiu avea, în anul 1838, circa 1.000 de volume, care au fost puse la dispoziţia publicului, iar după Unirea de la 1859 a devenit bibliotecă naţională, fiind numită chiar aşa, iar ulterior, Biblioteca Centrală. Numele bibliotecii s-a schimbat de-a lungul vremii de mai multe ori, din 1864 şi până în 1901 numindu-se Biblioteca Centrală a Statului. În 1901 biblioteca a fost desfiinţată, colecţiile sale fiind transferate la Biblioteca Academiei Române, până în anul 1955, când a fost reînfiinţată cu numele Biblioteca Centrală de Stat, nume ce l-a purtat până la Revoluţia din decembrie 1989.

Clădirile în care a funcționat Biblioteca Națională

„Locuinţele” acestei biblioteci sunt şi ele o poveste în sine, în perioada comunistă având drept casă un...palat adevărat, o clădire superbă, construită în anii 1906-1912, după planurile arhitectului Ştefan Burcuş, numită Palatul Bursei. Regele Carol I a decis construirea unui sediu pentru Camera de Comerţ şi Industrie a Bucureştiului, iar clădirea a fost construită pe un teren din centrul Capitalei, rămas gol în urma dărâmării fostei clădiri a clucerului Bărcănescu, unde odinioară fusese Senatul României. Ministrul industriei, Ioan Lahovary, a dăruit terenul pentru acest proiect, dar cu condiţia ca lucrările să fie începute în cel mult trei ani, iar proiectul să se finalizeze în şapte ani. Ceremonia aşezării pietrei de temelie a avut loc la data de 11 mai 1908, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale. Numele actual, Biblioteca Naţională a României, a fost dat în ianuarie 1990, funcţionând în continuare în fostul Palat al Bursei, până în 2012. Povestea sediului actual, modern, al bibliotecii, situat pe malul Dâmboviţei, este şi ea pe potriva istoriei tumultuoase, pe care am văzut-o până acum. Proiectul de a muta biblioteca din fostul Palat al Bursei datează din vremea comunismului, construcţia actualului sediu începând în anul 1986, odată cu restul clădirilor din ceea ce se numea Centrul Civic. Însă, după Revoluţie lucrările au fost sistate, aşa cum s-a întâmplat cu multe proiecte de anvergură din acea vreme, clădirea degradându-se, deşi se afla într-un stadiu destul de avansat de construire, la momentul 1989. În anul 2002 se dorea transferarea clădirii în patrimoniul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), pentru a fi transformată în sediu al Guvernului. Planul a fost abandonat şi s-a revenit la ideea iniţială de a deveni sediul Bibliotecii Naţionale, ceea ce este astăzi – o clădire modernă, care se oglindeşte frumos în apa Dâmboviţei. Sălile de lectură au spaţii însumând 14.000 de metri pătraţi, în timp ce spaţiile destinate depozitării se întind pe 35.000 de metri pătraţi, iar birourile şi spaţiile tehnice au la dispoziţie peste 8.000 de metri pătraţi. Dacă vechiul sediu, Palatul Bursei, era o bijuterie arhitectonică, însă nu mai corespundea necesităţilor unei biblioteci din zilele noastre, actualul sediu este şi un spaţiu destinat activităţilor culturale în general, nu doar cititului. Astfel, există o aulă de 400 de locuri, săli de conferinţe, săli pentru evenimente multimedia, spaţii de recreere.