Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber De la marfa cărată cu cobiliţa la supermarket

De la marfa cărată cu cobiliţa la supermarket

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 11 Aprilie 2014

Astăzi ni se pare firesc să intrăm într-un magazin uriaş, în care să ne alegem singuri marfa, să existe totul adunat sub un singur acoperiş,  preţurile să fie afişate în dreptul fiecărui produs. Însă nu a fost dintotdeauna aşa.

Până nu demult, adică în perioada interbelică, comerţul se făcea în cel mai relaţional mod cu putinţă. Vânzătorul şi cumpărătorul intrau într-o relaţie umană strânsă, preţul mărfii se putea negocia, marfa era, cel mai adesea, produsă şi vândută de acelaşi om, fără intermediari.

Bunicii noştri încă mai pot să ne povestească despre băcăniile de cartier, unde vânzătorul îşi cunoştea fiecare cumpărător în parte, avea preferaţii lui, vindea şi pe datorie, dacă te ştia că eşti mai nevoiaş dar de încredere, căuta să îi intre în voie fiecăruia, muşteriii fiind consideraţi importanţi.  

Pe străzile şi pe uliţele adesea desfundate ale oraşelor umblau vânzători care îşi lăudau marfa purtată în coşuri pe umeri, adusă cu cobiliţele, iar prin pieţe se vindea totul proaspăt, negociabil, extrem de „uman“.

Până în 1916, data de apariţie a primului supermarket, părea de neconceput ideea de a renunţa la socializarea vânzător-client şi de a strânge la un loc, într-un singur magazin, tot ce poate reprezenta o necesitate pentru cumpărători: produse proaspete şi produse conservate, precum şi mărfuri din alte categorii decât alimente. 

Şi cui putea să-i vină o astfel de idee, dacă nu unui american, în ţara tuturor posibilităţilor?

Astfel că, la data de 6 septembrie 1916, se deschide la Memphis primul supermarket din lume, fiind ideea lui Clarence Saunders (1881-1953). Saunders a fost un vizionar, făcând în domeniul comerţului ce a făcut în domeniul construcţiei de automobile Henry Ford - introducerea muncii la bandă -, adică o inovaţie epocală.

El a realizat că, odată cu creşterea în mărime a oraşelor, oamenii vor avea tot mai puţin timp de umblat în multe locuri pentru a-şi cumpăra cele necesare şi vor avea nevoie ca mărfurile să fie adunate la un loc, cu preţuri clare, totul să se facă cu economie de timp. Adică eficient, clar, de încredere.

El a deschis magazinul „Piggly Wiggly“, care a avut un succes imens, extinzându-se rapid. În numai zece ani de la deschiderea primului magazin în Memphis, „Piggly Wiggly“ era deja un lanţ întins în peste 30 de state americane, numărând 2.660 de unităţi.

Lanţul există şi astăzi, operând în sud-estul SUA, iar în Memphis a fost creat un mic muzeu, făcut exact după planurile primului magazin deschis în anul 1916.

Un alt nume de referinţă pentru istoria supermarketurilor este al lui Michael Cullen (1884-1936), care a fondat în anul 1930 un supermarket cu numele „King Kullen“, care s-a transformat într-un lanţ de magazine, existent şi astăzi.

În Europa a început tot pe atunci să apară acest tip de comerţ, nemţii fiind deschizători de drumuri cu „Lidl“, care era parte dintr-un concern cu numele  „Schwarz-Gruppe“, din care fac parte şi alte nume importante de magazine, din care cunoscut la noi este „Kaufland“. 

O poveste destul de romantică o are lanţul de magazine „Billa“. Primul magazin a fost fondat în anii â50 de un pianist austriac, Karl Wlaschek, la Viena. Acest magazin avea un spaţiu de doar 40 de metri pătraţi şi era axat numai pe produse cosmetice.

Conversia în magazin alimentar s-a făcut zece ani mai târziu, când a şi primit numele de „Billa“, format din lipirea primelor litere care formau în germană „Magazin ieftin“ – Billiger Laden.

Dezvoltarea a fost continuă, în anii â80 ajungând să aibă 331 de filiale şi peste 3.300 de angajaţi. În anii â90 a fost cumpărat de un grup german, care a dezvoltat mai departe lanţul de magazine.

Francezii au atacat şi ei puternic domeniul marilor magazine, fondând în 1958 „Carrefour“, care în prezent este un gigant cu peste 360.000 de angajaţi la nivel mondial, în anul 2012, şi profit de 1 miliard şi 233 de milioane de euro, în acelaşi an. După numai câţiva ani, în 1961 apare tot în Franţa şi „Auchan“, care în prezent are peste 260.000 de angajaţi în întreaga lume şi profit de 857 de milioane de euro, în anul 2011.

Belgienii au făcut „Cora“, în 1974, având astăzi 12 magazine numai în România, iar nemţii au fondat „Real“ în 1992.

Cel mai mare magazin sau, mai bine zis, supermagazin al lumii este americanul „Walmart“. Gigantul, fondat în anul 1962, avea 11.137 de unităţi, 2.200.000 de angajaţi şi vânzări totale de peste 200 de miliarde de dolari în anul 2013. 

Pentru a nu încărca prea mult articolul nu s-a intrat în subtilele diferenţieri dintre tipurile de magazine şi sistemele de vânzări (hypermarket, supermarket, magazin de proximitate, hard discount şi altele), ci s-a dorit doar o prezentare a evoluţiei vânzărilor de produse, de la marfa din cobiliţa purtată pe umeri, la magazinele cât nişte orăşele de odinioară.