Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber De la „pietrele de citit“ la ochelarii de astăzi

De la „pietrele de citit“ la ochelarii de astăzi

Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 27 Iun, 2014

Banalii ochelari de vedere au o istorie foarte lungă. Vederea imperfectă l-a făcut pe om încă din cele mai vechi timpuri să-şi dorească îmbunătăţirea ei. De-a lungul istoriei au existat multe metode de a ajuta ochii să vadă mai bine. Primii ochelari adevăraţi au apărut abia în secolul al XIV-lea şi se sprijineau direct pe nas sau erau legaţi cu mici panglici de urechi, trecând câteva sute de ani până la inventarea braţelor care sprijină lentilele în ramă. Adică în secolul al XIX-lea.

Legenda spune că filozoful Seneca (4 î.Hr.-65 d.Hr.) ar fi citit „toate cărtile din Roma“ folosind un bol plin cu apă pentru a mari scrisul. Se pare, însă, că împăratul Nero (37-68 d. Hr.) ar fi purtat primii ochelari de soare, aceştia fiind de fapt o piatră preţioasă, un smarald, prin care privea luptele gladiatorilor.

Revenind la ochelarii de vedere, se pare că primul care a reuşit să-şi dea seama de funcţionarea unei lentile a fost matematicianul şi astronomul egiptean Ptolemeu. Sticla se prelucra însă foarte rudimentar pe vremea aceea, astfel încât ideile lui nu au putut fi puse în practică decât mult mai târziu. Cele mai vechi lentile folosite la îmbunătăţirea vederii au fost descoperite în ruinele oraşului antic Ninive şi au fost datate ca fiind din anul 640 d.Hr. Acestea erau obţinute prin şlefuirea unor diamante şi aveau diametrul de aproximativ patru centimetri.

„Pietrele de citit“

Un pas important s-a făcut în jurul anului 1000, când sticlarii veneţieni au început să producă aşa-numitele „pietre de citit“, practic nişte sfere de sticlă folosite pe post de lupe. Aceste dispozitive bune de mărit scrisul erau folosite mai ales de călugării bătrâni, care sufereau de prezbitism, afecţiune care îi impiedica să vadă bine de aproape.

Primii ochelari pentru corectarea vederii au apărut la sfârşitul secolului al XIII-lea, în 1285, când aceiaşi sticlari veneţieni au înlocuit „pietrele de citit“ cu lentile care puteau fi aşezate direct în dreptul ochilor. Era ceva foarte revoluţionar pentru aceea, iar meritul de a fi unit acele două lentile se datorează lui Salvino D'Armate, un fizician italian. Britanicii atribuie meritul acestei invenţii conaţionalului lor Roger Bacon, filosof şi om de ştiinţă. Alţii spun că invenţia primilor ochelari se datorează chinezilor, dar aceştia foloseau lentilele mai mult pentru a se proteja de forţele răului.

Multă vreme ochelarii erau construiţi doar folosind lentile convexe pentru a corecta prezbitismul, o afecţiune ce apare odată cu vârsta şi e caracterizată prin imposibilitatea de a vedea clar de aproape. Deşi se crede că Nicholas de Cusa ar fi descoperit beneficiile lentilelor concave pentru corectarea miopiei (incapacitatea de a vedea obiectele aflate la depărtare), abia în 1604 Johannes Kepler reuşeşte să explice de ce lentilele convexe le sunt utile celor care suferă de prezbitism, iar cele concave miopilor.

Apariţia lentilelor bifocale şi cilindrice

Partea teoretică a confecţionării lentilelor s-a îmbunătăţit mult, dar tot au fost probleme mari până au fost inventate metode pentru ca ochelarii să poată fi purtaţi uşor.

Abia în 1725, James Ayscough, un creator englez de instrumente optice, are ideea de a ataşa braţele laterale prin care fixează ochelarii de urechi, nu doar pe nas.

La perfecţionarea instrumentului miraculos de îmbunătăţire a vederii au contribuit ulterior tot felul de oameni, de la fizicieni la matematicieni, de la călugări la filosofi.

Când omul de ştiinţă Benjamin Franklin - care nu putea distinge nici obiectele aflate la distanţă, nici pe cele apropiate - a obosit să tot schimbe între ele cele două perechi de ochelari, a inventat, în 1784, lentilele bifocale. În felul acesta, a putut avea o singură pereche de ochelari cu două funcţionalităţi diferite.

Patru decenii mai târziu, în 1825, au apărut şi lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, afecţiune caracterizată prin vederea deformată a obiectelor. Acestea au fost create de astronomul britanic George Airy.

Formele tot mai frumoase şi care dau impresia de naturaleţe a ochelarilor din zilele noastre ne fac să ne gândim cu tot mai multă recunoştinţă atât la cei care le creează spre a fi uşor de purtat şi de folosit azi, cât mai ales la precursorii care au contribuit foarte mult la perfecţionarea lor.

În unele cazuri, se pretează purtarea lentilelor de contact. Este uimitor că primul om care s-a gândit la acestea a fost Leonardo da Vinci, care în 1508 a descris lentilele care stau direct pe ochi - un model precursor al lentilelor de contact. Lentilele de contact au fost confecţionate pentru prima dată în 1887 de elveţianul Eugen Frick. Inventate pentru corectarea vederii, acestea sunt folosite în prezent şi pentru schimbarea culorii ochilor

Oameni celebri, purtători de ochelari

În secolul al XVIII-lea se purtau ochelarii-foarfecă, ce se fixau doar de nas şi erau purtaţi cu mândrie de generalul francez Lafayette şi de împăratul Napoleon Bonaparte. Doamnele au adaptat modelul şi au creat aşa-numiţii Lorgnettes, care aveau un fel de mâner în zona tâmplei drepte cu decoraţiuni victoriene. Pince-nez este un alt tip de ochelari care stăteau tot pe nas, în mare vogă după 1930. Fostul preşedinte american Theodore Roosevelt (foto) a fost una dintre personalităţile care au purtat cu mândrie astfel de ochelari.