Din istoria turismului litoral în România

Din negurii istoriei, zona litorală a României a fost locuită, arheologii scoţând la iveală rămăşiţe ale culturii Gumelniţa, ale culturii neolitice Hamangia, zona fiind, în acelaşi timp, şi leagănul creştinismului, aici fiind botezaţi de Apostolul Andrei primii locuitori.

Pentru mii de ani, zona a avut interes strategic, flote ale marilor puteri staţionând aici, în disputa lor pentru stăpânirea lumii antice. Mai aproape de noi, litoralul înseamnă vacanţă, turism, distracţie, aşa că vom descrie devenirea acestor pământuri, de la păşuni, ogoare şi câmpuri de bătălie, la staţiuni balneoclimaterice.

De-a lungul timpului, prin aceste locuri s-au perindat flotele puterilor vremii - flota grecilor, în secolele VI-IV î.Hr., grecii înfiinţând coloniile Histria, Callatis şi Tomis, flotele perşilor şi romanilor, iar apoi a venit stăpânirea otomană. În perioada Evului Mediu, zona litoralului a început să fie tot mai populată de comunităţi de oieri, motivul fiind că oile şi caprele preferă vegetaţia puţin sărată. Mocanii din Ţara Românească ajung să se stabilească definitiv în aceste locuri, amestecându-se cu locuitorii dobrogeni, numiţi dicieni. În perioada otomană au apărut şi alte populaţii, cum ar fi: acângiii, selgiucizii, iar după secolul al XVIII-lea, ruşii - unii dintre ei care se opuneau reformelor lui Petru cel Mare - lipoveni, scopţi şi rascolnici.

În perioada interbelică, litoralul României Mari se întindea pe 412 kilometri (în comparaţie cu 245, cât are astăzi). Aici intrau teritorii care în zilele noastre fac parte din Ucraina şi Bulgaria. Dintre ele amintim: Balcicul, Capul Caliacra, Ecrina, limanul Nistrului. Încă din această perioadă s-a început modernizarea litoralului, cu accent pe porturi şi staţiuni turistice. Odată cu dezvoltarea economică a zonei, tot mai mulţi români se stabilesc pe litoral, iar darea în funcţiune a liniei ferate Constanţa-Mangalia facilitează accesul. Astfel, pe fondul creşterii populaţiei de români, dicienii şi mocanii devin minoritari, şi graţie politicii „Părintelui turcilor“ Mustafa Kemal Ataturk de a atrage turcii înapoi pe teritoriul lor, populaţia de musulmani din Dobrogea scade.

Perioada comunistă a litoralului - agonie şi extaz

Poate titlul celebrului roman al lui Irving Stone se potriveşte cel mai bine, din păcate, poveştii litoralului din perioada comunistă. Acest lucru, din pricină că, în 1949, s-au început lucră-rile la Canalul Dunăre-Marea Neagră - lucru care înseamnă deţinuţi politici, drama intelectualităţii româneşti şi jertfe ştiute şi neştiute -, dar şi din cauza construirii, mai târziu, a salbei de staţiuni pe care le cunoaştem cu toţii.

Construirea canalului a fost oprită în anul 1955, când încă era perioada Dej - şi reîncepută şi finalizată în perioada Ceauşescu, între 1975 şi 1984.

De-a lungul litoralului sunt mai multe localităţi - prin localitate se înţelege doar cea care are populaţie permanentă - şi staţiuni, acestea din urmă funcţionând doar pe perioada verii.

Localităţile sunt: Sulina, Sfântu Gheorghe, Năvodari, Constanţa, Lazu, Agigea, Eforie, Techirghiol, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche. Cele pe care le cunoaştem ca staţiuni balneoclimaterice, închise pe timpul iernii, sunt şase la număr şi au fost construite în numai câţiva ani, între 1967 şi 1973.

Ele ţin, din punct de vedere administrativ, de municipiul Mangalia, fiind cunoscute drept Zona Comorova sau Mangalia Nord. Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn sunt cele şase staţiuni care au făcut din litoralul românesc unul frecventabil în perioada comunistă, atât de către turiştii români, cât şi de cei străini. Preţurile atractive pentru cei care veneau din Italia, Germania, Ţările Nordice, din Polonia şi Cehoslovacia au făcut din România o destinaţie de vacanţă preferată altor plaje ale Europei, mult mai cunoscute, dar şi mult mai scumpe.

În continuare, vom expune câteva elemente mai puţin cunoscute, cu parfum de istorie, ale unor staţiuni şi localităţi litorale româneşti.

Mamaia

Deşi dezvoltarea ei masivă s-a făcut în timpul construirii salbei de staţiuni ale Zonei Comorova, începuturile cunoscutei Mamaia se află în prima parte a secolului XX. În zona de nord a actualei staţiuni era un sat de pescari, iar pe actualul amplasament nu era nimic. Primele construcţii au fost două pavilioane cu cabine din lemn şi foişoare, plus o simplă punte care înainta în mare. Primele construcţii au fost realizate în 1906, iar ceva mai târziu, pentru a înlesni accesul turiştilor la mare, a fost făcută o linie ferată care unea Constanţa de Mamaia. Linia ferată trecea pe unde se află acum Bulevardul Mamaia şi a fost desfiinţată în jurul anului 1960. O perioadă bogată în construcţii şi amenajări a fost după Primul Război Mondial, când s-au construit Cazinoul (1935), Hotelul Rex (1936), hotelurile tip bloc apărând în perioada comunistă, începând cu 1957.

Costineşti

Staţiune a tineretului în perioada comunistă, Costineştiul a fost la început un sat. Împreună cu satul Schitu, satul Costineşti a devenit casă pentru nemţi care se stabilesc aici, pe pământurile lui Emil Costinescu (1844-1921), ministru de finanţe între 1902 şi 1916, cu câteva pauze, care a cumpărat moşia de la urmaşii lui Mihail Kogălniceanu. Primele tabere de pionieri s-au făcut în 1949, iar în 1956 s-a organizat la Costineşti „Tabăra internaţională a studenţilor“, staţiunea devenind recunoscută ca loc al tinerilor.

Eforie Sud

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe locul actualului Eforie erau doar păşuni şi culturi agricole. Ioan Movilă a înfiinţat „Băile Movilă“ în 1898, nume ce va fi păstrat până la schimbarea lui în „Carmen Sylva“, în 1920, pseudonim al reginei Elisabeta a României. După 1948, localitatea s-a numit „Vasile Roaită“, până în 1962.

Aurora

Cunoscută şi sub numele de Cap Aurora, staţiunea este cea mai mică din salba de 6 staţiuni balneoclimaterice. A fost construită în timp-record, în numai nouă luni şi jumătate fiind ridicate zece hoteluri şi opt restaurante. Panglica s-a tăiat pe 1 iulie 1973, staţiunea era cunoscută drept una liniştită, caracteristică păstrată până astăzi. (Dan Cârlea)

Un boier moldovean şi ctitoriile sale litorale