Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Din mormântul prinţului în casele tuturor

Din mormântul prinţului în casele tuturor

Un articol de: Dan Cârlea - 12 Dec, 2015

Pentru mulţi oameni, până nu demult, covorul persan era un simbol al traiului bun, al reuşitei în viaţă. Covoarele persane, după cum sugerează numele lor, vin din exotica Persie, Iranul fiind cel care a dat lumii această adevărată bijuterie în ţesătură. Deşi covorul persan este asociat bogăţiei, originile lui sunt modeste, ţinând mai degrabă de utilitate decât de rafinamentul gusturilor şi de estetică.

Din cauza materialelor din care sunt făcute - lână, mătase, bumbac, cu siguranţă cel mai vechi covor descoperit până acum de arheolog - un covor descoperit în Siberia, numit Covorul din Pazirik, datând din secolul al V-lea înainte de Hristos, nu face parte din zona de început a acestei arte a ţeserii covoarelor. Această concluzie a specialiştilor este foarte logică: complexitatea lucrării, modelul, lucrătura dezvăluie o artă deja veche la acea dată, cu cel puţin 1000 de ani de existenţă în spate.

Originile lui modeste se împletesc cu traiul nomazilor, care aveau nevoie pentru ei şi pentru copiii lor de o izolare termică bună în timpul iernilor grele ale spaţiilor întinse prin care îşi duceau existenţa. În timp, lucrurile au evoluat, exprimarea artistică făcându-şi loc tot mai mult în ţesăturile colorate în culori vii, apărând motive cu insecte, plante, copaci, apoi simboluri, iar secretele fabricării s-au transmis din generaţie în generaţie. În arta creării acestor minunate covoare s-a întrepătruns şi istoria, suferind transformări în funcţie de diferitele epoci persane, atât înainte de perioada islamică, cât şi după invadarea Persiei de mongoli.

În cadrul unor excavaţii arheologice făcute în anul 1949 de arheologi ruşi, conduşi de Serghei Ivanovici Rudenko, a fost descoperit covorul Pazirik, în mijlocul străvechilor gheţari din valea Pazirik din sălbaticii Munţi Altai. Povestea acestui covor este parcă desprinsă dintr-un film de aventuri cu descoperitori de comori arheologice, fiind o comoară în sine: covorul se afla în mormântul unui prinţ scit. Au fost făcute teste de vechime cu ajutorul izotopului radioactiv Carbon 14 şi rezultatul a fost că acest covor a fost ţesut cu cinci secole înainte de Hristos. Covorul are 2,83 metri lăţime şi 2 metri lungime şi numără 36 de noduri simetrice pe centimetru pătrat. Acest covor este considerat cel mai vechi din lume, în porţiunea centrală are culoarea roşu-închis, cu două margini largi, pe una fiind prezentă o căprioară, iar pe cealaltă un cal persan.
În nordul Persiei secolului al VIII-lea existau deja centre de producţie a covoarelor persane, iar provincia Tabarestan trimitea la curtea califilor din Bagdad, alături de tributul în bani, şi 600 de covoare. Fiind deja perioada islamică, aceste covoare erau la mare căutare pentru rugăciunile lor. O moschee construită de Ghazan Han la Tabriz a fost ornată în întregime cu covoare persane.

Europa nu putea să rămână indiferentă la aceste frumuseţi, aşa că înainte de secolul al XIII-lea covoarele persane au apărut, fiind prezente şi în tablouri pictate de Giotto (1266-1337), Jan Van Eyck (cca 1390-1441) şi alţii. Aceste covoare erau puse nu numai pe jos, ci şi pe mese sau drept cuvertură regală, aşezate pe tronuri, după cum confirmă o serie de picturi.

Materii prime, modele, coloranţi

Covoarele persane se făceau la patru tipuri de războaie de ţesut: războiul de ţesut orizontal, vertical fix, vertical fix tip Tabriz şi vertical cu cilindre mobile. Diferenţele dintre ele sunt prea tehnice pentru a le prezenta aici. După cum am spus, principalele materii prime din care erau făcute aceste covoare sunt: lâna, mătasea şi bumbacul. Lâna de oaie în special era cea mai folosită, mai ales cea cu fibră lungă, tunsă de pe umerii şi de pe părţile laterale ale oii. Bumbacul era folosit mai ales în cadrul urzelii şi bătăturii, iar cele mai scumpe covoare erau cele din mătase. 

Bogăţia culorilor contribuia decisiv la frumuseţea acestor covoare, iar culorile erau obţinute, înainte de apariţia coloranţilor sintetici, din substanţe vegetale, astfel: culoarea roşie era dată de rădăcina de roibă, care creşte în stare sălbatică în Iran, foile de indigo, care dau albastrul de diverse nuanţe, până spre negru, foile de viţă-de-vie care dau galbenul - acesta mai era obţinut şi din şofran -, culoarea verde era obţinută prin amestecarea galbenului cu albastru, maroul şi griul erau date de culoarea naturală a lânii. Odată cu descoperirea anilinei, în anul 1856, a dus la apariţia coloranţilor sintetici, care a simplificat procedurile de vopsire.

Urzeala reprezintă ansamblul de fire verticale întinse între două extremităţi ale războiului de ţesut, iar bătătura este formată din unul sau mai multe fire transversale. Bătătura serveşte la alinierea nodurilor în linii paralele, iar nodurile sunt de mai multe tipuri. Nodul de tip turkbâf şi nodul de tip farsbâf. În nodul turkbâf, firul de lână se încolăceşte în jurul a două fire de urzeală, într-un mod în care se formează o spirală ale cărei extremităţi reapar între cele două fire, iar în nodul farsbâf, firul de lână formează o spirală unică în jurul unuia sau a două fire de urzeală.
Desenele au o complexitate mai mare sau mai mică, în funcţie şi de destinaţia covorului (covor de rugăciune musulmană) sau de design, unele au desene în jurul unui ax de simetrie, impunând un sens covorului, altele au scheme neorientate, cu motive asemănătoare, care se repetă pe întreaga suprafaţă, unele au motive geometrice, chiar şi animalele precum câinele, cocoşul sau cămila fiind desenate din figuri geometrice, iar altele au desene curbilinii şi florale.

Venind din negurile istoriei, având pe ele modele care amintesc de invazii cumplite sau doar de nevoia oamenilor de a se încălzi în ţinuturile îngheţate pe unde îşi trăiau traiul nomad, covoarele persane merg triumfal mai departe prin istorie, fiind preţuite, admirate şi folosite de la Casa Albă şi până în locuinţele oamenilor de condiţie medie din întreaga lume.