Doi sibieni în istoria inventării rachetei

Probabil nici o maşinărie construită vreodată de om nu este atât de complexă precum racheta (mai ales cele destinate zborului în spaţiul cosmic). Printr-o coincidenţă stranie, Sibiul este legat de rachete prin două personalităţi de marcă în domeniu: Conrad Haas şi Hermann Oberth.

În anul 1961, la arhivele din Sibiu s-a făcut o descoperire ce avea să modifice tot ceea ce ştiau oamenii până atunci despre istoria rachetelor: un manuscris în limba germană medievală, având 392 de file şi 203 ilustraţii color, pe teme militare. Este împărţit în trei secţiuni, iar autorul celei din urmă este Conrad Haas, care tratează problema construirii rachetelor de mai multe tipuri şi are idei care aveau să fie redescoperite mult mai târziu, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Născut lângă Viena, în anul 1509, a urmat cariera militară, deşi părinţii îl doreau medic, iar alegerea s-a dovedit una inspirată. A fost guard de artilerie, ofiţer pe lângă curtea imperială austriacă, s-a implicat în războiul din 1542 împotriva turcilor. În anul 1551 a fost trimis la Sibiu, pentru a se ocupa de arsenalul oraşului. Aici a continuat lucrul la manuscrisul său despre rachete, în care prezenta idei futuriste pentru acea perioadă, cum ar fi: racheta cu două etaje de ardere, rachetă cu trei etaje, baterie de rachetă, utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta şi altele.

Descoperirea acestui manuscris în arhivele sibiene l-a aşezat pe Haas la locul meritat, acela de iniţiator al construcţiei acestor vehicule. Inventatorul avea şi o viziune pacifistă asupra muncii sale. El spunea: „Sfatul meu este ca lumea să trăiască în pace, să nu mai fie război; muschetele să fie lăsate în tecile lor, ghiulelele bombardelor să nu mai împrăştie moarte şi praful de puşcă să nu mai ia foc; astfel îşi păstrează Prinţul banii şi armurierul viaţa; acesta este sfatul pe care vi-l dă Conrad Haas“.

Mult mai târziu, după ce munca lui Conrad Haas căzuse în uitare, ca şi îndemnul său la pace, alt inventator care avea legături cu Sibiul - de această dată chiar născut în acest oraş - a început să se preocupe de realizarea rachetelor: Hermann Oberth (1894-1989). Era pasionat de construcţia rachetelor încă din copilărie, datorită lui Jules Verne şi a cărţii sale „De la Pământ la Lună“. După ce în 1912 devenise student la Medicină la Universitatea din München, a participat ca medic militar în Primul Război Mondial, ocazie cu care s-a lămurit că adevărata sa dragoste este ingineria. A studiat fizica, iar în anul 1922, lucrarea sa de doctorat despre ştiinţa rachetelor a fost respinsă, pe motiv că este prea futuristă. „Futurismul“ său consta, printre altele, şi în prezentarea ideii în etape a combustibilului, idee pe care Conrad Haas o prezentase la 1555, dar de care nimeni nu ştia nimic. Oberth nu s-a lăsat descurajat de respingerea de către specialiştii vremii, ba chiar şi-a pus în cap să-i depăşească, lucru pe care l-a şi reuşit, el lansând în 1929 prima rachetă cu combustibil lichid, împreună cu studenţi de la Universitatea Tehnică din Berlin, unde s-a cunoscut cu cel cu care va face mai târziu echipă (de tristă amintire) în slujba nazismului, Wernher von Braun.

Probabil pe unii inventatori de geniu îi arde atât de tare pasiunea pentru ideile lor, încât toate celelalte trec pe planul doi sau dispar complet şi cooperează cu oricine, numai ca să-şi poată continua cercetările. 

Braun a pus la punct teribila armă nazistă V-2, prima rachetă balistică din lume, cu care au bombardat Londra, pricinuind moartea a aproximativ 9.000 de oameni.

Însă, odată războiul încheiat, interesul pentru ştiinţă (şi pentru propaganda pe care avea să o slujească)

s-a impus din nou, iar cei doi inventatori s-au reîntâlnit în Statele Unite, în cadrul muncii pentru programele spaţiale care au luat avânt după război. SUA şi URSS se înfruntau acum şi ştiinţific, încercând să dovedească, prin cucerirea spaţiului cosmic, care sistem politico-economic este mai bun. (Dan Cârlea)