Drumuri pe sub pământ

La 19 iulie s-au împlinit 113 ani de la inaugurarea metroului din Paris, iar metroul londonez a sărbătorit 150 de ani de existenţă la începutul acestui an, prilejuri să ne amintim puţin despre acest mijloc de transport în comun şi despre cele mai interesante astfel de reţele subterane care poartă rapid şi comod oamenii prin metropolele lumii.

Ideea de transport urban subteran s-a născut la Londra, ca urmare firească a nevoilor unei populaţii din ce în ce mai numeroase, dar şi a posibilităţilor tehnice care existau acolo. Ceea ce britanicii numesc astăzi familiar „The Tube“, iar oficial „Underground“ s-a dezvoltat ca o extensie a liniilor ferate de suprafaţă, metroul fiind în zilele noastre vehicul pentru peste 3 milioane de persoane zilnic.

Istoria metroului londonez începe cu Metropolitan Railway, prima cale ferată subterană pentru transport de pasageri din lume, care a început să funcţioneze la 10 ianuarie 1863 între staţiile Paddingtoşi Farringdon. Linia s-a extins treptat, ajungând ca în 1880 să transporte peste 40 de milioane de călători anual. 

Staţiile de metrou londoneze, unele dintre ele printre cele mai adânci din lume, au fost transformate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în buncăre pe timpul raidurilor aeriene sau chiar în fabrici de muniţii.

Metroul Londrei rulează în subteran în zona centrală şi iese la suprafaţă în suburbii, cu excepţia liniilor Victoria şi Waterloo & City, care sunt în totalitate subterane. Cele mai multe dintre cele 12 linii (magistrale) de metrou se află la nord de Tamisa, întrucât terenul accidentat nu a permis dezvoltarea reţelei feroviare clasice (de suprafaţă) în acea zonă. Din statistici rezultă că staţia Leicester Square este cea mai aglomerată, iar staţia Angel se află la cea mai mare adân-cime, 60 m.

Metroul parizian, eficient şi atrăgător

Un mijloc eficient de transport este şi în Paris tot metroul, care este format aici din 16 linii şi 300 de staţii care leagă toate zonele oraşului. Numit iniţial „Chemin de Fer Métropolitain“, apoi „Métropolitain“, în timp a primit abrevierea de „Métro“.

Transportă zilnic în jur de 4,5 milioane de pasageri, mulţi dintre aceştia fiind, bineînţeles, turişti care iau metroul şi din necesitate, dar şi din considerente culturale, arhitectura metroului parisian fiind una cu influenţe Art Nouveau.

Sistemul de transport subteran al Parisului s-a extins foarte rapid la începutul Primului Răz-boi Mondial, pentru ca în anii 1920 centrul oraşului să fie deja acoperit.

Luxosul metrou moscovit

Dacă metroul din Paris este Art Nouveau, cel de la Moscova este de departe cel mai luxos, cel mai strălucitor ca arhitectură şi decoraţiuni din întreaga lume. Inaugurat la 15 mai 1935, metroul moscovit are 188 de staţii îmbrăcate în marmură, oţel, mozaicuri de granit, coloane impresionante, candelabre din materiale preţioase, fresce şi vitralii imense, tablouri murale monumentale şi sculpturi.  Totul este copleşitor, ca într-o imensă sală de bal, astfel încât dorinţa conducătorilor comunişti de a fi un palat al oamenilor de rând a fost împlinită prin această construcţie. 

Metroul newyorkez, cel mai mare din lume

Supremaţia în domeniu o deţine încă metroul din New York, cu cele 468 de staţii ale sale şi 21 de magistrale, cea mai adâncă dintre ele fiind construită la 55 de metri de la suprafaţa drumului, dar şi cu faptul că funcţionează non-stop. Ca aglomerare, i-o iau înainte reţele subterane de transport din Tokio, Moscova, Beijing, Shanghai, Seul şi Guangzhou. Construirea metroului în marele oraş american - „New York City Subway“ - a început în anul 1900, iar prima linie a fost definitivată în patru ani.

Reţeaua cuprinde 368 de kilometri de linii, adesea cu patru benzi. Chiar dacă este „subway“ („subteran“), 40% din linii  au un traseu aerian, care se sprijină pe structuri de oţel sau de fontă, viaducte de beton şi poduri. Oricine a văzut imagini cu metroul newyorkez în filmele americane a fost impresionat, dar la fel de sensibili s-au arătat faţă de acesta şi destui artişti, de la cântăreţi de muzică jazz şi contemporană la pictori şi scriitori.