Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Hortensia Papadat Bengescu și modernizarea romanului

Hortensia Papadat Bengescu și modernizarea romanului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 10 Decembrie 2016

Luna aceasta se împlinesc 140 de ani de la naşterea scriitoarei interbelice Hortensia Papadat‑Bengescu. Provenea dintr‑o familie bună, mama sa era profesoară, iar tatăl general. După ce a studiat la Institutul de domnişoare „Bolintineanu”, la douăzeci de ani s‑a căsătorit cu magistratul Nicolae Papadat. Au avut patru copii împreună, iar soţul Hortensiei era adesea transferat dintr‑un oraş în altul, astfel că au trăit în Turnu‑Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa. Cariera literară a Hortensiei a început cu articole publicate în limba franceză, în presa culturală. Cel care i‑a remarcat talentul literar a fost Garabet Ibrăileanu, care a şi ajutat‑o să debuteze cu volumul „Ape adânci”, în anul 1919.

Tot din acest an datează şi colaborarea sa cu criticul Eugen Lovinescu, Hortensia publicând în revista „Sburătorul” şi participând la cenaclul condus de critic. În acest cenaclu se citesc romanele şi nuvelele Hortensiei, înainte de a le publica. Scriitoarea îl admira pe Marcel Proust, cel care i‑a influenţat stilul.

Primul Război Mondial i‑a prilejuit experienţe ce se răgăsesc în romanul „Balaurul”, căci Hortensia Papadat‑Bengescu s‑a înrolat ca voluntară la Crucea Roşie.

În anul 1933 s‑a stabilit în Bucureşti, iar legăturile sale literare cu Eugen Lovinescu au condus‑o spre o proză „obiectivă”, precum se regăseşte în romanele „Fecioarele despletite”, „Concert de muzică de Bach”, „Drumul ascuns”, „Rădăcini”.

În anul 1946 a obţinut Premiul Naţional pentru Proză. La începuturile regimului comunist, Hortensia Papadat‑Bengescu a intrat într‑un con de umbră, rămânând la bătrâneţe uitată şi cu o situație materială extrem de precară. A murit în 1955, însă aveau să mai treacă ani până la repunerea în lumină a scrierilor ei, fapt petrecut abia zece ani mai târziu, după 1965.

Hortensia Papadat‑Bengescu a scris şi teatru: „Povârnişul”, „Bătrânul”, „A căzut o stea”, „Medievala”, „Sora mea”, „Ana”. Într‑o perioadă în care literatura feminină nu era luată foarte în serios, Hortensia Papadat‑Bengescu a deschis drumul romanului psihologic şi a modernizat romanul românesc, sincronizându‑l cu cel european.