Ikebana - tablouri vii şi înţelesuri adânci

De câte ori nu am cumpărat de la florării ori din piaţă, de sărbători, flori învelite într-un celofan şi legate cu o fundă de nylon pe care am dat o grămadă de bani? Probabil, de destule ori. Şi poate atunci ne-am gândit ce bine ar fi să fim cunoscători ai artei japoneze de aranjare a florilor ikebana şi din câteva materiale extrem de simple să facem ceva deosebit.

Este o artă milenară, datând din secolul al VI-lea, când în templele budiste se făceau aranjamente florale de înfrumuseţare. Treptat, ele au pătruns şi în societate, fiecare casă acordând un spaţiu aparte frumosului. Asiaticii căutau să-şi echilibreze latura războinică prin atenţia acordată aranjării florilor, caligrafiei, picturii, poeziei de tip kaiku şi altor arte. Cel mai vechi manuscris în care au fost găsite descrieri ale aranjamentelor ikebana, 40 la număr, datează din 1486.

În limba japoneză, „ikeru“ vine de la verbul „a trăi“, însemnând „a face pe cineva să trăiască“, iar „bana“ provine de la „hana“, care înseamnă floare. Aranjarea florilor ikebana urmează anumite principii, o idee esenţială este introducerea în aceste adevărate tablouri vii care sunt aranjamentele florale ikebana a elementelor speciale ale naturii, spre exemplu a unor copaci îndoiţi, strâmbi, urmărirea asimetriilor şi evidenţierea legăturii omului cu cerul şi pământul, omul ca parte integrantă din univers. Mai este importantă în ikebana ideea trecerii timpului, evidenţiată simbolic de elementele uscate, dacă e vorba de trecut, de elemente verzi, arătând că este vorba de prezent şi boboci în floare simbolizând viitorul.

Alte elemente importante şi des întâlnite în aranjamentele florale sunt: soarele, luna, pământul. 

În Japonia există şcoli de ikebana, aşa cum în artele marţiale s-a pornit dintr-un punct şi s-au diversificat, la fel s-a întâmplat şi cu aranjamentele florale. Prima şcoală s-a numit Ikenobo, urmărindu-se armonia simplităţii, construcţia liniară, apoi au luat fiinţă mai multe şcoli – Ko (Koryu), Ohara, Sogetsu, precum şi o serie de stiluri. În modernitate, arta ikebana s-a modificat, accentul căzând mai mult pe expresivitatea aranjamentului decât pe rigida reţetă de la începuturi, fără a se renunţa, totuşi, la elementele esenţiale care fac dintr-un aranjament floral unul de tip ikebana.

Legătura omului cu natura este redată prin trei linii (ca spaţii ocupate de elementele folosite în aranjament), ramura cea mai înaltă semnificând cerul, ramura mijlocie simbolizând omul (între cer şi pământ, deci) şi pământul fiind  simbolizat de un ultim element, aflat cel mai jos. Toate trebuie să pornească din acelaşi loc, să aibă, simbolic, aceeaşi sursă.

În executarea aranjamentelor se folosesc, cel mai adesea: trandafiri, irişi, crizanteme, lalele, gladiole, floarea-soarelui, flori de pai, margarete, ferigi, ramuri înflorite de măr, de cireş, de alţi pomi fructiferi, ramurile de salcie, de stejar, de aluni sunt şi ele considerate de efect, precum şi diferite plante exotice, cum ar fi orhideele, gerbera, ficus, frunzele de palmier. Aranjamentele ikebana se fac în nişte vase speciale, acestea fiind nişte componente esenţiale în rezultatul final spectaculos. Ele pot fi din materiale diferite, precum şi de forme şi înălţimi diferite. Vasele pot fi înalte şi subţiri, scurte cu gura largă sau îngustă sau de tip bazin. Aranjarea plantelor în aceste vase se face cu ajutorul unor suporturi speciale, din metal, cu ţepi în care se înfig plantele, pentru a sta fix, aşa cum le pune maestrul aranjor, cel care creează simfonia de culori şi idei subînţelese ale tabloului viu ikebana.

În Japonia există festivaluri în care se admiră, la începutul primăverii, caişii înfloriţi sau cireşii, iar toamna ochiul este încântat de festivalul crizantemelor. (Dan Cârlea)