Ion Ionescu de la Brad, un părinte al agronomiei

Un savant important al secolului al XIX-lea şi cu mare dragoste pentru popor a fost Ion Ionescu de la Brad, născut la Roman în anul 1818. Fiul de preot Ion Isăcescu, după cum îl chema iniţial, a avut parte de educaţie bună la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi la Paris, unde s-a dezvoltat multidisciplinar, studiind agronomia, ştiinţele naturii şi ştiinţele economice.

În acele vremuri, Parisul era locul unde tinerii români cu vederi progresiste se întâlneau la studii, dorindu-şi şi pentru România schimbări benefice. În anul 1842 a revenit în ţară, la Academia Mihăileană, de această dată ca profesor de ştiinţe agricole – primul din ţară specializat în această disciplină. Intelectualii progresişti pregăteau momentul eliberator concretizat în Revoluţia de la 1848, şi Ion Ionescu de la Brad nu putea sta departe de aceste planuri, aşa că în 1845 i-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri. Împărtăşind pe deplin aceleaşi idealuri cu revoluţionarii de frunte, Ion Ionescu a fost chemat în Bucureşti şi învestit de guvernul revoluţionar în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de proprietăţi, care era alcătuită din deputaţi, boieri şi ţărani. Din această poziţie, i-a sprijinit pe ţărani, însă nu după mult timp armata otomană a înăbuşit mişcarea, iar Ion Ionescu a fost arestat, reuşind să evadeze şi să se refugieze până în 1849 în Transilvania.

A urmat o perioadă de exil în Turcia, dar savantul a folosit şi aceşti 8 ani în beneficiul ştiinţei şi pentru dezvoltarea agriculturii. A activat ca expert şi consilier imperial, director al Şcolii de Agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Tesalia ale marelui vizir, şi a înfiinţat chiar şi o şcoală profesională de agricultură şi trei ferme model. Având aceste funcţii importante, savantul român a avut ocazia să călătorească în vastele ţinuturi ocupate de Imperiul Otoman, a observat şi interpretat realităţile şi fenomenele naturale şi sociale, care au devenit material pentru cinci monografii scrise în limba franceză şi un raport.

Când perioada de exil s-a încheiat, Ion Ionescu s-a întors în Moldova (era anul 1857) şi a fost profesor de contabilitate şi economie politică la Iaşi, dar a înfiinţat şi patru publicaţii, cea mai cunoscută fiind „Ţeranul român“. 

Savantul Ion Ionescu a fost preţuit şi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care l-a consultat atunci când a alcătuit legea pentru reforma agrară, şi a fost numit inspector general al agriculturii pentru întreaga ţară, aşa că între anii 1864 şi 1869 a coordonat aplicarea reformei.

Ion Ionescu de la Brad avea aplecare şi spre partea mai practică a ştiinţei agrare, astfel că peste 20 de ani a condus o fermă-şcoală la Brad, unde făcea agricultură avansată, folosind cele mai moderne metode ale momentului.

Din fericire, acest savant şi patriot român a primit recunoaşterea meritelor sale încă din timpul vieţii, fiind recunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare.

A fost membru corespondent şi mai apoi membru de onoare al Academiei Române şi membru al Societăţii de Statistică din Londra.