La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Istoria fiecărui oraș s-a scris și în piața centrală
Fiecare mare oraş are în zona sa centrală o piaţă încărcată de istorie, cu poveşti şi legende, monumente care sunt admirate de turişti şi pe care autohtonii le consideră, pe drept cuvânt, embleme ale oraşului lor.
La Bucureşti, Piaţa Unirii vorbeşte despre vremuri când caleştile domnitorilor şi boierilor mergeau pe cele câteva străzi ce formau cu adevărat oraşul, restul fiind mahalale cu uliţe desfundate. În Piaţa Palatului poţi vedea cu ochii minţii alaiul regal trecând, în vremurile când comunismul încă nu-şi pusese amprenta asupra locurilor. Vom vedea în cele ce urmează date importante despre trei pieţe celebre în întreaga lume: San Marco din Veneţia, Trafalgar din Londra şi Times Square din New York.
Trafalgar și San Marco
Unul dintre cele mai cunoscute locuri ale Londrei este Piaţa Trafalgar, care se întinde pe fostul loc ocupat de grajdurile regelui Eduard I (n. 1239 - d. 1307). Ideea creării unei pieţe a apărut în 1826, când membrii Comisiei Regale pentru veniturile din lemn, pădure şi terenuri au cerut curăţarea unei porţiuni, lucru care s-a şi executat, însă un proiect al pieţei a fost făcut abia în 1837, fără a fi pus în aplicare. Construcţia pieţei a început în 1840, după planurile lui Charles Barry, nivelându-se piaţa şi construindu-se o terasă şi o şosea pe latura de nord, în faţa National Gallery. Piaţa a fost deschisă publicului în 1844, fără a fi complet gata, căci în jurul ei fântânile arteziene nu funcţionau, iar pavajul nu era complet. În centrul pieţei se află Coloana lui Nelson, ridicată în onoarea jertfei amiralului englez Horatio Nelson, căzut în Bătălia de la Trafalgar (21 octombrie 1805), când flota Regatului Unit s-a înfruntat cu flota franco-spaniolă a lui Napoleon, englezii câştigând bătălia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii plănuiau ca după ce vor câştiga războiul să mute statuia lui Nelson la Berlin.
În Piaţa Trafalgar există mai multe statui, dar poate că cea mai interesantă poveste o are statuia lui George Washington, care este un cadou din partea statului american Virginia şi a fost instalată în piaţă în anul 1921, dar pe pământ american. Fiindcă în timpul vieţii Washington a spus că nu va mai călca niciodată pământ britanic, a fost adus pământ din SUA pe care s-a aşezat statuia.
Începuturile Pieţei San Marco din Veneţia se regăsesc spre finalul primului mileniu, când moaşte ale Sfântului Apostol Marcu au fost aduse în oraş din Alexandria şi aşezate pentru un timp în Palatul Dogilor - clădire monumentală, capodoperă a stilului gotic veneţian, stil inspirat de arhitectura bizantină îmbinată cu cea orientală, această combinaţie fiind o reflectare a ocupaţiilor negustorilor din Republica Veneţia, cei care aduceau mărfuri din îndepărtate colţuri ale lumii cunoscute atunci.
Tot în Piaţa San Marco, turiştii pot admira cel mai mare locaş de cult al Veneţiei, Bazilica „Sfântul Marcu”, construită special pentru a adăposti moaştele Sfântului Apostol Marcu. Prima clădire a fost ridicată în anul 828, dar a fost înlocuită în anul 832. Nici cea de-a doua biserică nu a avut o viaţă prea lungă, fiind mistuită de flăcările unui incendiu din anul 976,
fiind reconstruită doi ani mai târziu. Conturarea bazilicii în forma în care o putem admira astăzi s-a produs în anul 1063, când biserica construită în 978 a fost extinsă.
De-a lungul timpului, în piaţa astăzi plină de porumbei care îi încântă pe turişti s-au desfăşurat numeroase execuţii. Mărturie despre una dintre ele stau două lămpi care ard permanent în faţa Bazilicii San Marco, în amintirea unui nevinovat, Pietro Faziol, care a fost executat după ce i s-a pus în cârcă uciderea unui nobil. În piaţă se mai află Biblioteca Sansovino sau Biblioteca Marciană, într-un palat a cărui construcţie a fost hotărâtă de Senat în anul 1536. Biblioteca este celebră pentru exemplarele sale de valoare inestimabilă, iar începuturile colecţiei au fost făcute datorită donaţiei generoase a Cardinalului Bessarione (1403-1472), care şi-a găsit refugiu la Veneţia, fugind din Niceea cucerită de turci.
Un ziar celebru a dat numele celei mai cunoscute pieţe
Unul dintre cele mai cunoscute locuri ale Statelor Unite este Times Square din New York. Înainte şi după Revoluţia Americană, în zonă îşi avea conacul şi domeniul un general al lui George Washington, John Scott Morin. Acolo unde astăzi se află 43 Street, generalul făcea agricultură şi creştea cai, asta până când zona a intrat în atenţia lui John Jacob Astor (1763-1848), un american de origine germană, primul dintre numele marcante ale puternicei familii de magnaţi Astor, care a început să cumpere terenuri în zonă. În 1872 zona era deja centrul industriei de transport, purtând numele Longacre Square, după cel al unei celebre străzi londoneze, Long Acre. Dar actualul nume şi adevărata înflorire pe care o ştim cu toţii, măcar din filme, a Times Square se leagă de mutarea în acest loc a sediului ziarului „New York Times”, în anul 1904. Editorul Adolph Simon Ochs (1858-1935) l-a convins pe primarul George B. McClellan Jr să aprobe construirea unei staţii de metrou „Times Square”, lucru realizat în câteva săptămâni, iar prima reclamă electrică a fost montată la colţul străzilor 46 şi Brodway. A fost începutul a ceea ce avea să devină, peste ani, una dintre cele mai luminate de reclame pieţe ale lumii. Times Square este un fel de barometru al vremurilor în America, înregistrând suişuri şi coborâşuri, iar momentele istorice importante, de la încheierea războaielor la mari meciuri de box ale sportivilor legendari, precum Jack Demspey şi John Carpentier, au fost mereu sărbătorite în acest loc.