Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Legi desuete, ciudate, de prin lumea largă
Odată cu organizarea oamenilor în comunităţi a apărut, firesc, şi nevoia de a avea nişte reguli, de a reglementa activităţile, responsabilităţile, de a interzice şi de a pedepsi anumite fapte. De la sfatul bătrânilor din micile comunităţi tribale, la monarhul cu putere absolută sau la parlament, putere judecătorească şi poliţienească, instituţiile de ordine şi putere s-au ocupat de regulile pe care oamenii trebuia să le respecte, pentru a putea convieţui.
Legile reflectă din plin condiţiile sociale, temporale şi culturale în care apar. Din acest motiv, unele legi sunt inteligibile într-un anumit spaţiu şi moment istoric, „fac sens“, cum se spune acum, iar citite în alte contexte par, sau chiar sunt, absurde, amuzante sau... de-a dreptul înspăimântătoare. Vom prezenta, în continuare, câteva asemenea legi de pe meridianele lumii.
Guma de mestecat, interzisă în Singapore
În anul 1983, în Singapore a apărut o propunere legislativă care consta în interzicerea gumei de mestecat. Cauzele acestei idei erau cât se poate de serioase, chiar dacă, la prima vedere, pare o glumă. Guma de mestecat era folosită în tot felul de acte de vandalism, de la unele oarecum inofensive - cum ar fi introducerea ei în cutiile de scrisori şi broaştele uşilor -, la altele cu adevărat serioase, care puneau în pericol chiar siguranţa circulaţiei cu metroul şi cauzau mari costuri suplimentare de întreţinere. Tineri teribilişti lipeau gumă de mestecat pe senzorii uşilor şi în tot felul de alte locuri. Cheltuielile cu curăţarea au devenit semnificative, aşa încât propunerea de lege, deşi respinsă în 1983, a fost acceptată în 1992. Guma de mestecat este totuşi permisă, atunci când este prescrisă de medic, pentru sănătatea danturii.
Numele „Napoleon“ şi porcii
Istoria nu este aceeaşi peste tot. Fie că este scrisă de învingători, cum spune un dicton, fie că au şi învinşii varianta lor, ea reflectă credinţele, sentimentele şi interesele celor care o scriu. Astfel, împăratul Franţei Napoleon Bonaparte (1769-1821) este considerat în ţara lui un erou, un cuceritor, un personaj demn numai de stimă (probabil în teritoriile cucerite numele lui trezeşte altfel de idei şi sentimente), motiv pentru care este interzis să dai numele „Napoleon“ unui porc.
În Portugalia este legal duelul dacă protagoniştii sunt donatori de sânge
În întreaga Europă, timp de sute de ani, mai concret între secolele al XV-lea şi al XX-lea, duelul a fost considerat o manieră bărbătească acceptabilă de tranşare a anumitor dispute. În principal, onoarea era cea care se reclama „reperată“ prin sânge, atunci când era lezată - fie că este vorba de onoare matrimonială, când un cavaler îndrăznea la soţia cuiva, fie că era la mijloc o jignire de moarte sau o calomnie. În Portugalia încă se mai păstrează în vigoare o lege care spune că este legal duelul dacă participanţii sunt... donatori de sânge. Desigur, legea nu este folosită, este doar o relicvă legislativă, spre satisfacţia celor care nu mânuiesc prea bine spada şi nici nu ochesc cum trebuie cu pistolul.
Interzis să săruţi soţia... când doarme
Orăşelul de 22.000 de locuitori Logan County din statul american Colorado este mai cunoscut pentru o lege care vizează sărutul decât pentru orice altceva: este interzis unui bărbat să-şi sărute prietena şi chiar soţia în timp ce aceasta doarme.
Iată, pe scurt, alte legi trăsnite sau doar desuete, rămase active prin codurile legislative din diverse zone ale lumii: tot în statul american Colorado este interzis să te bâlbâi în biserică în timpul slujbei; locuitorilor din Colorado le este interzis să deţină pui, dar pot avea până la trei curcani; în Danemarca există obligativitatea pentru şoferi de a claxona înainte de pornirea maşinii. Acest lucru are un motiv destul de serios, şi anume a preveni accidentele în cazul în care ar fi vreun copil ascuns sub maşină.
Deşi bombe nucleare deţin numai câteva ţări, iar materialul radioactiv este unul de top, cu mare greutate putând fi fabricat în condiţii speciale, iată că oraşul american Chico din California este asigurat în privinţa transportării pe teritoriul său a astfel de lucruri. Dacă transporţi material radioactiv, eşti pasibil de amendă de 500 de dolari. Probabil pe lângă închisoare pe viaţă, în beciurile FBI, am adăuga cu uşor umor negru.
În statul american Washington, un tânăr poate ajunge la închisoare dacă... se laudă în public că are părinţi celebri şi bogaţi. Oare ce rezultate ar avea o astfel de lege la noi?
Dacă astăzi japonezii sunt cunoscuţi, printre altele, pentru apetitul lor extraordinar în privinţa călătoriilor în străinătate şi... pentru fotografierea continuă a locurilor vizitate, în urmă cu „doar“ trei sute de ani dornicii de excursii în afara imperiului primeau o pedeapsă, şi nu una mică: li se tăia capul, pentru trădare.
În Australia, minorilor le este interzis fumatul, dar nu şi cumpărarea de ţigări. Tot în Australia, bărbaţii în etate de peste 80 de ani îşi vor vedea un vis năruit: prin lege, nu mai au voie de la această vârstă să se facă... piloţi. O lege deloc de luat în râs - privită prin prisma drepturilor de autor - îi obligă pe şoferii particulari de taxi din Finlanda să plătească pentru piesele pe care le pun în maşină atunci când sunt cu clienţii. (Dan Cârlea)