Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Medieval şi modern în cetatea Zagreb
Biserici vechi, palate grandioase, muzee valoroase, teatre, monumente şi parcuri. Acestea sunt doar câteva dintre atracţiile turistice pe care le oferă Zagrebul. Deşi nu este un oraş foarte mare, cu o populaţie numeroasă, capitala Croaţiei are un aer aparte, boem, iar în ultimii ani a devenit o destinaţie de vacanţă aleasă de tot mai mulţi vizitatori din întreaga lume.
Ajunşi în Zagreb, veţi descoperi o privelişte minunată deoarece oraşul este situată într-o zonă deosebită, străjuit de versantul muntelui Medvednica şi de malul râului Sava. Capitala Croaţiei este împărţită în trei regiuni distincte: Oraşul de Sus (unde se află cele mai multe străzi vechi care adăpostesc clădiri istorice, numeroase muzee, Biserica "Sfântul Marcu", restaurante şi cafenele), Oraşul de Jos (în care veţi găsi Teatrul Naţional, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului", Muzeul Mimara, pieţe în aer liber) şi Noul Zagreb (împânzit de clădiri zgârie-nori).
Simbol al Zagrebului
În ciuda cutremurelor şi războaielor care l-au măcinat de-a lungul timpului, oraşul se mândreşte cu o mulţime de clădiri, biserici şi monumente vechi, martore ale acestei istorii zbuciumate. Una dintre aceste biserici este Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" (cunoscută înainte ca "Sfântul Ştefan"), un adevărat simbol al Zagrebului, construită în stil neogotic, care se distinge prin cele două turnuri gemene ce pot fi observate din orice parte a oraşului. Întemeiată în anul 1093, asediată de tătari, avariată grav de incendii şi cutremure şi reconstruită de fiecare dată, în prezent, această catedrală este una dintre cele mai căutate atracţii turistice. Veţi avea ocazia să admiraţi fresce din secolul al XIII-lea, strane renascentiste, altare din marmură şi un amvon în stil baroc. Un alt lăcaş de cult care vă va atrage atenţia este vechea Biserică "Sfântul Marcu", al cărui portal este considerat o adevărată capodoperă. Legenda spune că în apropierea bisericii, în piaţa cu acelaşi nume, a fost executat Matija Gubec, celebra căpetenie a răscoalei înecate în sânge, din 1573.
O valoroasă colecţie de artă europeană
Nu puteţi rata nici monumentala clădire a Teatrului Naţional Croat, construită între anii 1894-1895, care vrăjeşte şi astăzi cu aspectul său regal şi cu interiorul neobaroc. Zagrebul adăposteşte şi o mulţime de muzee deosebite care îi vor încânta pe iubitorii de artă. Găzduit într-o clădire în stil neorenascentist, Muzeul Mimara îşi aşteaptă oaspeţii cu una dintre cele mai valoroase colecţii de artă din Europa. Lucrări semnate de Van Gogh, Da Vinci, Raphael, Rembrandt şi Rubens vă vor încânta definitiv. Alte muzee pe care merită să le vizitaţi sunt Muzeul de artă contemporană, cel de arte şi meşteşuguri sau Muzeul arheologic. Vă vor impresiona grandoarea şi arhitectura clădirilor, dar şi calitatea exponatelor văzute.
O altă atracţie turistică a Zagrebului o reprezintă Cimitirul Mirogoj. Croaţii se pot lăuda cu unul dintre cele mai frumoase cimitire din Europa. Aici pot fi admirate câteva mausolee absolut spectaculoase, iar peisajele de tip englezesc sunt împrejmuite de o arcadă în stil neorenascentist care datează din secolul al XIX-lea. Acest cimitir este un adevărat colţ de paradis, fiind împânzit de o multitudine de soiuri de flori, candele care nu-şi sting niciodată flacăra şi pietre funerare frumos ornamentate, în care odihnesc persoane de diferite culturi şi religii, precum şi mari personalităţi croate.
Un oraş "verde"
Iubitorii de natură se vor simţi în Zagreb ca într-o oază, deoarece capitala Croaţiei este un oraş "verde", cu o mulţime de parcuri curate şi frumos amenajate, în care vă puteţi plimba şi relaxa, precum Parcul Mksimir, Zrinjevac sau Grădina Botanică. Dacă sunteţi adepţii plimbărilor lungi, în aer liber, Zagrebul vă aşteaptă cu numeroase străduţe vechi, cu aer medieval, luminate cu lămpi cu gaz, care îşi poartă vizitatorii în atmosfera unor vremuri de mult apuse.
Cu siguranţă, veţi fi curioşi să încercaţi şi bucatele tradiţionale croate. Bucătăria acestei ţări este deosebită, având influenţe din tradiţia gastronomică austro-ungară. Cele mai solicitate preparate culinare croate sunt: "grenadir marsa" (paste cu ceapă şi brânză), "mlinces" (paste zdrenţuite) şi "kajzersmarn" (un fel de clătite). În plus, vă mai puteţi delecta cu diferite mâncăruri din carne de curcan, varză cu paste, gogoşi cu miere şi biscuiţi picanţi, care pot fi serviţi alături de un pahar de vin croat.