Mişcarea care dă viaţă

Dansul este deopotrivă artă şi distracţie, uneori chiar sport, mijloc de exprimare a revoltei. Fascinează şi provoacă, dezvoltându-se continuu, şi fie că este vorba de dansurile tribale, în care se îmbinau formele primitive de spiritualitate cu interesele cele mai concrete ale comunităţii (reuşita la vânătoare, câştigarea confruntărilor cu alte triburi) sau de menuetul dansat de arisocraţia franceză a secolului al XVII-lea, de baletul clasic ori de step, un lucru este comun tuturor: oamenii nu rămân indiferenţi la mişcarea corporală, acest „limbaj” fiind oarecum accesibil tuturor. Dincolo de cultura şi de limbă, accesând niveluri de înţelegere la care doar muzica şi artele plastice pot pătrunde, mesajul dansului poate fi înţeles de oricine. Iată câteva elemente din acest fenomen numit dans.

Caracterul ritualic, invocator, magic al dansurilor este de găsit şi în zilele noastre nu doar în comunităţile izolate din întinderile africane ori din adâncurilor junglei amazoniene, ci şi în comunităţi complet ancorate în timpul prezent, precum este cazul Căluşarilor din România. Dansul „Căluşului” se pierde în negura istoriei, fiind practicat încă din vremea dacilor, însă de-a lungul vremii funcţiile sale s-au schimbat. Au scris despre „Căluş” şi Dimitrie Cantemir, şi Mircea Eliade, reieşind din scrierile lor că dansul acesta a fost practicat de bărbaţi atât în scop războinic, cât şi terapeutic, cathartic.

Soldaţii numiţi „căluşeri”, din oastea lui Mihai Viteazul, aflaţi sub comanda căpitanului Baba Novac practicau acest dans, iar în zilele noastre chiar dacă simbolismul său s-a cam pierdut el face parte din zestrea bogatei noastre tradiţii. Pentru frumuseţea lui aparte şi pentru vechimea sa este inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, alături de Doină şi de Ceramica de Horezu. Şi nu doar dansul căluşarilor este de amintit atunci când vine vorba de zestrea noastră tradiţională, ci şi hora, sârba şi învârtita, ocazii cu care tinerii generaţiei bunicilor noştri aveau şansa de a se cunoaşte şi de a se îndrăgosti.

Având în vedere preocuparea vechilor greci pentru frumuseţea şi vigoarea trupului, dansul nu avea cum să lipsească din panoplia culturală a celor care au dat lumii atât de multe valori. În Grecia Antică dansul făcea parte din educaţia curentă, avându-se în vedere atât importanţa lui pentru trup, cât şi aspecte pe care le putem considera avansate din zona psihologiei socială, dansul cultivând şi întărind sentimentele de solidaritate, coeziunea socială.

Cu tot rigorismul specific mediului eclezial din Europa Evului Mediu, unde se dorea menţinerea dansului în limite cât mai „necorporale”, pentru a se alunga ispitele fireşti stârnite de unduirile trupurilor, dragostea poporului pentru dans a păstrat fenomenul într-o zonă firească, generând chiar noi forme de dans, precum chorea, charola, carole, danse, estampie, ductia, pastourelle.

Deschiderea culturală specifică Renaşterii a dus la dezvoltarea dansurilor, apărând Suita, cu patru părţi fixe - allemanda, couranta, sarabanda şi giga. Legătura dintre dans şi muzica instrumentală cantata în vremea lui Johann Sebastian Bach a devenit mai strânsă, apărând noi forme de dans, precum boureé, gavota, musette, polacca, iar menuetul chiar o parte a simfoniei. La petrecerile aristocraţiei, o pereche deschidea menuetul, apoi intrau pe rând alte perechi, dar în ordinea titlurilor nobiliare, totul într-o mişcare solemnă, cu ţinută precisă şi plecăciuni. Acest dans apărut în Franţa a fost îndrăgit de întreaga Europă.

De la dansurile aristocraţilor la dansurile sclavilor

În Viena secolului al XVIII-lea valsul făcea deliciul petrecerilor aristocraţiei, iar circulaţia tot mai uşoară a oamenilor şi, implicit, a valorilor culturale a făcut să apară în toate mediile sociale dansuri precum fandango, polca, bolero, mazurca, ceardaş. Cum ne gândim la dansurile de dincolo de ocean în minte ne apar superbele cupluri de sud-americani care se mişcă perfect în tango. Tangoul este un dans apărut în 1880, în zona Buenos Aires şi răspândit în lumea întreagă. Nu de puţine ori istoria tumultoasă şi tragică a lumii se răgăseşte în dansuri. Aşa este în cazul dansului brazilian Samba, care are rădăcinile ancorate în adâncurile Africii, dansul acesta fiind legat de timpurile în care se făcea comerţ cu sclavi. Samba de Roda (dansul în cerc) este inclus, ca şi Căluşul nostru, în Lista Patrimoniului Cultural

Imaterial al Umanităţii UNESCO

Dacă trecem în zona de nord a continentului american şi mai înaintăm puţin în timp, ajungând cu povestea în secolele XIX-XX, găsim explozia de dansuri care au făcut istorie mai ales în vremea de dinaintea Primului Război Mondial şi puţin după Cel de-a Doilea. Charleston, foxtrot, step sunt doar câteva exemple de dansuri atât de îndrăgite în acele vremuri şi, din păcate, astăzi aproape uitate de cei mai mulţi oameni. Însă această pierdere este compensată de continua dezvoltare a dansurilor, mişcarea lui fiind, de-a lungul şi de-a latul lumii, de neoprit.