Momente de aur ale teatrului radiofonic

Înainte de apariţia televiziunii, radioul şi mai ales teatrul radiofonic erau prezenţele cele mai încărcate de voie bună şi cultură în casele oamenilor, desigur oameni suficient de înstăriţi ca să îşi permită minunile noilor tehnologii. Începuturile radiofoniei româneşti se regăsesc înainte cu câţiva ani de declaşarea Primului Război Mondial şi, în scurtă vreme de la instalarea primelor staţii de radio, teatrul radiofonic a intrat şi în casele românilor, fără a fi în urma ţărilor puternice ale Europei.

Primul post de radio a aparţinut Serviciului Maritim Român, fiind instalat la Constanţa un punct de radiotelegrafie în anul 1908. Aşa cum se întâmplă şi în zilele noastre, tehnologiile noi intră întâi în atenţia armatelor. Nici radioul nu a făcut excepţie, aşa că în anul 1912, după nişte întreruperi ale legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a avut probleme de comunicare cu aliaţii săi, iar marina militară a instalat trei posturi radio la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă.

Primul post de emisie-recepţie bucureştean a fost instalat în Parcul Carol şi energia electrică (12 kW) necesară lui a fost asigurată prin ştiinţa inginerului Dimitrie Leonida (1883-1965), cel care a înfiinţat şi primul muzeu tehnic din România (actualul muzeu „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din capitală). La proiect au mai participat inginerul Vintilă Brătianu şi inginerul Emil Giurgea. În 1921 s-a luat hotărârea la nivel guvernamental de a se înfiinţa o reţea de posturi radiotelegrafice care să acopere tot teritoriul ţării. Dezvoltarea a fost rapidă, astfel că în anul 1927 profesorul Dragomir Hurmuzescu avea două emisiuni pe săptămână, pentru două mii de abonaţi.

De aici până la piesele radiofonice nu a fost decât un pas, iar acest pas era făcut în acelaşi timp cu dezvoltarea teatrului radiofonic în capitala Franţei, unde se transmiteau spectacole de teatru radiofonic şi deja se puneau probleme, în revista „Radio”, despre necesitatea apariţiei autorilor care să scrie piese dedicate radioului şi a existenţei regizorilor specializaţi pe radio.
La doar câteva luni de zile după inaugurarea postului public de radio (în noiembrie 1928), s-a transmis şi prima piesă de teatru, avându-i în rolurile principale pe Maria Filotti şi pe Romald Bulfiniski, aceasă piesă fiind comedia „Ce ştia satul”, de V. Al. Jean. Prin revista „Radiofonia”, publicul era anunţat că „în broadcastingul românesc producţiunea aceasta trebuie subliniată ca fiind prima încercare de a da teatru în studio”. Piesa aceasta fusese aleasă foarte bine, fiindcă ea deja se jucase cu succes din vara lui 1923 şi până în vara lui 1924. Despre piesa lui Ion Alexandru Vasilescu (având pseudonimele V. Al. Jean şi I. Valjan), Lovinescu avea cuvinte de laudă pentru fineţea în observaţiile care transpăreau din textul comediei.

Susţinerea pentru noua formă de cultură prin radio a venit de la oameni importanţi ai vremii, unul dintre ei fiind Tudor Vianu care, în timpul unei şedinţe din vara lui 1929, afirma că „teatrul radiofonic trebuie să devină un adevărat teatru naţional”. Lucrătorii din vremea începuturilor teatrului radiofonic aveau parte de adevărate spectacole teatrale cu ocazia transmiterii din studio a pieselor, căci până la apariţia benzii de magnetofon, în anul 1948, teatrul se difuza în direct, iar uneori în acest timp se şi înregistrau piesele pe discuri. Acele vremuri, între 1929 şi 1948, pot fi considerate perioada de aur a evoluţiei teatrului radiofonic, fiindcă se îmbogăţea continuu repertoriul şi regia, se transmiteau şi piese în direct de pe scenele teatrelor. Din păcate, puţine discuri s-au păstrat din acea vreme, însă există prima bandă magnetică pe care s-a înregistrat în anul 1951 piesa „Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918), avându-l în rolul principal pe Nicolae Bălţăţeanu, regia fiind semnată de Ion Sahighian, iar piesa având premiera în 25 martie.

1951-1952, regal „Caragiale” în regia lui Sică Alexandrescu

Preocuparea pentru piesele importante ale teatrului românesc a făcut ca, la finalul anului 1951, pentru pregătirea sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea lui Caragiale (1852-1912), să se înregistreze mai multe opere ale dramaturgului atât de iubit de români. Având la pupitrul regizoral pe Sică Alexandrescu, au fost imprimate piese în care au jucat şi actori de primă mână, regăsim practic nume de aur ale teatrului românesc, astăzi adevărate legende: „D’ale carnavalului”, cu Niky Atanasiu, Al. Ionescu-Ghibericon, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Carmen Stănescu, Cella Dima, Horia Șerbănescu, pe 28 decembrie 1951, „O noapte furtunoasă”, avându-i în distribuţie pe Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu, Ion Ciprian, Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timica,Victoria Mierlescu - 20 ianuarie 1952, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, cu G. Timica şi Sonia Cluceru - 25 ianuarie 1952, „O scrisoare pierdută”, avându-i în distribuţie pe Niky Atanasiu, Radu Beligan, Al. Giugaru, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Elvira Godeanu, Horia Şerbănescu - 30 ianuarie 1952.