Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
16 Ian, 2024
Monştri inventaţi în zilele noastre
Supravieţuitori ai unor specii dispărute sau simple interpretări greşite ori chiar poveşti de marketing, spaime ancestrale imprecise, îmbrăcate în forme groteşti de imaginaţia aprinsă a călătorilor pe jumătate îngheţaţi la mii de metri altitudine, monştrii au însoţit omul prin istorie. Iată povestea a câţiva dintre ei, cunoscuţi pe întreg mapamondul, dar niciodată văzuţi clar şi fără putinţă de tăgadă.
Oameni-maimuţe sau maimuţe-oameni, monştri periculoşi sau animale sfioase, căutând liniştea şi siguranţa zonelor izolate, între aceste extreme se mişcă Yeti şi Bigfoot. Iată pe scurt povestea lor.
Omul zăpezilor, din Himalaya în SUA
Povestea lui Yeti-Omul zăpezilor începe în zona munţilor Himalaya, unde localnicii le-au împărtăşit încă din secolul al XIX-lea călătorilor occidentali credinţa lor în existenţa unei asemenea fiinţe. Înaltă de 1,50 - 1,80 m, presupusa făptură ar avea corpul acoperit cu păr de culoare ruginie sau gri, capul de formă conică, bărbia puternică şi proeminentă, asemeni maimuţelor, picioarele scurte şi late, iar degetul al doilea mai lung decât degetul mare. Dovezi clare despre existenţa acestei creaturi nu există, deşi unele mănăstiri din zonele Tibetului pretind că au rămăşite. Chiar au fost studiate unele asemenea rămăşite în expediţia finanţată de publicaţia Daily Mail, în anul 1954, rămăşiţe descoperite în Mănăstirea Pangboche din Nepal, dar cercetarea de laborator pe fire de păr din scalpul creaturii, efectuată de către Frederic Wood Jones, expert în anatomie, nu a fost de natură să susţină ipoteza existenţei lui Yeti, profesorul sugerând că ar fi vorba de un fals, realizat cu ajutorul părului provenit dintr-o altă zonă decât scalpul unui animal cu totul diferit de o primată - cum ar trebui să fie Yeti -, mai degrabă un animal cu copite şi păr gros.
Celebrii exploratori, cuceritori ai Everestului, Edmund Hillary şi Tenzing Norgay, au raportat în 1953 că au văzut urme mari de tălpi, dar mai târziu, poate din teama de ridicol, şi-au arătat scepticismul cu privire la acea observaţie. Urme în zăpadă au fost găsite de mai multe ori, cele mai celebre sunt cele fotografiate de către alpinistul Eric Shipton, în anul 1951, la altitudinea de 6.000 de metri în Himalaya. Fotografiile cu pricina sunt controversate, unii considerându-le dovadă clară a existenţei lui Yeti, alţii doar nişte urme umane distorsionate prin topirea zăpezii.
Mărturiile despre umanoidul cu blană care locuieşte în zone greu accesibile ale munţilor abundă nu numai în Himalaya, ci şi în Statele Unite, unde el este numit Bigfoot sau Sasquatch. Zona creditată că i-ar fi locuinţă şi ascunziş este nord-vestul ţării, în părţile muntoase şi împădurite. Există o celebră filmare care a încins imaginaţia căutătorilor lui Bigfoot (care ar fi mult mai mare decât „vărul“ din Himalaya, având între 2 şi 3 metri şi o greutate de peste 200 de kilograme), filmare făcută în anul 1967 de către Roger Patterson şi Robert Grimlin, în Bluff Creek, în California, la marginea unei păduri. În filmarea analizată de atunci de nenumărate ori apare un Bigfoot femelă „deranjată“ de oameni, care aruncă o privire spre cei care filmau şi dispare, tacticoasă, în pădure.
Dar Bigfoot a beneficiat şi de atenţia unor personalităţi celebre, cum ar fi preşedintele american Theodore Roosevelt (1858-1919), istoric, avocat, naturalist şi explorator, care a publicat în anul 1893 o povestire despre „o entitate misterioasă din păduri“.
În Loch Ness, un monstru haios
În spectaculosul lac scoţian Loch Ness, lung de circa 37 de km şi lat de numai 1,6 km, situat în apropiere de oraşul Inverness, pasionaţii de mistere cred că ar trăi un monstru cu gât lung, asemănător unui dinozaur, mai precis Plesiozaurul dispărut în urmă cu 65 de milioane de ani. Legenda aceasta că în lac trăieşte monstrul amintit datează din anul 1933, când un cuplu a susţinut că a văzut animalul era pe mal... trecând drumul de pe ţărm.
Ziarele scoţiene nu puteau rata momentul, au trimis reporteri care au fotografiat şi au luat mulaje după urmele uriaşe ale... unui hipopotam, după cum au spus cercetătorii de la Muzeul Britanic de Istorie a Naturii.
Doar un an mai târziu, în 1934, a apărut şi o fotografie cu capul şi gâtul imens al unei creaturi, care ieşea din apele lacului. Odată stârnită imaginaţia oamenilor, povestea a dăinuit. Mai ales că „monstrul“ a început să aducă rapid bani locuitorilor din zonă, turismul fiind straşnic amplificat într-o zonă neinteresantă până atunci. Oamenii l-au botezat jucăuş Nessie, şi în afară de câteva filme de duzină în care este prezentat periculos, „monstrul“ este mai degrabă amuzant, nefăcând rele, ci doar apărând când şi când - în imaginaţia unora - şi făcând valuri pe suprafaţa lacului. Cercetări serioase, întreprinse de savanţi echipaţi cu sonare şi alte dispozitive speciale s-au făcut destule, lacul a fost periat în lung şi-n lat, dar nu a fost găsită niciodată vreo dovadă a existenţei acestui presupus exemplar al preistoriei. Cei care cred, din diverse motive - fie de ordin mai degrabă psihologic, fie mai strict pecuniar -, nu pot fi convinşi de argumentele raţionale că asemenea animal, ca să existe, trebuie să fie parte dintr-o populaţie numeroasă, ca să se poată înmulţi şi rezista atâta vreme, că nu are ce să mănânce în lacul acela… Nessie trăieşte şi merge mai departe în dorinţa de mister a oamenilor.
Chupacabra - vânătorul groaznic de capre
Dacă Nessie este o păpuşică simpatică, de data aceasta avem de-a face cu un „monstru“ în adevăratul sens al cuvântului - Chupacabra, apărut în 1994 în Puerto Rico şi care se consideră că activează în zone din SUA şi Mexic. Numele său vine din limba spaniolă, unde „chupar“ însemnă „a suge“ şi „cabra“ înseamă „capră“.
Povestea pe scurt ar fi că au fost descoperite cadavre de animale domestice, mai ales capre, care prezentau nişte răni ciudate, de formă circulară, cu diametrul de 0,6-1,25 cm şi adânci de circa 12 cm.
Descrierile lui Chupacabra pe care le oferă martorii care pretind că l-au văzut variază destul de mult, de la o creatură asemănătoare unui urs mic, până la un câine fără păr şi cu colţi de vampir, ba cu blană deasă şi cu mâini cu trei degete, ba cu spini pe spinare. Au apărut diverse imagini, chiar filmări cu animalul sângeros, dar nimic care să fie o dovadă clară a existenţei acestuia. Tezele despre Chupacabra sunt dintre cele mai diverse, de la coiot care a suferit o mutaţie genetică, la experiment militar pe animale, conexiuni cu activitatea... OZN-urilor şi chiar culte satanice care omoară în mod sadic animale.
