La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
O boală cu nume ciudat, „boala legionarilor“, descifrată în 1977
În data de 18 ianuarie 1977 a fost identificat agentul responsabil cu apariţia aşa-numitei „Boli a legionarilor“ (Legioneloza), care apăruse cu un an înainte, în Philadelphia, la o întrunire a organizaţiei de soldaţi veterani americani „American Legion“ (fondată la 1919), de către soldaţii întorşi de pe fronturile Primului Război Mondial.
Această boală cu potenţial mortal şi caracterizată prin formă gravă de pneumonie este cauzată de o bacterie numită Legionella şi se transmite pe calea aerului.
În mediul natural, apariţia bacteriei este în zona cu ape curgătoare şi heleşteie, iar în mediul urban instalaţiile de aer condiţionat favorizează cel mai mult apariţia ei. Simptomele acestei boli sunt asemănătoare cu cele ale gripei: febră, frisoane, tuse uscată, iar în stadiile mai avansate se ajunge la dereglări gastrointestinale, diaree, greaţă, probleme respiratorii.
Cei mai afectaţi sunt copiii şi bătrânii, mulţi adulţi putând doar împrăştia boala - fără a prezenta simptome - prin strănut sau simplă conversaţie. Micropicăturile de salivă sunt preluate de instalaţiile de aer condiţionat şi împrăştiate apoi în incinte, iar cei mai sensibili pot lua această boală şi prezenta şi simptome. Această boală apare mai frecvent primăvara şi toamna, existenţa bacteriei fiind favorizată de temperaturile cu valori ridicate, de peste 20 de grade Celsius.