O prietenie frumoasă şi fructuoasă pentru literatură

Pe 22 iunie 1913 a murit la Bucureşti poetul şi traducătorul Ştefan Octavian Iosiv (Şt. O. Iosif, cum îl ştim cei care am învăţat pe manualele de dinainte de Revoluţie). Studiile liceale le-a făcut la Braşov (unde poetul s-a şi născut, în 1875) şi la Sibiu. A publicat volumele „Patriarhale“ - 1901, „Romanţe din Heine“ - 1901, „Poezii“ - 1902, „Din zile mari“ - 1905, „Credinţe“ - 1905.

Ştefan Octavian Iosif este şi membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. Împreună cu Emil Gârleanu şi Dimitrie Anghel şi alţi scriitori tineri din Bucureşti s-au întrunit la data de 13 martie 1908 şi au alcătuit o comisie provizorie pentru elaborarea statutului a ceea ce avea să devină Societatea Scriitorilor Români. Relaţia dintre Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel începuse la Paris, când în 1901 se aflau amândoi la studii. A fost o prietenie frumoasă şi fructuoasă pentru literatură, cei doi scriind sub pseudonimul „A. Mirea“ lucrări originale şi lucrarea „Caleidoscop“, volum apărut în anul 1908.

Dar cea mai romantică parte a prieteniei celor doi a purtat semnul iubirii pe care o nutreau pentru aceeaşi femeie - Natalia Negru, poetă şi prozatoare. „Câştigătorul“, pentru un timp, a fost Şt. O. Iosif, care s-a căsătorit cu Natalia în 1904, cei doi având şi o fiică. Căsnicia a durat până în 1911, când cei doi s-au despărţit, iar Şt. O. Iosif a murit doi ani mai târziu, bolnav în spital.

Natalia era deja căsătorită din 1911 cu celălalt pretendent al ei din urmă cu nişte ani, Dimitrie Anghel. Nici mariajul acesta nu va dura prea mult şi nu va avea un final fericit, căci Dimitrie Anghel a murit de septicemie în 1914, după ce a încercat să se sinucidă prin împuşcare, din pricina vinovăţiei cauzate de încercarea de a-şi împuşca soţia, într-un moment de gelozie. Natalia Negru a supravieţuit şi celui de-al doilea soţ, mai trăind încă aproape o jumătate de secol. (Dan Cârlea)