O regină ca din povești - Maria

Viața Reginei Maria pare des­prinsă dintr-un roman clasic, romantic. O prințesă dintr-o țară îndepărtată, de peste mări și țări, ajunge pe un alt tărâm și se face iubită de întreg poporul acela. Românii au iubit-o, iar ea le-a îmbră­țișat inclusiv cultul religios creștin ortodox. Armata a salutat-o la moartea sa într-un mod unic, prin înfigerea baionetelor în pământ.

Principesa Maria s-a născut la 29 octombrie 1875 în Marea Britanie, iar numele său era Marie Alexandra Victoria. A fost fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. La vârsta de 16 ani s-a logodit cu prințul Ferdinand de Hohenzollern, moște­ni­torul tronului României, iar la 29 decembrie 1892 a avut loc căsătoria.

Românii au numit-o „Mama Regina”, dar și „Mama răniților”, „Regina soldat”, ca urmare a afecțiunii pe care aceasta o nutrea față de soldați. Îi vizita adesea la spitale și pe frontul Primului Război Mondial și îi încuraja. Pentru soldați, care trăiau atmosfera de front, ororile, mizeria, zgomotul și dorul de casă, vizita Reginei Maria trebuie să fi fost extrem de emoționantă. Îmbrăcată în alb, mergea printre soldați ca o apariție parcă desprinsă mai mult din ima­ginarul colectiv, și nu una reală.

Regina Maria și-a folosit toate abi­litățile și relațiile pentru a îmbunătăți legătura cu Marea Britanie, a militat pentru intrarea Ro­mâniei în război de partea Antantei, acest lucru contribuind decisiv la realizarea statului națio­nal român. A întreprins numeroase că­lă­torii în interes diplomatic, pentru a susține interesele țării noastre.

Așadar, Regina Maria s-a implicat în plan internațional, dar și intern, politic, fiind sfătuitoarea de încredere a Regelui Ferdinand, până la moartea acestuia, în anul 1927. Din păcate, Regele Carol, fiul reginei, a îndepărtat-o de viața publică. Regina Maria a fost mama a șase copii: principele Carol, principesele Elisabeta și Mărioara, principele Nicolae, principesa Ileana și principele Mircea.

Balcicul, locul preferat al reginei

Îndepărtată de zona politică de fiul ei Carol, Regina Maria s-a retras în frumusețea naturală a Balicului și a Branului. A iubit atât de mult Balcicul, pe atunci parte din teritoriul nostru, încât a cerut prin testament ca inima să-i fie păstrată într-o casetă, în frumoasa capelă Stella Maris de acolo.

Se pare că frumuseața acestui loc de la malul mării i-a fost descoperită de pictorul Alexandru  Satmari. Regina a vizitat orășelul în anul 1924 și se pare că pictorul a avut o intuiție bună - Balcicul a devenit unul dintre locurile ei preferate, ea începând în următorul an să construiască domeniul care astăzi poate fi vizitat de turiști.

Domeniul este format dintr-un parc botanic, câteva vile, o sală a fumătorilor, o pivniță, o capelă, un izvor. Vila, numită și „Cuibul Singuratic”, este albă și cu acoperișuri din țiglă roșie. Un element interesant arhitectonic al clădirii este minaretul, construit din respect pentru tradiția arhitectonică a zonei.

Micul palat este construit de-a lungul a trei terase, iar arhitectura combină elemente ale stilurilor maur, mediteraneean și bulgăresc. Marea este foarte aproape, doar faleza desparte apele de locurile pe unde se plimba regina românilor sau unde se ruga în capela ca o bijuterie.

Există șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria.

Pentru frumusețea naturală a locurilor, încă dinainte de venirea reginei la Balcic, micul orășel din Cadrilater era vizitat adesea de pictori. Însă, după ce Balcicul a devenit reședință regală, primăria a început să împroprietărească artiștii și să dezvolte întreaga zonă. Pentru mărinimia reginei, care adesea împărțea oamenilor nevoiași bani în timpul plimbărilor sale, era numită Sultana.

Capela Stella Maris, care în latină înseamnă Steaua de mare, a fost construită în stil bizantin în 1929 la cererea Reginei Maria a României, pentru momentele sale de rugăciune.

Biserica a fost făcută după planurile arhitectului Roghabihab și pictată de artiștii Dumitru Brăescu, Anastase Demian și Tache Papatriandafil. Capela este construită din piatră, are în față o curte mică, o fântână și pietre funerare creștine.

Modelul după care a fost construită Stella Maris este Capela „Sfântul Iacob”, din secolul XV, aflată în localitatea Trikomo, un sătuc din nordul insulei Cipru.

Regina Maria a murit la 62 de ani, iar la funeraliile sale armata i-a acordat un onor unic în istoria ei, salutând-o prin înfigerea baionetelor în pământ. Autoritățile comuniste s-au străduit să-i întineze imaginea, așa cum au făcut cu întreaga Casă Regală a României. Iată, însă, cum scria omul politic Constantin Argetoianu despre ea, în lucrarea „Pentru cei de mâine: amintiri din vremea celor de ieri”: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”.