O sută de ani de la Bătălia de la Mărășești

Primul Război Mondial a șocat lumea. Era pentru întâia oară în istorie când un conflict a cuprins aproape întreaga planetă, iar industrializarea dăduse omului posibilitatea de a‑și omorî semenii cu mai multă eficiență ca oricând. Și România a avut mult de suferit în acele vremuri. Anul acesta se comemorează 100 de ani de la celebra Bătălie de la Mărășești.

La 28 iulie 1914, Imperiul austro‑ungar a atacat Serbia, pe motivul că era responsabilă de atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, când Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro‑ungar, a fost asasinat de Gavrilo Princip - un student naționalist sârb‑bosniac. Acesta făcea parte dintr‑un grup de 15 asasini susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro‑sârbi, cu legături în armata Serbiei. Pe 30 iulie 1914, Rusia, care sprijinea Serbia, a decretat mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro‑Ungariei, a declarat la 1 august 1914 război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; pe 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914); la rândul său, Austro‑Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia Germaniei (6 august 1914); Franța a declarat război Austro‑Ungariei (11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914 Japonia a declarat război Germaniei; Turcia a declarat, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înțelegeri; la 23 mai 1915 Italia declara război Austro‑Ungariei; la 27 august 1916 România a intrat în război alături de Antantă (Tripla Înțelegere), iar la 6 aprilie 1917 și Statele Unite ale Americii au intrat în război împotriva Puterilor Centrale. La 11 noiembrie 1918, ora 5:00, s‑a semnat actul de armistițiu, iar la ora 11:00 războiul lua sfârșit.

La începutul conflictului toată lumea credea că războiul va fi de scurtă durată. În toate taberele se manifesta euforia colectivă care însoțea plecările spre front ale trenurilor pline de soldați, hrăniți cu entuziasm, de mulțimile adunate în piețe și gări, care fluturau steaguri și se îmbrățișau de rămas‑bun. Franța și Marea Britanie dispuneau de tehnologie militară dezvoltată și de un mare randament de producție, Franța era nevoită să susțină unilateral războiul, fiind dezavantajată în privința efectivelor, reușind să mobilizeze 4 milioane de soldați. Marea Britanie deținea superioritatea navală, Imperiul rus avea, la rândul său, probleme privind efectivele, iar mobilizarea, din cauza distanțelor mari, se desfășura lent. După circa un an, războiul a intrat în faza de poziții, și toată lumea se lămurise că nu poate fi vorba de un conflict scurt.

Verdun, cea mai îndelungată luptă

Un an de zile a durat lupta de la Verdun, care a epuizat armatele franceză și germană. A fost cea mai îndelungată bătălie din acest război. Armata franceză a pierdut 550.000 de soldați, iar germanii 434.000.

În luna decembrie a anului 1915, șeful de stat‑major german, generalul Erich von Falkenhayn, a decis să atace Verdunul, un oraș‑garnizoană fortificat din Franța, amplasat pe râul Meuse. Asaltul german a început cu o ofensivă dusă de un milion de soldați germani care au atacat un oraș apărat de 200.000 de francezi. A doua zi, francezii s‑au retras de pe primul aliniament de tranșee pe cel de‑al doilea. La 24 februarie au ajuns la cel de‑al treilea, la doar 8 km de oraș. Generalul Petain a primit comanda sectorului Verdun. Fiecare soldat francez disponibil a fost transferat în secțiunea Frontului de Vest; 259 din cele 330 de regimente de infanterie din armata franceză au luptat la Verdun. Armata germană a fost oprită în februarie, și la 6 martie a declanșat genocidul. Multe puncte strategice franceze au căzut în mai‑iunie, după un asediu îndelungat. Germanii au continuat să atace Verdun în repetate rânduri pe timpul verii și toamnei anului 1916, dar au slăbit intensitatea asalturilor, fiind nevoiți să transfere trupe pentru a apăra linia germană a frontului pe Somme. Francezii au efectuat un contraatac condus de generalul Charles Mangin, recapturând forturile pierdute în noiembrie.

România în Primul Război Mondial

Atacul artileriei germane, conduse de generalul Curt von Morgen, a avut loc la 6 august 1917; divizia 5, condusă de generalul Eremia Grigorescu, a contraatacat și a rămas pe pozițiile din zona satului Doaga. La 7 august trupele germane au reluat atacul, iar românii au contraatacat la baionetă. Unitățile române părăsesc satul Doaga și se retrag la marginea pădurii Prisaca, unde organizează o nouă apărare. A doua zi, generalul Johannes von Eben a schimbat sectorul de atac, pe frontul apărat de trupele ruse aliate, care s‑au retras mai spre nord, având un regiment anihilat. În ziua următoare, nemții au atacat mai intens, dar au avut pierderi ca urmare a acțiunii unității de artilerie româno‑ruse de pe malul estic al Siretului.

Multe nume importante ale istoriei noastre militare se leagă de această bătălie, precum sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, căpitanul Grigore Ignat, generalul Eremia Grigorescu, dar şi legendara expresie „Pe aici nu se trece!”

Planificarea germană a denumit operațiunea „bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița”, făcând parte din complexul strategic de rupere a frontului Moldovei împreună cu Bătălia de la Oituz (a treia bătălie de la Oituz) din 8‑22 august 1917. Germanii și austro‑ungarii au plasat în dreptul localității Mărășești o forță de lovire de 12 divizii cu peste 1.100 tunuri - una dintre cele mai mari densități artileristice. Începută ca o bătălie de urmărire a forțelor rusești - care nu mai doreau să lupte, bătălia s‑a transformat treptat într‑o încercare foarte costisitoare de „a sfărâma armata română din Moldova”, după cum spunea chiar mareșalul Hindenburg, șeful Marelui Stat-Major german. Cotidianul „Times” scria că „apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români”.