Patru pictori clasici și operele lor

În lumea artei se întâmplă uneori ca valoarea unei opere să fie recunoscută abia după trecerea la cele veșnice a artistului. Așa s-a întâmplat și în cazul a patru pictori astăzi celebri, Monet, Van Gogh, Cézanne și El Greco.

Tablourile lor valorează, în zilele noastre, zeci de milioane de euro, dar la vremea lor au fost cel puțin con­troversați, dacă nu chiar nebăgați în seamă. Cazul creatorului stilului impresionist, Claude Monet, este unul...impresionant. În 1872 sau 1873, Monet a pictat tabloul „Impression, soleil levant” (Impresie, răsărit de soare), aflat în prezent la Musée Marmottan din Paris, un peisaj din Le Havre expus la o expoziție din 1874. Există povestea cum că Louis Leroy, critic de artă, a folosit numele „Impresioniste” din titlul acestei picturi într-un mod ironic, în sensul că picturile lui Monet erau mai degrabă impresii decât lucrări de artă terminate. Și așa a căpătat nume ceea ce avea să devină în scurt timp un nou stil de a picta. La a treia expoziție, din 1876, pictorii pe care astăzi îi grupăm ca impresioniști foloseau deja ­termenul acesta pentru a se ­descrie.

Monet (1840-1926) s-a născut la Paris, iar tatăl său ar fi dorit ca băiatul să intre în afacerea familiei, băcănia, însă Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi de tip schițe rapide făcute în aer liber, pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. El a rămas în istorie drept părintele fondator al mișcării impresioniste.

Peisajele postimpresioniste ale lui Van Gogh

Vincent Willem van Gogh (1853-1890) a fost un pictor olandez postimpresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional puternic pe care îl au asupra privitorilor. Foarte probabil stilul său aparte de a picta, coloristica specială, a provenit din suferințele sale psihice, din modul în care percepea și interpreta lumea.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și din 1879 a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și în 1885 a pictat prima sa operă de succes, „Mâncătorii de cartofi”. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles, unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe. Astăzi multe dintre operele sale, numeroase portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut după moarte. Astăzi, el este considerat unul dintre cei mai importanți pictori din istorie.

Tablourile cu fructe semnate Cézanne

Într-o familie înstărită din apropierea Marsiliei se năștea în 1839 un băiețel care avea să devină unul dintre cei mai mari pictori ai lumii: Paul Cézanne.

Tatăl său, Louis-Auguste Cézanne, a înființat prima bancă din orașul lor – Aix-en-Provence. Paul, viitorul pictor, a fost un elev eminent, plăcându-i îndeosebi studiul limbilor clasice. A legat prietenii din copilărie cu trei colegi de școală, care aveau să ajugă, la rândul lor, artiști im­portanți: Émile Zola, Jean-Baptiste Baille și Louis Marguery. Toți patru împăr­tă­șeau dragostea pentru literatură, adunau scrierile lui Victor Hugo și poeziile lui Alfred de Musset, dar îi interesa și muzica. Cézanne a cântat la corn, în orchestra orașului, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne și-a început studiile de arte plastice, înscriin­du-se la Școala de Desen din Aix-en-Provence.

La presiunile tatălui său, bancher, Cézanne s-a înscris la Facultatea de Drept, deși nu rezona deloc cu domeniul. Tot artele plastice îl atrăgeau și l-a rugat pe prietenul său Zola să se intereseze de examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. În septembrie 1861 a plecat Paris, unde a descoperit marile muzee, cu operele artiș­tilor care aveau să-i fie modele.

Cézanne a lucrat de-a lungul întregii sale vieți la anumite teme, precum seria jucătorilor de cărți. Un astfel de tablou se găsește în „Muzeul Orsay” din Paris. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creația lui Cézanne. Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă capodoperele lui Cézanne.

El Greco, pictorul de fresce

„Grecul”, adică El Greco (Domênikos Theotokópoulos), s-a născut la Heraklion, în Creta, în 1541 și a murit în Spania, la Toledo, în 1614.

Stilul său aparte de a aborda teme în general religioase l-a făcut cunoscut în vremea sa, admirat și repudiat deopotrivă. În vremea lui El Greco, Creta era posesiune venețiană. Despre anii de tinerețe ai artistului nu se cunosc prea multe. Singura informație este furnizată de o semnătură de pe un act din 6 iunie 1566, unde apar „Maestrul Menegos Theotokopoulos” și cuvântul adăugat de el însuși –„zugrafos” (adică pictor). În felul acesta știm că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.
Activitatea lui El Greco a fost cu suișuri și coborâșuri, stilul său aparte făcându-l fie admirat și platit bine, fie criticat.

În 1572, Domênikos Theotokópulos a devenit membru al corporației pictorilor de la Roma, cunoscută sub numele „Academia «Sfântul Luca»”. Nu a avut relații prea bune cu pictorii italieni și în scurtă vreme a plecat în Spania, unde, la Escurial, regele Filip al II-lea a început construirea unui imens palat-mănăstire, ocazie pentru numeroși artiști de a-și găsi de lucru.

În anul 1577, la Toledo, El Greco a primit comanda pentru executarea a trei Altare pentru biserica Mănăstirii „Santo Domingo el Antiguo”, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orașului. Maestrul a realizat în această perioadă „El Espolio” („Dez­brăcarea lui Hristos”, 1577-1579) și picturile de Altar. Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător.

După ani de peregrinări, emigrantul cretan își găsește în sfârșit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. În scurtă vreme, tablourile lui El Greco atrag atenția regelui Filip al II-lea, un mecena al artei, care îl cheamă pe pictor la Madrid, făcându-i câteva comenzi. Când artistul i-a prezentat regelui „Martiriul Sfântului Mauriciu”, pe care acesta i-l comandase, suveranul a fost nemul­țu­mit. Pictorul, afectat de reacția regelui, s-a întors pentru totdeauna la Toledo. A murit în 1614, iar stilul său diferit de a picta i-a adus o lungă uitare. La Muzeul Na­ți­o­nal de Artă al României din Bu­cu­rești se găsesc trei opere ale lui El Greco: „Martiriul Sfântului Mauriciu”, „Închinarea păstorilor” și „Logodna Mariei”, un unicat a că­rui autenticitate este unanim recunoscută.