La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Pieţe celebre în întreaga lume
Pieţele sunt spaţii special amenajate şi destinate comerţului. În ţara noastră au diferite destinaţii, de la cele agro-alimentare ce se găsesc în fiecare cartier de oraş şi în marile comune, până la cele specializate: de maşini, de vechituri, de mărfuri nealimentare aduse din anume părţi ale lumii etc. În lumea întreagă sunt celebre unele pieţe pentru ineditul specificului lor: piaţa plutitoare din Thailanda, piaţa de Crăciun de la Viena, piaţa de peşte din Istanbul, piaţa Borough din Londra.
În Thailanda există o piaţă plutitoare foarte pitorească, unde fructele exotice şi legumele se vând direct din bărci, într-o adevărată „Veneţie“ asiatică. Zona Asiei este bogată în astfel de pieţe, ele dezvoltându-se în decursul timpului în primul rând datorită condiţiilor de mediu – ploile abundente, musonul şi cursurile de apă generoase făcând mai uşoară navigarea pe apă decât pe şoselele des stricate de natura dezlănţuită.
Aflată la circa 100 de kilometri de Bangkok, capitala ţării, piaţa plutitoare „Damnoen Saduak“, celebră în întreaga lume, are o istorie care începe în secolul al XIX-lea, când regele Thailandei Rama al IV-lea (1851-1868) a săpat un canal de 32 de kilometri lungime, care străbătea o zonă fertilă, locuită de ţărani agricultori. În timp, alte canale mai mici au fost săpate pentru a uni plantaţiile cu canalul principal.
Oamenii au început să-şi vândă produsele din bărci, iar în anii â70, turiştii au descoperit acest loc exotic, unde se pot cumpăra produse proaspete, iar operatorii de turism au exploatat noua atracţie, făcând-o cunoscută pretutindeni.
Pe lângă legumele şi fructele minunate ale Thailandei, din bărci se vinde chiar şi carne proaspătă, ba chiar unii localnici au câte un grătar în barcă şi poţi mânca ceva gătit pe loc, aşa cum fac românii la iarbă verde cu îndrăgiţii mici. Bărcile sunt destul de înguste, acoperite, multe dintre ele având ataşate motoare. Pe marginea canalelor sunt ateliere meşteşugăreşti, mici localuri şi spaţii unde turiştii se pot distra urmărind numere de dresură de elefanţi şi chiar de crocodili.
Piaţa de Crăciun din Viena
Sub acest nume generic de Piaţa de Crăciun, sau Christkindlmarkt cum îi spun austriecii, în Viena pot fi găsite mai multe locuri care găzduiesc o manifestare tradiţională, care se desfăşoară anual pe o perioadă destul de lungă – între 15 noiembrie şi 24 decembrie.
Cea mai renumită dintre pieţe este cea din faţa primăriei, dar există mai mult de zece pieţe în întreaga Vienă, inclusiv la Palatul Schoenbrunn. Aceste pieţe constau din mici căsuţe din lemn, construite cu un anume stil, în care se vând tot felul de produse de sezon şi tradiţionale, atât din domeniul culinar, cât şi ornamentale. Cei care aleg să-şi petreacă nişte ore sau zile în aceste pieţe sărbătoreşti pot bea vin fiert cu scorţişoară şi pot mânca diverse sortimente de cârnaţi, cartofi copţi, castane coapte, alune prăjite. De îndulcire se ocupă fisticul tras în caramel, prăjiturile cu mere, turta dulce. Acasă la tine, poţi să-ţi împodobeşti un stilat brad vienez dacă achiziţionezi din piaţa respectivă globuri şi ornamente care sclipesc pe tarabele căsuţelor amintite, însă preţurile lor sunt ca pentru nişte obiecte artistice. Deşi aceste locuri, frecventate deopotrivă de turişti şi localnici, sunt mereu aglomerate, eleganţa austriacă face să nu se simtă agitaţie sau dezordine, aşa cum întâlnim în locuri publice de distracţie din alte ţări ale lumii.
Piaţa de peşte Aksaray din Istanbul
Iubitorii de peşte pot găsi în Istanbul un loc care îi va lăsa uimiţi: o piaţă de peşte unde sortimente din cele mai diverse aşteaptă să fie negociate în stilul locului. Peşti mari, mici şi fructe de mare sunt aşezaţi pe tarabe în savante aranjamente, uneori florale, ca o ikebana culinară. Peştii sunt fie aranjaţi oranamental pe frunze verzi, fie strălucesc în ligheane, iar caracatiţele par gata de atac în orice moment. Totul este foarte proaspăt, căci negustorii turci ştiu că nu e de glumit cu calitatea mâncării.
Cam tot ce există pe pământ - la Borough Market
Una din cele mai vechi şi mai bogate pieţe ale lumii (având circa 1000 de ani de atestare documentară) este piaţa londoneză Borough. Acolo poţi găsi aproape orice există pe pământ şi este un loc extrem de frecventat de turişti. De la toate felurile de brânzeturi existente (şi pe care le poţi gusta), până la carne proaspătă sau produse făcute atunci pe grătar, de la produse exotice de care nici n-ai auzit, până la banalele dar gustoasele murături, toate sunt acolo, însă preţurile sunt şi ele londoneze. Produse de patiserie delicioase, brioşe, ciocolată într-o multitudine de nuanţe şi arome îl pot încânta pe turistul care are ceva bani de cheltuit pe produse care nu se găsesc la noi şi care sunt şi la standardele impuse de adepţii hranei bio.
Piaţa de flori din Aalsmeer
O piaţă destinată frumosului este cea din nordul Olandei, în oraşul Aalsmer: piaţa de flori. Şi nu orice piaţă, ci cea mai mare din lume. Solul acestei zone s-a dovedit a fi atât de propice creşterii florilor, încât crearea pieţei de astăzi a venit de la sine, cultivatorii organizându-se în anul 1912 într-o cooperativă. Aici florile sunt tranzacţionate într-un sistem oarecum „industrial“ şi trimise în cel mai scurt timp beneficiarilor din străinătate. Cumpărarea florilor se face printr-un sistem de licitaţie computerizată, participanţii stând într-o sală şi urmărind pe monitoare o adevărată „paradă“ a florilor aşezate pe cărucioare speciale, şi, apăsând pe butoane, stabilesc preţul şi comanda. Cele mai multe flori ajung pe o rază de circa 1.500 de kilometri, pentru că o călătorie prea lungă le-ar afecta prospeţimea.
Olanda este considerată ţara florilor, fiind mai cunoscută marelui public pentru lalelele ei, unele sortimente putând ajunge şi la câteva mii de euro pentru un singur fir.