Pompei - un vechi sfârşit al lumii

Pe data de 24 august a anului 79 d.Hr., locuitorii romani ai Pompeiului, un orăşel liniştit şi înfloritor, au fost surprinşi de ceea ce avea să fie pentru ei sfârşitul lumii. Vezuviul a erupt şi timp de jumătate de zi lava şi piatra aruncate de vulcan au acoperit vieţile a 25.000 de persoane.

Oamenii au fost surprinşi la muncile lor, pe străzi, în case, şi cimentaţi de unul din cele mai mari cataclisme care au avut loc vreodată. Stratul de lavă gros de 6 metri a îngheţat timp de peste un mileniu şi jumătate această localitate, primele săpături care au început să scoată la iveală ruinele fiind făcute în 1748.

Treptat, au ieşit la iveală străzi, case superbe, fresce, băi romane, mozaicuri, temple, brutării cu pâini de piatră şi oameni-statui, prinşi de moarte în mijlocul vieţii lor pline şi civilizate.

Descoperirile arheologice arată o viaţă luxoasă

Oraşul era în plin avânt economic la data tragediei. Comerţul bogat şi poziţia geografică favorizând transportul maritim de mărfuri au făcut din aşezarea datând din anul 80 î.Hr. un orăşel cochet, cu case somptuoase şi cu tot luxul specific romanilor.

Locuitorii Pompeiului aveau două teatre, unul mare, care putea primi circa 5.000 de spectatori şi care avea la intrare un spaţiu generos, străjuit de coloane, unde oamenii aşteptau intrarea în teatru sau socializau în pauzele spectacolului, şi un teatru mai mic - numit Odeon, unde circa 1.000 de spectatori puteau urmări spectacolele mimilor sau alte diverse concerte.

Casele romanilor reflectă civilizaţia lor deosebită, fiind adevărate modele de lux, chiar şi pentru zilele noastre. Intrarea se făcea printr-un hol (vestibulum), care dădea într-un alt spaţiu (atrium) ce avea o deschidere în acoperiş prin care se colecta într-un bazin apa de ploaie, apoi era un spaţiu cu rol de grădină interioară, mărginită de coloane, în care dădeau camerele de locuit.

Unii locuitori mai bogaţi aveau şi propriile băi (thermae), dar majoritatea se duceau la băile publice, adevărate locuri de socializare, unde se discutau chestiuni de afaceri sau politică. Băile erau separate, pentru bărbaţi şi pentru femei, iar organizarea lor se găseşte la baza SPA-urilor din zilele noastre. Una din zonele unei băi era cu apă rece (frigidarium), alta cu apă călduţă (tepidarium) şi alta cu apă mai fierbinte (caldarium).

Băile mai aveau şi piscină, precum şi un spaţiu pentru gimnastică, ştiut fiind faptul că exerciţiile fizice erau la mare cinste în societatea romană.

Centrul oraşului era reprezentat de Forul roman, o piaţă de 142 de metri pe 38, din care se făcea intrarea în temple (Templul lui Apollo, Templul lui Vespasian, Templul Minervei, Templul lui Lares), iar în partea nordică era mărginită de Capitolium.

Astăzi, Pompeiul este animat doar de turişti care, văzând în zare Vezuviul cum tronează deocamdată liniştit peste toată această istorie, nu pot să nu se înfioare şi să se gândească la faptul că suntem trecători şi supuşi lui Dumnezeu. (Dan Cârlea)