Povestea sintagmei „Grânarul Europei”

În vremea dintre cele două războaie mondiale, agricultura României era bine dezvoltată, atunci răspândindu‑se şi ideea că țara noastră era „grânarul Europei”. În ce măsură a fost, într‑adevăr, așa?

Anul 1938 era unul de grea încercare pentru agricultura din vestul Europei, iar pe fondul producţiei scăzute de grâu, care prevestea o criză a pâinii, România a reuşit să obţină cele mai mari exporturi din istorie. Era o realitate a acelui moment, pe care istoria o consemnat‑o ca atare, dar nu ca pe o constantă ce plasa România chiar în fruntea „grânarelor”. Din dorinţa de a face profit, atunci am exportat prea mult şi criza pâinii a fost resimţită de români - sistem pe care, din nefericire, au fost trăite şi într‑o perioadă mai apropiată de noi, când pentru plata datoriilor externe, regimul comunist de până în 1989 exporta masiv alimente, aruncând cetățenii într‑o mare criză alimentară.

Nu este cert, însă, dacă acest aspect punctual a reprezentat sursa ideii că România era „grânarul Europei”. O altă realitate a perioadei interbelice putea să fi contribuit la aceasta: porturile dunărene aveau, în acea perioadă, o mare importanță în comerţul cu grâne, preţul fiind stabilit la bursele de cereale de pe teritoriul nostru. Realităţile statistice ale perioadei interbelice, în privinţa exporturilor de cereale Româneşti, nu plasează țara noastră în postura reală de „grânar al Europei”, dar asta nu înseamnă că nu am putea deveni, la un moment dat, astfel.

Grânarul românesc în prezent

Două probleme principale ar trebui rezolvate pentru ca România să poată deveni „grânarul Europei”: extinderea suprafeţelor agricole şi refacerea sistemelor de irigaţii. Teoretic, în acest fel ne‑am putea apropia semnificativ de ţările fruntaşe la producția de grâne din Europa - Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia. Faptul că, în prezent, suntem pe locul cinci în Europa, printre exportatorii de grâne, arată că țara noastră chiar are șanse să își adjudece titlul de „grânar al Europei”, cu condiția însă ca, pe lângă extinderea suprafețelor cultivate, să își îmbunătățească sistemul de irigații, așa cum subliniază, de altfel, specialiștii. În 2014, Uniunea Europeană a recoltat o cantitate-record de cereale, de 331 milioane de tone. Pe primele locuri sunt Franţa, cu 72,7 milioane tone, Germania, 52 milioane tone, Polonia, cu 31,9 milioane tone, Marea Britanie, 24,5 milioane tone, şi România, cu 22,1 milioane tone.

În 2016, s‑au cultivat grâu şi secară pe 2,075 de hectare și s‑a obținut o producţie medie de 4,054 kilograme la hectar, adică un total de 8,41 milioane de tone de grâu, faţă de 7,85 milioane de tone în 2015. Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, citat de revista „Capital”, a spus că „plantele însămânţate în toamnă au avut parte de condiţii meteorologice prielnice, dar din cauza secetei din iunie, porumbul sau floarea‑soarelui par a avea mult de suferit”. Potrivit acestuia, singura soluţie pentru evitarea, pe viitor, a problemelor puse de verile secetoase o reprezintă reabilitarea infrastructurii de irigaţii, care se întinde pe 1,42 milioane de hectare, însă funcţionează pe jumătate.