Printre lei, cu puşca sau aparatul foto

Încă din zorii istoriei, oamenii şi-au disputat cu animalele sălbatice teritoriul vieţuirii şi hrana. Duşmani şi concurenţi la adăposturile naturale oferite de peşteri sau pentru carnea vânatului, şi-au împletit existenţa într-un mod şi în cadru natural, unde forţa şi inteligenţa primau. Evident, oamenii au „învins“, acaparând tot mai mult din teritoriu, adică habitatul natural comun, iar unele sălbăticiuni au devenit o raritate, aşa că oamenilor li s-a făcut dor de ele.

Izolaţi de natură în localităţi imense, unde regele este betonul, bărbaţii pleacă la mii de kilometri distanţă, în safari organizat, cu aparatele foto la gât. Sau, mai rar, cu puşca în mână. Vom intra, pe scurt, în istoria acestui fenomen numit safari.

Începutul safariului este în strânsă legătură nu cu turismul, cât cu perioada finală colonială a Coroanei Britanice, când ingineri erau trimişi pentru a contribui la diverse construcţii în teritorii sălbatice din Australia sau Africa. Bărbaţii descoperau atunci o lume nouă, plină de provocări, în care ceva străvechi din ei parcă se trezea la viaţă şi călătoriile de vânătoare constituiau un adevărat premiu după perioadele de muncă în condiţii grele, printre străini.

Astfel că, la început, safari însemna, practic, vânătoare de lei, tigri, elefanţi, antilope, alături de nişte localnici, ghizi pricepuţi.

Cel căruia i se atribuie paternitatea safariului este taman un astfel de om, inginerul englez William Cornwallis Harris (1807-1848), care a lucrat şi a călătorit prin Australia, Africa şi India. Pe lângă vânătoarea pasionată pe care o făcea, Harris avea şi fire de artist, executând numeroase desene ale fa-unei locurilor pe care „le cucerea“ cu arma în mână. Ba a şi scris cărţi, precum „Narrative of an Expedition into Southern Africa during the years 1836 and 1837“, „The Wild sports of Southern Africa“, „Portraits of the Game and Wild Animals of Southern Africa“, „The Highlands of Aethiopia“, „Illustrations of the Highlands of Aethiopia“. Meritele i-au fost recunoscute încă din timpul vieţii, fiind înnobilat în anul 1844. Aventurosul Harris a murit tânăr, de febră, în timp ce lucra în India.

Promotorii cu ştaif ai fenomenului safari

Bărbaţi precum Cornwallis, pe care serviciul i-a dus peste mări şi ţări şi i-a pus în contact cu lumea sălbatică plină de oportunităţi pentru bărbatul a cărui latură de vânător fusese „moleşită“ de civilizaţia europeană, au deschis drumul şi pofta şi altora, care au început să facă astfel de călătorii fără a mai avea vreo legătură cu detaşarea în interes de serviciu. Luase deja formă un nou stil de turism.

Desigur, nu la îndemâna oricui, distanţele care trebuiau acoperite din inima Europei sau din îndepărtata Americă până în sălbatica Africă sau Australie necesitau cheltuieli mari.

Nu este de mirare că printre promotori - fără voia lor neapărat - ai fenomenului safari au fost oameni din elita societăţii, precum preşedintele american Theodore Roosevelt şi scriitorul Ernest Hemingway. Celebrul scriitor şi-a descoperit natura „sălbatică“ pe când avea în jur de 2 ani. Tatăl său l-a luat cu el în regiunea Wallon Lake, unde aveau o căbănuţă de vacanţă, iar copilul a reuşit să prindă un peşte mare şi să-l aducă singur pe mal, episod ce a pecetluit pe viaţă pasiunea pentru pescuit şi, probabil, i-a deschis pofta şi pentru vânătoare.  

Safariul modern în scop de vânătoare se face în două feluri: fie în grupuri organizate, de câţiva participanţi, călăuziţi de ghizi profesionişti, având permise de vânătoare plătite şi tot dichisul, fie în varianta „hard“, pentru cei care se încumetă, şi anume safari solitar. Bărbatul care se simte în stare să pornească solo prin pustietăţile unde natura se conduce după legile ei (leul înfometat nu are nici un pic de respect pentru directorul aventuros venit din New York, să zicem) îşi face rost de toate aprobările şi la întoarcere din expediţie se aco-peră de glorie, fiind admirat de colegii de breaslă pentru trofeele aduse şi pentru curajul său.

Safari eco-foto, cel mai răspândit

Însă varianta cea mai des întâlnită şi îmbrăcată în haine moderne, ecologice de-a dreptul, este safariul fotografic. Deci, singurele „arme“ permise sunt aparatele foto şi video, în afară de armele adevărate ale însoţitorilor grupului de turişti instalaţi confortabil şi în siguranţă, în maşini de teren. Nu pare un safari prea aventuros, însă este accesibil multor turişti, deci aducător de profituri bune pentru ţările în care se practică aşa ceva.

Totuşi, participanţii vin impresionaţi şi din acest safari cuminte, plăcerea de a vedea lei de la distanţa unei sărituri de antilopă şi alte animale, toate în habitatul lor natural, nu în cuşti, precum la grădinile zoologice, este deosebită.

Cele mai importante ţări în care se poate face safari sunt: Tanzania, Kenya, Botswana, Zambia, Namibia, Uganda, Africa de Sud, Australia, Republica Democratică Congo şi Zimbabwe.