Să ne amintim de monahul cărturar Nicolae Steinhardt

În luna iulie (măcar) este potrivit să ne amintim de monahul scriitor Nicolae Steinhardt, cel  care a uimit lumea culturală prin a sa carte „Jurnalul fericirii“ în care descrie momentele petrecute în închisoare drept o şcoală înaltă a vieţii, în care L-a cunoscut pe Dumnezeu, şi deci un timp al fericirii.

Incontestabilă personalitate culturală, Steinhardt a fost scriitor, critic literar, eseist, publicist, traducător, dar şi un autentic ortodox. Convertirea lui s-a petrecut în condiţiile-limită ale închisorii politice, unde singura salvare - după cum au spus-o nu puţini pătimitori pentru credinţă - era evadarea spirituală: singura posibilă. O „evadare“ prin asumarea jertfei şi crucii, şi nu prin disociere de prigonitori, una care uneşte şi înalţă, prin iertare şi dragoste, după modelul hristic.

De origine evreiască, Nicolae Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti. Tatăl său a fost inginer şi arhitect, aşa că Nicolae a avut parte de un mediu familial prielnic studiului. Între 1919 si 1929 a urmat şcoala primară şi Liceul „Spiru Haret“ din Capitală, unde a avut colegi iluştri: Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu şi alţii. A făcut studii la Facultatea de Drept şi Litere a Universităţii din Bucureşti, în anul 1934, iar în 1936 a luat şi doctoratul. Talentul de literat a apărut în vreme ce participa, odată cu anul 1929, la cenaclul „Sburătorul“, al lui Eugen Lovinescu. Talent ce avea să-l ducă până la distilarea suferinţei într-una din cărţile-document ale creştinismului oprimat, „Jurnalul fericirii“.

A lucrat ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu. În vremea războiului a suportat prigoana pe criterii etnice, iar după război, în 1947, a fost dat afară din barou de autorităţile comuniste, începând lungul drum al crucii sale care avea să-l ducă de la evreul care-şi asuma religia iudaică la monahul ortodox.

Arestarea lui Steinhardt s-a produs în anul 1958, în „Lotul Pillat-Noica“, i s-a cerut să depună mărturie împotriva prietenilor săi: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova. A făcut puşcărie până în 1964, când a fost dată graţierea tuturor deţinuţilor politici. În 1980 a devenit monah la Mănăstirea Rohia din Maramureş. A continuat să scrie şi să publice. A murit în martie 1989. Multe dintre scrieri i-au apărut postum (după 1990), publicate de ucenici şi prieteni apropiaţi. (Dan Cârlea)