Şahul, cel mai curat şi inteligent război

Pasiune sau ocupaţie de-o viaţă, sport al minții, confruntare de logică și inspirație a alegerii, șahul este unul dintre cele mai vechi jocuri din lume. Provine din cuvântul persan „shah” care înseamnă „rege” și este un joc de strategie care se joacă în doi.

Nu se știe exact țara în care a apărut, existând versiuni că originea sa poate fi atât în India, cât și în Persia și China. Se apreciază că a apărut între secolul III și secolul VI, despre descoperirea jocului existând mai multe legende.

Izvoarele istorice atestă faptul că se juca șah prin secolul VI în Persia. Șahul s-a răspândit prin secolul VII, odată cu extinderea invaziei islamice și în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Bizanț, Italia, Europa de Est și Spania. În Evul Mediu, șahul era considerat de nobili un joc de elită. Șahul modern, așa cum îl știm astăzi, a apărut prin secolul al XVI-lea, când s-au modificat regulile de joc. Între timp, șahul devenise răspândit în Spania, Franța și Anglia, apoi în Rusia.

Trei mari campioni

Un jucător legendar rus, de origine armeană, este Gari Kasparov (născut la Baku, în 1963), cel care a făcut ca supercomputerul IBM Deep Blue să se blocheze în timpul unui meci din anul 1997. Ascensiunea sa a început odată cu reuşita din 1976 de a câştiga Campionatul de Juniori al Uniunii Sovietice, performanţă repetată un an mai târziu, când a declarat că scopul său este să ajungă campion mondial de ju­niori. După doi ani, Kasparov şi-a îndeplinit visul. În lumea şahiş­tilor, jucătorul are un palmares care sună a stea de Hollywood - 11 premii Oscar la șah, precum şi un punctaj specific record timp de mulţi ani – 2.851. A fost campion mondial până în anul 2000, când a fost învins de jucătorul Vladimir Borisovici Kramnik. În 1997, la New York, omul şi maşinăria s-au înfruntat pe viaţă şi pe moarte cu piesele de şah. Compania IBM a creat un supercomputer, numit Deep Blue, iar Kasparov a jucat contra lui 6 partide, pe parcursul a nouă zile. În prima partidă a învins omul, în următoarea `monstrul” informatic cu o putere enormă de calcul şi-a luat revanşa, au urmat trei remize, iar în ultima partidă computerul a câşigat, însă jucătorul armean a avut bănuieli că ceva nu a fost în regulă, una din mu­tările lui Deep Blue având, după părerea specialiştilor, carac­te­risticile unei mutări umane, de parcă aparatul ar fi avut un „prieten” în spate. Rivalitatea şahistă dintre Kasparov şi alt mare jucător rus, Anatoli Karpov, are notorietate planetară, ea însemnând zeci de întreceri pe parcursul multor ani. 

Cu peste un deceniu mai mare decât rivalul său Kasparov, jucătorul rus Anatoli Karpov s-a născut la Zlatoust, din sud-estul fostei URSS, în 1951. Începuturile sale în şah sunt legate de celebra şcoală a maestrului Mikhail Botvinnik (1911 - 1995), pe când Karpov avea numai patru ani. Amuzant este faptul că acest ilustru profesor şi maestru rus, Botvinnik, a fost de părere că băiatul nu are nici un viitor în şah. Mai târziu, Karpov a recunoscut că la începuturile sale era confuz şi i-a trebuit multă muncă pentru a-şi contrazice maestrul. Prima reuşită majoră a fost că a devenit cel mai tânăr maestru naţional al URSS, pe când avea doar 15 ani. 

A fost campion mondial din 1975 până în 1985, iar din nou, între 1993 şi 1999. Meciurile dintre Karpov şi Kasparov reprezintă poate cea mai intensă rivalitate sportivă, diferenţele dintre ei fiind extrem de greu de făcut. La primele confruntări, din anul 1984, regulamentul competiţiei prevedea ca jucătorul care câştigă primul şase partide să fie declarat campion mondial. Însă nimeni nu putuse până atunci să vadă doi şahişti atât de apropiaţi ca valoare, încât lupta să devină epuizantă chiar şi pentru spectatori. Astfel că, la momentul când Kasparov a început să egaleze scorul ajuns la 5-0 pentru Karpov, competiţia s-a întrerupt (la 5-3) fiind­că se ajunsese la 48 de partide. Un an mai târziu s-a reluat înfruntarea, dar cu regulamentul schimbat: numărul maxim de partide era de 24, iar scorul a fost 13-11 pentru Kasparov. În 1996 titanii şahului s-au întâlnit din nou, Kasparov câştigând şi de această dată cu 12,5-11,5. Karpov nu a renunţat, iar în 1987 a încercat să-şi recupereze titlul, dar fără succes, meciul terminându-se la egalitate,12-12, ceea ce i-a permis lui Kasparov să-şi menţină supremaţia, la fel ca şi în 1990, după ce a învins cu 12,5-11,5.

Într-o perioadă în care rivalitatea dintre cele două superputeri planetare, URSS şi SUA, se manifesta din spaţiul cosmic şi adâncurile oceanelor până pe tablele de şah, Robert (Bobby) James Fischer a fost americanul care a reuşit să stopeze dominaţia maeştrilor sovietici în lupta de pe câmpul cu 64 de pătrate. Boby Fisher s-a născut în 1943 la Chicago, dintr-o mamă poloneză de origine evreiască, devenită cetăţean american, şi din tată de origine germană. Începutul în şah şi l-a făcut la 6 ani, la un club din Manhattan. În anul 1958 a reuşit să devină cel mai tânăr mare maestru internaţional, în timpul unei competiţii din oraşul sloven (pe atunci iugoslav) Portorož. Rezultatele nu au fost de la început fulminante şi sigur nu constante, fiindcă la vârsta de 24 de ani, când a câştigat 8,5 puncte în primele 10 jocuri la campionatul Interzonale din localitatea tunisiană Sousse, s-a retras, deşi specialiştii se aşteptau să ajungă campion mondial. A devenit campion mondial în 1972, când l-a învins la Reykjavik pe rusul Boris Spasski şi a păstrat titlul doar până în 1975, când nu s-a prezentat la meciul în care Anatoli Karpov voia să-i ia titlul, Fisher pierzând prin neprezentare.

Elisabeta Polihroniade, doamna șahului românesc

Generaţii întregi de români au îndrăgit un nume care, la noi, este practic sinonim cu şahul - Elisabeta Polihroniade. Această mare şahistă a absolvit Facul­tatea de Filozofie în anul 1960, a fost profesoară şi formatoare inclusiv prin emisiuni tv de specialitate. Ne-a părăsit de curând, la respectabila vârstă de 80 de ani - aproape toţi dedicați sportului minţii. Doamna şahului românesc s-a născut în primăvara anului 1935, la Bucureşti. A obţinut titlul de Maestru Internaţional în anul 1960, iar în 1982 pe cel de Mare Maestru Internaţional. A fost campioană naţională în anii: 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976, 1977 şi a repre­zentat România la competiţii internaţionale, obţinând nu­meroase premii, atât singură, cât şi cu echipa. Are 9 medalii olimpice, 7 titluri de campioană a României, locul I şi II la Campionatul Deschis al Aus­traliei (1987), campioană mon­dială prin corespondenţă locul IV (1976). Cu echipa României a câştigat: locul II Skoplije Iugoslavia (1972), locul I şi II Medelin-Columbia (1974), locul III Salonic-Grecia (1982), locul II Oberhausen, Germania (1996), locul III Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Elisabeta Polihroniade a avut o intensă activitate de popu­larizare a şahului, atât prin inter­mediul televiziunii, cât şi al cărţilor pe care le-a scris şi prin funcţiile pe care le-a deţinut.
Între anii 1960 şi 1997 a realizat în cadrul Televiziunii Române emisiuni de spe­cia­litate, a fost editor şi director al revistei de şah `Gambit” (publicaţie cu aproape 22 de ani vechime), vicepreşedinte al Federaţiei Române de Şah între 1995 şi 2001, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale de Şah în Şcoli, din anul 2003.
O preocupare foarte dragă a Elisabetei Polihroniade era legată de promovarea şahului în rândul tinerilor. A creat, cu sprijinul sponsorilor, o competiţie numită Campionatul Naţional Şcolar de Echipe Mixte „Elisabeta Polihroniade”, care în anul 2015 a ajuns la a treia ediţie şi s-a desfăşurat la Băile Olăneşti, între 15 şi 18 iunie. A publicat cărţile: „Şahul pentru toţi”, Ed. Sport-Turism, 1984, „Primii paşi în şah”, Ed. Sport-Turism, 1982, avându-l coautor pe Tiberiu Rădulescu, „64 premii de frumuseţe în şah”, Ed. Sport-Turism, 1990, „Olimpiadele în alb şi negru”, Ed. Sport-Turism, 1976.