La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Sejur mirific în Insula Thassos
Dacă vă doriţi un sejur în extrasezon, ar fi o idee bună să mergeţi în insula grecească Thassos. Nu v-ar costa mult şi aţi descoperi astfel una dintre cele mai frumoase insule, plină de exotism balcanic, cu multă linişte, cu oameni primitori.
Iubitorii de lucruri cu parfum istoric şi locuri liniştite vor fi mulţumiţi pe deplin în Thassos, pentru că vor avea ocazia să vadă atât ruine ale unor temple antice şi muzee, cât şi sate pitoreşti, cu un trai aproape netulburat de civilizaţie. Bineînţeles, toate acestea, dincolo de frumuseţile naturale ale muntelui oglindit în apele limpezi ale Mării Egee, ce i-au adus supranumele de "Insula de smarald". Turul insulei şi excursii cu bicicleta Şederea în Thassos se poate înfrumuseţa şi cu excursii în împrejurimile staţiunilor. Ce bucurie să descoperi în astfel de drumeţii - făcute pe jos ori cu bicicletele închiriate ieftin - câte un golfuleţ aproape pustiu cu loc de plajă ferit de ochii lumii după ce ai urcat şi ai coborât pe şoseaua plină de serpentine, trecând pe lângă turme de capre şi oi păscând ierburile din livezi! Apoi altă plăcere este să te întorci seara să mănânci ceva la unul din cochetele restaurante de pe faleză. Chelnerul vine totdeauna foarte amabil să aşeze pe masa fiecărui nou client o faţă de masă curată, apoi aduce din partea casei o carafă cu apă limpede şi un mic platou cu fructe sau ceva dulce. Romanticii se vor simţi la ei acasă pentru că mesele sunt luminate discret de mici lămpi cu gaz sau electrice, care mai de care mai cu stil. Terasele sunt lipite una de alta şi nu ştii la care să te aşezi pentru a cina. Preţurile nu sunt aşa de mari, dar depinde ce specialităţi vreţi să încercaţi. Probabil veţi fi tentaţi de fructele de mare şi bine faceţi, sunt din plin aici! Turiştii se plimbă fericiţi pe faleze, iar grecii ştiu să facă din orice vechi port ceva atractiv, lăsând ancorate vase frumos vopsite în alb şi albastru, aşa cum este în Potos. De altfel, ca turist, poţi alege să faci, contra cost, un tur cu vaporaşul în jurul insulei, o călătorie absolut fermecătoare. Ţi se va oferi şansa să pluteşti (cu vestă de salvare, bineînţeles) în apa de smarald a Egeei. Te vei lua la întrecere cu peştii coloraţi pe care îi vei vedea probabil până la vreo 50 de metri adâncime, dar vei fi în siguranţă, salvamarii sunt pe fază mereu. Ajuns înapoi pe puntea vaporului, vei avea parte de un pahar de ouzo din cel mai original. Apoi, peste puţin timp, vasul va acosta la Aliki, o mirifică staţiune, având o plajă frumoasă în jurul unui mic golf. Aici sunt ruinele unei vechi cetăţi, vestigiile precreştine văzându-se şi acum, iar plimbarea printre căsuţele de poveste ale sătucului, cu acoperişurile din lespezi mici de piatră şi pereţii văruiţi în alb imaculat sporesc atmosfera unică a locului. Ce puteţi vizita pe insulă Şi pentru că Grecia este patria miturilor şi a legendelor, despre Insula Thassos se spune că îşi trage numele de la personajul legendar Thassos, care a fost primul locuitor al insulei. Disperat că nu şi-a putut regăsi sora, Europa, răpită de Zeus, Thassos s-a autoexilat pe această insulă situată la 8 km de pământul continental al Greciei şi a rămas aici pentru tot restul vieţii. Pentru a ajunge pe Thassos se pleacă din portul Keramoti cu feribotul care va face cam 30 de minute. Pescăruşii, care vin şi îţi iau din zbor pâinea din mâna întinsă, sunt companionii care înveselesc turiştii până pe insulă. Thassos are în jur de 700 kmp, relieful este muntos, cel mai înalt munte este Ipsario, 1.200 m. Principalele localităţi sunt Limeria (capitala) şi Limenaria. Atracţiile insulei sunt: Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli, unde se păstrează un cui al Răstignirii Mântuitorului; se poate vizita şi Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul. De asemenea, interesant este şi satul părăsit Kastro. Plajele din sud, Paradise Beach şi Golden Beach din Metallia, au nisipuri aurifere la propriu, de altfel există minele din care se extrăgea aur cândva şi pot fi văzute de turişti. Vestigiile antice sunt la tot pasul: sanctuarul lui Dionisos, teatrul antic, sanctuarul lui Poseidon, zidul care înconjura oraşul antic Limenas. Se organizează impresionante festivaluri de folclor. Turiştii de pe Thassos pot avea parte de frumoase partide de pescuit şi de scufundările în apa limpede a Mării Egee. Suvenire de bun-gust Pe fiecare străduţă, vânzătorii vă vor îmbia la cumpărături. Locuitorii au un bun-gust desăvârşit în privinţa suvenirelor. Nimic nu are aerul de contrafăcut. Serile greceşti vă vor duce cu gândul la filmul "Zorba Grecul", pentru că localnicii vă vor învăţa dansul sirtakis. Veţi sparge şi farfurii, dar fiţi fără grijă, le vor plăti ei. Locuitorii insulei sunt foarte mândri de autorul romanului după care s-a turnat celebrul film cu Zorba, Nikos Kazantzakis. De altfel, în discuţiile cu turiştii străini, băştinaşii aduc imediat vorba despre geniul lor, şi pe bună dreptate.