Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Tată şi fiică pentru pianul românesc. Familia Musicescu

Tată şi fiică pentru pianul românesc. Familia Musicescu

Un articol de: Dan Cârlea - 21 Mai, 2016

Istoria şcolii româneşti de pian a fost marcată de două personalităţi, tată şi fiică - Florica şi Gavriil Musicescu. În urmă cu 129 de ani se năştea, la Iaşi, Florica Musicescu, cea care avea să devină una dintre profesoarele de pian celebre. Datorită ei s-au format personalităţi precum Dinu Lipatti, Dan Grigore, Radu Lupu, Mihai Brediceanu. Florica Musicescu a predat pianul la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, care după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit „Conservatorul de Muzică” din Bucureşti. La începuturile formării sale, pe când era în clasa a XI-a, Dinu Lipatti s-a lovit de o problemă ce nu-şi găsea rezolvarea, până când i-a devenit profesoară Florica Musicescu. Avea dureri atât de mari la mâini, încât nu putea cânta o piesă de la început până la sfârşit. Toţi profesorii de până atunci îi recomandau pauze, însă, după cum spunea Dinu Lipatti, „cu pauze nu se putea progresa”. Marea profesoară Musicescu a înţeles de unde venea problema, i-a spus: „Tehnica ta este foarte bună, dar nu pentru mâna ta!”; şi l-a învăţat pe Lipatti să ţină mâinile într-un alt mod, ceea ce l-a ajutat să depăşească problema a cărei cauză era o prea mare încordare a anumitor muşchi. Ca orice profesor cu har, Florica Musicescu îşi adapta sfaturile la caracteristicile fiecărui elev în parte, nelăsându-se confiscată de o anumită metodă, ci creându-şi propriul stil adaptabil. Considera că „degetele trebuie să devină slujitorii gândului. Disciplina instrumentală trebuie pusă în serviciul materialului sonor, care serveşte expresiei muzicale”. Ilustrul său tată, Gavriil Musicescu, s-a născut în 1847 în sudul Basarabiei, Ismail, şi a fost compozitor, dirijor, muzicolog, înfiinţând Corul Mitropolitan Iaşi. După ce a urmat, timp de patru ani, Seminarul din Huşi şi după studiile făcute la Conservatorul din Iaşi, Gavriil Musicescu a activat ca profesor de muzică la Ismail, unde s-a întâlnit cu repertoriul coral bisericesc. A urmat cursuri de armonie şi polifonie la Sankt Petersburg, iar la întoarcerea în ţară a fost profesor de armonie la Conservatorul de Muzică din Iaşi. A fost şi directorul Conservatorului, între anii 1901 şi 1903. Un proiect drag lui Gavriil Musicescu a fost Corul Mitropoliei din Iaşi, pe care l-a înfiinţat şi pe care l-a condus din 1876 şi până la sfârşitul vieţii. Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare, a publicat studii muzicale, recenzii, articole prin care a promovat folclorul, ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte.