La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Tichetele de vacanţă sunt valabile doar în staţiunile româneşti
Programul vacanţelor subvenţionate a demarat cu greu, agenţiile de turism plângându-se de comisioane mult prea piperate percepute de firmele emitente de tichete de vacanţă. Tichetele de vacanţă sunt emise de nouă firme, care pot stabili nivelul comisionului perceput firmelor de turism, până la nivelul maxim permis de legislaţie, de 10% din valoarea tichetului. Pe de altă parte, reprezentanţii marilor operatori susţin că românii nu s-au interesat prea mult, până în acest moment, să-şi achite concediul cu tichetele promovate de ministrul Turismului, Elena Udrea. Agenţia Eximtur, cea mai mare după numărul de turişti români trimişi în vacanţe în România, a vândut primul său sejur achitat cu tichete de vacanţă, respectiv un bilet pentru două persoane, în staţiunea Eforie Sud.
Companiile de stat, dar şi cele private, care au prevăzut în bugetul de anul acesta astfel de cheltuieli, pot acorda tichete de vacanţă angajaţilor. Acestea nu pot depăşi suma de 3.600 de lei pe an pentru un angajat. Tichetele pot fi utilizate doar pentru achitarea sejurilor în România, scopul acestei legi fiind sprijinirea turismului autohton. La jumătatea lunii mai însă programul guvernamental a avut parte de un moment de tatonare între agenţiile de turism, angajatori şi societăţile emitente de tichete pe marginea comisioanelor percepute de acestea din urmă. Majoritatea agenţiilor mari de turism din Bucureşti nu au primit încă solicitări de la persoane care vor să plătească concediile cu tichete de vacanţă, iar cele mai multe dintre firmele de turism nu au semnat contracte cu emitenţi de tichete, nemulţumite de comisioanele cerute de aceştia. „Până acum nu a venit la noi nici un posesor de tichete de vacanţă. Nu este suficient ca o persoană să primească un tichet de la serviciu , ci trebuie şi ca agenţia de turism să aibă semnat un contract cu emitentul acelui tichet“, a declarat agenţiei Mediafax, Antonio Niţu, director general al agenţiei Aerotravel Lufthansa City Center. Bătaie pe comisioane Niţu a spus că toate ofertele pe care le-a primit de la firmele emitente de tichete aveau comisioane cuprinse între 2,5 şi 5%, în condiţiile în care comisionul unei agenţii de turism în cazul vânzării unui concediu prin intermediul tichetelor este limitat de Guvern la 10%. „Un comision de 5%, pe care-l cer firmele emitente, înseamnă jumătate din venitul meu net. Este foarte mult“, a adăugat Niţu. Aceeaşi părere a fost susţinută şi de Dragoş Răducan, secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi director al agenţiei de turism Magest Travel. „Nu a venit nimeni la mine în agenţie cu tichete de vacanţă. N-am făcut contract cu nici o firmă emitentă de tichete, pentru că ei vor comisioane între 4,5 şi 7%. Acum e un joc de aşteptare. Ei aşteaptă ca noi să cedăm, iar noi aşteptăm ca ei să scadă comisioanele sub 1,5%“, a afirmat Răducan. Angajaţii care primesc tichete nu pot merge în concediu decât prin agenţiile care au contracte cu emitentul acelui tichet şi nu se poate caza decât la un hotel care, de asemenea, a semnat un contract cu firma emitentă. „Până nu văd coadă de oameni cu tichete în faţa agenţiei, nu fac contract cu nimeni“, a afirmat Răducan. Reprezentanţii Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri, spun că nu au avut nici un client care să dorească să-şi achite vacanţa cu tichete. „Nici la noi nu a venit încă nimeni cu tichete. Nu prea se vând. Probabil că lumea nu vine la agenţiile mari, ci la cele mai mici, pentru că persoanele care vor folosi tichete au venituri mai modeste“, a spus Nicolae Demetriade, preşedintele agenţiei de turism World Travel. Nici în agenţiile Jâinfo Tour n-a intrat încă nimeni care să solicite o vacanţă plătită cu tichete. Directorul CMB Travel crede că nu vândut nici o vacanţă pe tichete pentru că o parte importantă a celor care intră în agenţie vor vacanţe în străinătate. „Nici nu ştiu cum se dau aceste tichete de către angajator. Sunt opţionale, în funcţie de dorinţa angajatului, sau i le dă angajatorul cu forţa?“, a afirmat Cristian Mihai Bălcescu, directorul CMB. Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, spune, la rândul lui, că nu a vândut bilete pe tichete de vacanţă, dar a semnat un contract cu o firmă emitentă. „Până în prezent am făcut contract cu Romticket, pentru că au avut cele mai mici comisioane. Nu înţeleg de ce a trebuit să limităm comisionul agenţiilor la 10%, şi ce anume s-a urmărit cu această limitare. În condiţiile în care legiuitorul nu limitează şi comisionul emitenţilor de tichete, agenţiile de turism nu sunt foarte interesate de acest subiect. Practic, este o afacere numai pentru emitenţi“, a afirmat Burcea. Tichetele, emise de nouă firme Agenţia Eximtur, cea mai mare după numărul de turişti români trimişi în vacanţe în România, a vândut primul său sejur achitat cu tichete de vacanţă. „Este vorba de un bilet pentru două persoane, în staţiunea Eforie Sud, la un hotel de 3 stele, în perioada 12-18 iulie“, se arată în comunicatul Eximtur. Lucia Morariu, proprietarul Eximtur, a declarat că agenţia a încheiat până acum contracte pentru acceptare de tichete de vacanţă cu două dintre firmele emitente şi că discută şi cu alte firme specializate. Tichetele de vacanţă sunt emise de nouă firme, care pot stabili nivelul comisionului perceput firmelor de turism, până la nivelul maxim permis de legislaţie, de 10% din valoarea tichetului. „Nu putem da o cifră exactă a preţului serviciilor companiei noastre în urma contractelor încheiate cu partenerii afiliaţi, întrucât procentele se negociază conform unei grile şi variază în funcţie de mai multe criterii, precum suma totală a tichetelor rambursate sau perioada de decontare a tichetelor“, a declarat Ana-Maria Vicu, responsabil marketing în cadrul firmei emitente de tichete Cheque Dejeuner. Reprezentanţii firmei emitente de tichete Accor Services spun că reţeaua de unităţi afiliate la sistemul de tichete de vacanţă al societăţii (Ticket Vacanţă) numără peste 300 de unităţi, dintre care peste 20% sunt agenţii de turism. „Tariful de afiliere practicat de Accor Services pentru Ticket Vacanţă variază între 5% şi 6%, tarif aplicabil pensiunilor, hotelurilor şi agenţiilor de turism afiliate“, a declarat agenţiei Mediafax Philippe Blecon, director general al Accor Services. Valoarea tichetelor într-un an nu poate depăşi 3.600 de lei pentru un angajat Guvernul a emis în acest an o ordonanţă care prevede că instituţiile din sectorul bugetar pot emite tichete de vacanţă, cu valori nominale de 10, 20, 30, 40 şi 50 de lei, urmând să plătească unităţilor afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea tichetelor de vacanţă contravaloarea acestora, după prestarea serviciilor de turism. Tichetele de vacanţă pot fi acordate de către toate companiile, indiferent de sectorul de activitate sau de componenţa capitalului social, cu condiţia ca ele să fi înregistrat profit sau venit, după caz, în anul financiar anterior. Nivelul maxim al valorii tichetelor de vacanţă pe care le poate primi un angajat pe parcursul unui an poate atinge echivalentul a şase salarii minime brute pe ţară. Legea prevede că angajatul care a primit tichete de vacanţă nu mai beneficiază de prima de vacanţă în cursul anului respectiv sau de bilete de odihnă. Sumele corespunzătoare tichetelor de vacanţă acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit. Guvernul estimează că aproximativ 100.000 de angajaţi ar putea beneficia de tichete de vacanţă. ▲ Angajatorul economiseşte bani dacă acordă tichete de vacanţă şi nu prime Autorităţile vor impune hotelierilor limite pentru tarifele practicate, în special în ceea ce priveşte serviciile acordate prin intermediul tichetelor de vacanţă, în cazul în care tarifele nu vor reflecta calitatea serviciilor oferite şi preţurile pieţei. „În prezent există o dispută privind comisioanele practicate de către agenţiile de turism şi unităţile emitente, sindicate. De legea tichetelor de vacanţă trebuie să profite turismul românesc şi turiştii. De asemenea, în cazul în care va exista un număr mare de turişti pe litoralul românesc, iar hotelierii vor practica tarife care nu vor reflecta calitatea serviciilor oferite şi preţurile pieţei, acestora li se vor impune limite pentru tarifele practicate. Sper însă că nu va fi cazul, pentru că acest lucru ar îngreuna cu mult acordarea tichetelor de vacanţă“, a afirmat ministrul Turismului, Elena Udrea. Până la ora actuală s-au vândut 20.000 de tichete de vacanţă, iar în acest an, ministrul Turismului speră să fie vândute 200.000 de tichete. Tichetele de vacanţă sunt deductibile şi scutite de taxe şi impozite în limita a şase salarii minime brute pe economie. Potrivit reprezentanţilor Eximtur, dacă pentru un angajat se acordă tichet de vacanţă în valoare de 1.500 de lei, şi nu se acordă primă de vacanţă, pentru care se plătesc impozite la stat, angajatorul economiseşte 1.200 de lei.