Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Tinerii din Rădăuți schimbă orașul prin lectură

Tinerii din Rădăuți schimbă orașul prin lectură

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Timp liber
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 03 Octombrie 2019

Începând din această vară, în orașul Rădăuți, județul Suceava, se întâmplă o minune, numită Clubul de lectură BookHaos Society. Se petrece în spațiul public, în parcurile din oraș și poate fi observată sâmbăta, o dată pe lună. Clubul a fost înființat de oameni inimoși, membri ai Asociației „Rădăuțiul civic”, cu scopul de a încuraja lectura, mai ales în rândul tinerilor, dar și de a schimba orașul în care trăiesc.

La începutul lunii iunie a acestui an, Asociația „Rădăuțiul civic” a pus pe picioare un proiect inedit, destinat cu precădere tinerilor, Clubul de lectură BookHaos Society, fondat de profesorul Viorel Hurjui, Tabita Juravle, președintele Consiliului Elevilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, și Naomi Baciu, proaspătă studentă la University of Manchester, după modelul celor occidentale. Dorința fondatorilor a fost aceea de a coagula în jurul ideii de lectură o comunitate dedicată, care să prolifereze idei și atitudini generate de o cultură generală solidă. Oameni care, apoi, vor putea mișca societatea în care trăiesc, aducând un suflu nou, primenind menta­lități. „Foarte puțini sunt cei care vor să investească timp şi efort pentru a dezvolta comunitatea. Cred cu tărie că, dacă fiecare orăşel ar acorda mai multă atenție ideii de dezvoltare, am reuşi să rezolvăm şi problemele mari care ne afectează (disfuncționalitatea sistemului, gestionarea ineficientă a resurselor, lipsa colaborării)”, consideră Tabita Juravle.

Proiectul se constituie într-o îmbinare fericită de idei. Peste gândul membrilor „Rădăuțiul Civic” că ar putea fi organizat un astfel de club s-a așezat modelul propus de Ana-Maria Lavric-Paraschi, o rădăuțeancă stabilită în Belgia. „Eu frecventez un club de lectură din Liège și mi-a plăcut mult conceptul acela. Prietenii de la «Rădăuțiul civic» se gândeau și ei să organizeze un astfel de club, așa că din amestecul acesta de idei s-a născut BookHaos Society. Apoi ei s-au organizat foarte bine, au închegat o echipă dedicată. Am pus suflet cu toții în clubul acesta, pentru că în oraș nu mai există cinematograf, ca pe vremuri, casa de cultură e mai mult pentru spectacole de dansuri populare, librăriile sunt ticsite de manuale școlare și rechizite, înainte de toate. Mi-e teamă ca Rădăuțiul să nu rămână un loc care trăiește doar când sunt Zilele Orașului. Sunt tineri care abia așteaptă weekendul să meargă la mall, dar sunt și tineri care citesc, care învață foarte mult, dar care pur și simplu nu au unde să se adune; nu li se propune nimic în afară de ieșitul în parc sau la terase”, a explicat Ana-Maria Lavric-Paraschi. 

„Clubul acesta e o lumină”

Începând din iunie, o dată pe lună, clubul se reunește în centrul Rădăuților, fie în parcul din jurul statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă, fie în celălalt parc din oraș, și toată lumea citește. Regulile sunt simple: nu este impus un anumit tip de lectură, iar cei care vin trebuie doar să se bucure de ceea ce citesc. O oră de citit, apoi o oră în care se discută despre conceptele care le-au atras atenția cititorilor în lecturile lor, se face schimb de idei, se recomandă cărți. Adică, timp petrecut cu folos.

„Clubul acesta e o lumină. Cred că e foarte necesar într-o lume în care tinerii au mereu tentația telefonului, calculatorului”, a spus Viorel Hurjui, profesor de limba engleză la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuți. L-am întâlnit în 24 august, la „Voluntar pentru Rădăuți”, o acțiune prin care, anual, asociațiile civice rădă­u­țe­ne își prezintă activitatea și poartă cu cetățenii un dialog constructiv despre voluntariat și implicare. Profesorul Hurjui și Tabita Juravle sunt, de fapt, „motoarele” clubului de lectură. „Oamenii nu prea mai au încredere în sistemul care îi conduce. Majoritatea şi-au pierdut orice strop de speranță, iar în momentul în care interacționează cu astfel de evenimente tind să le ignore, din motivul că «oricum nu se rezolvă nimic». Însă, în mod surprinzător, tinerii, şi chiar adulții, au devenit foarte interesați de ceea ce facem la clubul de lectură. Mă bucur să văd că unii găsesc inspirație şi motivație în cadrul comunității noastre (...). Nu există o limită în ceea ce priveşte vârsta pentru lectură şi comunicare“, a povestit Tabita. 

Model de civism

Pusă pe picioare, în iunie 2017, de un grup de tineri entuziaști, dornici să schimbe ceva în orașul în care s-au născut și s-au format, această asociație e ca o gură de aer proaspăt, revigorant, care dezmor­țește mica urbe suceveană. La început au activat doar ca un grup de inițiativă locală, iar din septembrie 2018 s-au constituit în asociație nonguvernamentală, în ideea construirii „unui Rădăuți dezvoltat, cu o societate civilă puternică, cu cetățeni responsabili, educați, informați și activi care promovează binele comunității”.

În scurtul răstimp de la înfiin­țare și până acum, „Rădăuțiul civic” a acționat ca un monitor urban, dar și ca un motor care a im­pul­sionat energiile tinerilor. Aso­ciația este atentă la acțiunile ad­mi­nistrației locale, semnalează greșelile pe care aceasta le face, inițiază acțiuni de ecologizare și de amenajare urbană, este sensibilă la problemele comunității, pe care le susține cu fermitate prin mijloacele de care dispune. Printre cele mai importante acțiuni ale asociației se numără refacerea gratuită a site-ului Primăriei Rădăuți, organizarea unei tabere educative pentru copiii Casei de tip familial „Universul Copiilor” din Rădăuți, a unui program de mentorat pentru copii, acțiuni de ecologizare, o campanie civică de salvare a lacului „Al. Sahia”, cursuri de prim ajutor, alături de Fundația pentru SMURD. Ultimul proiect, Clubul de lectură BookHaos Society, organizat sub genericul „Într-o lume de pioni, fii nebunul care citește”, a avut deja primele întâlniri.