Trei actori de comedie legendari

Atât Franţa, cât şi Anglia au dat lumii o sumedenie de artişti mari, din toate genurile. Cele două mari puteri culturale se întâlnesc şi în zona umoristică, iar câştigători sunt spectatorii şi telespectatorii de pretutindeni, care nu pot şi nici nu au de ce să decidă care sunt mai buni.

Am ales, din multitudinea de exemple care puteau fi date, trei actori din domeniul comediei, doi francezi şi un englez, cunoscuţi şi îndrăgiţi pretutindeni.

Luis de Funès

Cunoscut pe întreg pământul drept cel mai haios jandarm al cinematografiei, Louis de Funès este şi unul dintre cei mai mari actori de film pe care Franţa i-a dat lumii. Jocul său actoricesc axat pe mimica mobilă, exagerată şi de neconfundat, agitaţia sa, hiperactivitatea l-au făcut unul dintre cei mai populari actori, iar asta în ciuda începuturilor sale greoaie, care nu prevesteau prin nimic gloria în care avea să se încheie viaţa acestui actor.

Părinţii săi erau de origine spaniolă, Carlos Luis de Funès de Galarza şi Leonor Soto Reguera, au ajuns în Franţa plecând din Sevilla, în anul 1904. Aici, într-o suburbie a Parisului, s-a născut cel care înainte de a fi un mare actor a învăţat să cânte la pian, fiind şi cântăreţ prin restaurante, ori având diverse slujbe, fără vreo legătură cu actoria. Începuturile sale ca actor nu se leagă de cea de-a şaptea artă, ci de teatru, în care nu a cunoscut succesul fulminant de mai târziu, pe care i l-a furnizat marele ecran. Drumul său a fost comedia, iar aceasta s-a văzut de cum a început să apară în filme precum: „Le Mouton à cinq pattes” („Mielul cu cinci picioare”, 1954). Un film deosebit, coproducţie franco-engleză, film în care a jucat Louis de Funès împreună cu un alt monstru sacru al ecranului francez, Bourvil, este „Marea hoinăreală” („La Grande Vadrouille”), care a avut premiera în anul 1966 şi deţine un record imens de popularitate, având până la momentul apariţiei filmului „Titanic”, în anul 1997, cele mai mari încasări. Talentul său actoricesc nu s-a mărginit la comedie, el putând juca şi roluri din registrul grav, de altfel a apărut alături de un alt actor legendar dat lumii de către Franţa, teluricul şi adâncul Jean Gabin, în „Le Tatoué şi Le Gentleman d’Epsom”, însă comedia a fost cea care l-a desăvârşit ca artist, scoţând din el tot ce avea mai valoros, el la rândul său punând-o în valoare ca gen cinematografic, într-un mod unic.

Seria de filme în care jandarmul francez, alături de colegii săi, are diverse păţanii, ba cu extratereştrii, ba cu… însurătoarea, cu jandarmeriţele sau la New York, a bucurat generaţii întregi de cinefili.

Fernandel

Dovadă că şarmul şi charisma nu au nimic în comun cu standardele de frumuseţe stă notorietatea unui alt mare actor francez, celebru şi pentru zâmbetul său cu aspect, zică-se, cabalin: Fernan­del. Altfel, un mare actor, cu un joc în care mizează pe o pretinsă naivitate, ceea ce va deveni, în timp, marca sa proprie. Fernand Joseph Désiré Contandin, mai cunoscut publicului drept Fernandel, s-a născut în Marsilia anului 1903. Filmele care i-au dus notorietatea de la nivelul Franţei la cel al lumii întregi sunt cele făcute după cărţile scriitorului Giovanni Guareschi, filmele din seria „Don Camillo şi Peppone”. Şi acest mare actor a avut o viaţă destul de grea la începuturile sale care nu prevesteau ocupaţia sa de căpătâi de mai târziu. A început să lucreze încă de timpuriu, într-o bancă şi la o fabrică de săpun, însă deja avusese un prim contact cu scena, pe când avea 12 ani, jucând într-o dramă istorică la teatru - „Marceau ou les enfants de la révolutionde”, probabil moment în care s-a „virusat” cu dorinţa de a se dedica actoriei, mai târziu. Pseudonimul „Fernandel” i se datorează soacrei actorului, care pe când acesta venea să o viziteze pe logodnica sa Henriette, spunea „Iată-l pe Fernandelul ei” - „Voilà le Fernand d’elle!”, spusă pe care actorul şi-a asumat-o şi a reuşit să o transforme în renume actoricesc. Fernandel declara că pentru el consacrarea ca actor de comedie a venit odată cu fimul „Datorită lui Pagnol”, iar publicul francez a fost generos cu el, nominalizându-l în anul 1938 drept cel mai popular actor, înaintea lui Jean Gabin. Din filmografia sa reţinem titluri precum: „Le Petit monde de Don Camillo” („Mica lume a lui Don Camillo”, 1951), „Le Retour de Don Camillo” („Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953), „La Grande bagarre de Don Camillo” („Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955, „Don Camillo Monseigneur” („Don Camillo monsenior”, „Don Camillo en Russie” („Don Camillo în Rusia”, 1965).

Mr. Bean

Trecem în cealaltă „tabără”, în insulele britanice, care şi ele au dat lumii o sumedenie de actori mari, din care am ales tot doi, de comedie, ca şi în „rivala” Franţă: Mr. Bean şi Benny Hill.
Rowan Sebastian Atkinson este numele adevărat al încă tânărului şi în plină putere creatoare (61 de ani) al lui Mr. Bean, cel care a reuşit să impună propriul stil de umor şi pe ursuleţul său de pluş, pe care îl căra peste tot, în valijoară. Deşi de formaţie inginer, studiind ingineria electrică la Universitatea din Newcastle şi la Queen’s College, simpaticul Bean a descoperit actoria alături de trupe studenţeşti, activând în „The Oxford Revue”, trupă de la Universitatea Oxford, care a dat de-a lungul existenţei sale (a fost fondată în 1950) mai mulţi artişti importanţi.

O altă etapă importantă în devenirea lui Atkinson ca actor a fost radioul, unde a avut propria emisiune de divertisment, la BBC Radio 3, „The Atkinson People”, în care interpreta interviuri fictive pe care le-ar fi luat unor personalităţi. A apărut de-a lungul carierei în producţii de televiziune şi în filme, în sketch-uri şi în reclame, nu de puţine ori personajul interpretat fiind... chiar el însuşi, datorită imensei notorietăţi pe care o are. Este împătimit de maşini, deţinând şi maşini scumpe, iar cei doi copii ai săi, Benjamin (20 de ani) şi Lily (19 ani), probabil s-au putut lăuda la şcoală că au unul dintre cei mai haioşi tătici de pe planetă.