Trei construcţii de top din lume

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinaţi de ideea unor construcţii măreţe, care „să atingă cerul”. Piramidele, Colosul din Rodos şi legendarul Turn Babel sunt numai câteva exemple. Mai aproape de zilele noastre avem construcţii în care aspectul funcţional primează.

Vom prezenta în continuare trei exemple de construcţii deosebite, în care geniul ingineresc a venit în slujba oamenilor, prin realizări deosebite, de care ar fi fost mândri chiar faraonii care dorm în piramidele lor imense.

Canalul Mânecii, un vechi vis anglo-francez realizat în zilele noastre

Ferite de furtunile de pe suprafaţa mării, la adăpost de capriciile obişnuite ale vremii, automobilele, camioanele cu mărfuri şi trenurile cu pasagerii care vor să ajungă din Franţa în Marea Britanie şi invers au la dispoziţie Tunelul Canalului Mânecii, o realizare extraordinară. Deşi nu este cel mai mare tunel din lume, acest titlu fiind consfiscat de Tunelul Seikan din Japonia, tunelul care trece pe sub Canalul Mânecii este al doilea din lume ca mărime. Prin el trec cu viteze de până la 160 de kilometri la oră trenuri de tip TGV care transportă călători, mărfuri sau automobile. Construcţia a fost săpată în stratul de cretă albastră, la o adâncime medie de 40 de metri sub fundul mării (adâncimea maximă fiind de 70 de metri). Conţine trei galerii, două fiind tunele feroviare, câte unul pentru fiecare sens, având un diametru de 7,6 metri, şi o galerie de serviciu, prin care circulă vehicule speciale.

Ideea nu e nouă, primul proiect fiind din anul 1855, când inginerul francez Thomé de Gaumont a propus un proiect aproape SF: un tunel între Capul Gris-Nez (Pas-de-Calais) şi Capul Eastwear, cu coşuri de aerisire în plină mare şi o insulă artificială pe bancul Varnes, care ar fi adăpostit o gară maritimă. În 1868, familia Rotschild (pentru Franţa) şi lordul Grosvenor şi Michel Chevalier (pentru Anglia) au fondat “Channel Tunnel Committee". În 1876 au început săpăturile, iar în 1883, când au fost întrerupte, lungimea galeriilor ajungea la peste 2.000 de metri în partea engleză şi la peste 1.800 în cea franceză. Au mai existat două proiecte, însă cel care s-a impus şi a fost dus la capăt este cel ales în 1986, propus de France Manche şi Channel Tunnel Group, pe vremea lui François Mitterrand şi Margaret Thatcher. Inaugurarea tunelului a avut loc în 6 mai 1994.

Hoover, barajul din filme

Marele baraj pe care îl vedem deseori în filmele americane, numit Hoover, a fost construit parţial în perioada foarte grea cunoscută drept “Marea criză economică”, Barajul Hoover din Statele Unite ale Americii a fost dus la bun sfârşit după cinci ani de lucru, început în 1931. Astfel, în 1936 a fost dat în folosinţă, devenind pentru 22 de ani cel mai mare baraj din lume, dar rămânând şi după pierderea acestui titlu o construcţie de referinţă. Se spune că a fost proiectat să reziste 2.000 de ani, iar betonul armat din care este făcut va fi complet uscat, în toată profunzimea lui, abia peste 500 de ani.

Barajul în lungime de 379 de metri şi având o înălţime de 221 metri are în partea de sus o şosea care leagă statele Arizona de Nevada, respectiv cele două coaste ale oceanelor Atlantic şi Pacific. În plus, barajul furnizează apă pentru populaţia din unele dintre cele mai aride zone ale Americii, deşerturile Sonora şi Mojave fiind în apropiere. Construcţia barajului a format unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din lume, Lacul Mead, cu o lungime de 190 de kilometri şi o suprafaţă de 640 de kilometri pătraţi. Şeful întregului proiect a fost inginerul Frank Crowe, unul dintre cei mai remarcabili hidrotehnicieni ai timpului, care a făcut posibilă finalizarea proiectului prin aplicarea concretă a mai multor invenţii proprii, iar arhitectul britanic-american Gordon Kaufmann, stabilit în 1914 în Statele Unite, a realizat eleganta rafinare stilistică a întregului complex de clădiri şi a barajului în aceeaşi manieră. Datorită aspectului său impunător şi al priveliştii oferite, barajul apare în foarte multe filme, de la cele de acţiune la cele romantice sau comedii, fiind unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale Americii.

Cea mai mare linie ferată din lume

Linia Orient Express a Rusiei, calea feroviară Transsiberiană, este cu adevărat un monstru - 9.288 de kilometri, de la Moscova la Vladivostok, pe coasta Pacificului. Un vis vechi al ţarilor, considerat imposibil pentru o vreme. Primele proiecte feroviare din Siberia au apărut după terminarea căii ferate Moscova-Sankt Petersburg în 1851, iar despre construirea unei căi ferate care să acopere practic întreaga Rusie, ministrul de finanţe, contele Egor Kankrin, scria: “Ideea de a acoperi Rusia cu o reţea feroviară nu doar că depăşeşte orice posibilitate, dar chiar construirea unei căi ferate de la Petersburg la Kazan ar putea fi finalizată cel puţin peste câteva secole”.

Construcţia a început din plin în 1891, proiectul şi finanţarea construcţiei transsiberianului fiind aprobate de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881). Fiul său, ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei, a supravegheat construcţia, numindu-l pe Serghei Witte director al Căilor ferate, în 1889. Bugetul imperial de stat a cheltuit 1 miliard 455 milioane ruble între 1891 şi 1913, un record depăşit numai de cheltuielile militare din Primul Război Mondial, acţiune condusă şi supravegheată de Serghei Witte, ministrul de finanţe din acea vreme. La uriaşa construcţie au muncit atât soldaţi ai armatei, cât şi condamnaţii la muncă forţată din Sahalin şi din alte zone. După construirea liniei Amur în 1916, la nord de graniţa chineză, linia ferată Petrograd-Vladivostok a devenit continuă, şi rămâne până în ziua de azi cea mai lungă din lume. Linia a fost electrificată în perioada 1929-2002, permiţând astfel dublarea greutăţii trenurilor, până la 6.000 de tone. Circa 30% din mărfurile Rusiei destinate exportului trec pe această linie, adică circa 20.000 de containere pe an, dar se doreşte creşterea acestui număr până la 100.000.