Cu prilejul împlinirii celor 8 ani de activitate, membri din echipa editorială şi administrativă a „Ziarului Lumina” au participat sâmbătă, 9 februarie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la un colocviu de presă la Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Caraiman, judeţul Prahova. În cadrul evenimentului s-au subliniat semnificaţiile presei bisericeşti în România, de la „Telegraful Român”, care a împlinit în acest an, la 3 ianuarie, 160 de ani, până la „Ziarul Lumina”.


