Părintele Patriarh Daniel, ierarhul care ne reprezintă

A reprezenta un neam, adică un popor, înseamnă a întruchipa la modul cel mai înalt virtuțile sale morale și spirituale. Lucrul acesta este de importanță covârșitoare în viața marilor personalități și reușita le înscrie în galeria figurilor de seamă ale națiunii, devenind un model în guvernarea treburilor comunitare. Pentru viața Bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este personalitatea ideală din vremurile de astăzi.

Aniversarea Preafericitului Daniel ne prilejuiește, în fiecare an, o privire retrospectivă peste imaginea ierarhului implicat în istorie. Astăzi Biserica scrie istorie, pentru că este implicată adânc în mersul societății românești. De multă vreme nu s‑a făcut epocă prin activitatea eclesiastică, nici chiar atunci când Patriarhul Miron Cristea a avut locotenența guvernului României. Mănăstirile de la noi erau pline de ruine, bisericile sărăcite de neajunsurile vremii, teologie puțină, încât n‑a fost o perioadă de glorie a instituției în sine. Un mod de abordare medieval a ținut atmosfera bisericească într‑un conservatorism îndelungat și prea puțin eficient. Așa se face că nici propusa Catedrală a Mântuirii Neamului nu s-a putut realiza până acum, când Preafericitul Daniel cu mari eforturi o edifică, împlinind dezideratul de a avea un locaș de rugăciune pe măsura credinței românilor.

Un filosof spunea că omul este suma faptelor sale, iar Mircea Eliade scria că îviața nu este făcută pentru fericire, ci pentru eroism”. În viața Patriarhului Daniel eroismul faptelor mari este o trăsătură definitorie și exemplele în această privință sunt multiple.

Teolog profund și cu largă viziune asupra științelor bisericești și laice, Preafericirea Sa și‑a asumat destinul Bisericii în viața personală, pentru a deveni el însuși sufletul Bisericii, fiind implicat în proiectele cele mai diverse. O mare realizare este cea instituțională, reușind să facă din Biserică o instituție puternică, bine realizată în interior și respectată în exterior. Raporturile cu celelalte instituții ale țării sunt astăzi la nivelul cel mai ­înalt. Atent la mersul națiunii, prudent la treburile delicate, dar angajat ferm în opera de progres spiritual al românilor, Preafericirea Sa veghează, în sensul cel mai bun al cuvântului, ca Providența divină să se comunice in integrum credincioșilor. Mai mult, stăruie ca prin relații cu alte foruri să apropie fenomenul religios de alte domenii, de care a fost separat altădată, în intenția de a realiza o cunoaștere mai bună asupra aspectelor teologice și, în consecință, conlucrarea în spiritul instaurării acelui climat spiritual unitar în viața națiunii.

Vocația Preafericitului este evidentă și pentru problemele culturii românești, pe care le abordează frecvent și cu anume pasiune, înțelegând că un popor se înnobilează prin cultură. În cuvântul ținut la Academia Română, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la înființarea acesteia, spunea: îNe bucurăm că, în vremurile de libertate, Academia Română a colaborat cu Biserica Ortodoxă Română, iar printre membrii ei s‑au aflat în trecut și există și astăzi mai mulți slujitori ai Bisericii”. Clerici luminați, personalități marcante ale științei teologice și culturii românești, precum scriitorul Gala Galaction, folcloristul S. Fl. Marian, preotul Niculae M. Popescu, prof. univ. Dumitru Stăniloae și alții reprezintă generația de aur a teologilor academici. Iar tradiția aceasta se continuă și astăzi, Preafericitul Daniel fiind deja membru de onoare al Academiei Române.

O trăsătură constantă pe care am remarcat‑o la cuvântările Preafericitului este discursul tematic. La fiecare eveniment unde se cuvine să vorbească, Preafericirea Sa alege să expună o temă anume, în general în legătură cu profilul evenimentului, dar prezentând‑o în mod academic, ca o prelegere consistentă, argumentată teologic și științific, într‑un stil agreabil ascultătorilor. Ca urmare, și audiența de care se bucură în toate mediile societății: școli, spitale, armată, universități, institute de cercetare, a devenit un fapt cotidian, ierarhul fiind invitat la cele mai diverse momente, unde consacră liturgic și expune un atractiv cuvânt de învățătură.

De curând, Patriarhului Daniel i s‑a conferit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Creștine îDimitrie Cantemir” din București (22 martie 2016). Discursul ținut cu această ocazie, Dimensiunea religioasă a operei lui Dimitrie Cantemir, îl recomandă pe Preafericitul nostru ca un istoric literar autentic. Autorul mânuiește cu iscusință datele problemei și pune în evidență aspecte interesante din opera marelui domnitor: despre repere filosofice ale operei, despre dimensiunea religioasă a gândirii domnitorului, despre dimensiunea morală a lucrărilor scrise și vocația unei sinteze între Răsărit și Apus ș.a. Concluziile au relevanță pentru aprecierea operei cantemirești, care nu a beneficiat până acum de o exegeză în asemenea măsură, menită să pună în evidență dimensiunea filosofică și religioasă a scrierilor domnitorului, cel care a făcut epocă în știința vremii și a lăsat un mare spirit de cercetare în estul Europei.

Preafericitul Daniel vorbește cu același profesionalism și despre teme din folclorul românesc.
Într‑un discurs ținut copiilor, le relata pe larg despre valorile morale din basmul românesc, scoțând în evidență că personajele pozitive ale basmelor luptă întotdeauna împotriva răului și biruiesc, în dorința lor de a împlini binele. Analiza pe această temă este consistentă și mereu la obiect. Personaje ca Sfânta Duminică, Sfânta Vineri, sihaști ș.a. populează o lume cu multiple învățături morale care își au sorgintea în viziunea creștină.

Ideile acestea, exprimate prin prisma mesajului creștin, sunt edificatoare atât din punct de vedere etic, cât și religios, având o mai mare aprehensiune în educația tineretului. George Călinescu, în Estetica basmului, sublinia unele calități morale la personajele basmelor, dar demersul limitat doar la etica simplă nu avea consistența didactică pe care o incumbă aceste creații populare, unde studiul exegetic lărgit indică aspecte de morală creștină autentică. Faptul mă duce cu gândul la ceea ce Mircea Eliade propunea cândva, ca să se elaboreze Teologia populară, o lucrare utilă din multe puncte de vedere.

Izvor de inspirație nesecată, cultura populară a revenit frecvent în comunicările Patriarhului, atât ca temă de referință, cât și pentru faptul că prin ea ierarhul vede exprimat sufletul românului, al creștinului tradițional, cel care participă la pliroma liturgică. Având convingerea că tradițiile împodobesc viața românilor și, de asemenea, viața de cult, remarcă frumusețea participării creștinilor cu datinile lor la biserică, unde cutumele tradiționale, ca și riturile liturgice, au trăsături identitare, iar unirea lor în mediul eclesiastic dă caracterul de plinătate a comuniunii în duhul Ortodoxiei naționale.

Un eveniment mai recent în viața Patriarhului, decernarea ti­tlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Politehnica București (14 aprilie 2016), a prilejuit elaborarea unei prelegeri pe o temă mai evident filosofică: Importanța dialogului dintre teologie, filosofie și știință, în care autorul se lansează într‑o amplă expunere a relației dintre aceste domenii în viziunea teologului dogmatist și a filosofului de știință. Preafericitul este adeptul gândirii profunde în știință și, ca urmare, abordarea teoretică depășește cadrul discursului narativ doar făcând incursiuni savante în teoria rațiunii conceptuale, cu care dezvăluie o sumă de forme logice existente la nivelul științelor umane, versus teologie. Impresionează plăcut expunerea celor trei domenii: teologie, filosofie și știință, în raporturile lor bazându‑se pe concepte analizate epistemologic și istoric.

La un capitol, vorbind despre Inadecvarea reducerii relației dintre teologie, filosofie și știință la o schemă mediatoare, autorul expune propria viziune: îDin punct de vedere istoric, modernitatea raționalistă a denaturat relația dintre rațiune și credință, înțelegând în mod unilateral rațiunea doar în dimensiunea sa instrumentală”. În continuare, se afirmă că îpostmodernismul, ca demolare sistematică a oricărui sistem”, a dus la erodarea conștiinței unificatoare în domeniul cunoașterii. În context, autorul reliefează valoarea gândirii creștine, care are în centrul ei dimensiunea Logosului întrupat.

Susținător fervent al cercetării atât în teologie, cât și în alte domenii, Preafericitul îmbină astfel în palmaresul său faptele zilei cu neodihna trăirii în lumina marilor înțelepți ai lumii, spre binele Bisericii. Iar ca să fim în aceeași notă, se cuvine să subliniem în concluzie: ubi scientia magna charta nationis est, gloriam magistris debet.

Vă dorim, Preafericirea Voastră, aniversare fericită și La mulți ani!