La sfinţirea unui Altar totul se concentrează în lumina, în căldura şi‑n puterea harului Sfântului Duh, care se aşază mai întâi în iubirea Mântuitorului transferată către inimile şi sufletele slujitoril
La sfinţirea unui Altar totul se concentrează în lumina, în căldura şi‑n puterea harului Sfântului Duh, care se aşază mai întâi în iubirea Mântuitorului transferată către inimile şi sufletele slujitoril
În Duminica a 20-a după Rusalii, credincioşii din comunitatea parohială Mircea Vodă, protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, au trăit momente de bucurie şi de profundă simţire duhovnicească prin participarea
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a avut loc joi, 7 octombrie 2021, revederea la 20 de ani de la absolvirea cursurilor a promoţiei 2001. Absolvenţii au trăit momente
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat luni, 4 octombrie, deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an universitar. Evenimentul a debutat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian,
Astăzi, 1 octombrie, când în Biserica Ortodoxă Română se face pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, noul schit „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din
De 12 ani, ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a devenit moment de referinţă în istoria Eparhiei Dunării de Jos, deoarece la 27 septembrie 2009, potrivit rânduielilor statutare, prin
Citești și: Episcopul Nifon Niculescu s-a întors pentru vremelnica odihnă în ctitoria sa din Galaţi Duminica, 26 septembrie, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai Armatei Române, a
Vineri, 24 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi prin strădania Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au fost ad
În continuarea evenimentelor prilejuite de întoarcerea osemintelor vrednicului de pomenire Episcop Nifon al Dunării de Jos în eparhia pe care a păstorit-o timp de 12 ani, sâmbătă seara, la ceasul Vecerniei, a
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în seara zilei de 21 septembrie 2021, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost gazda
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în perioada 15-18 septembrie 2021, a avut loc la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, un
La Așezământul social‑filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Lacu Sărat din județul Brăila s‑a desfășurat joi, 16 septembrie 2021, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din acest
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit miercuri, 15 septembrie 2021, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul spiritual al pompierilor
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a efectuat marți, 14 septembrie 2021, o vizită pastorală în Insula Mare a Brăilei, unde a binecuvântat primele două cruci amplasate pe groapa
În ziua de 9 septembrie, un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Ana” din Galați, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a tinerilor şi copiilor
Antena 3, DC News și Evenimentul zilei consemnează mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat elevilor, dascălilor şi părinţilor, în care subliniază faptul că o „educaţie
La praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de viaţă duhovnicească din Câmpia Covurluiului, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul
Gazeta de Nord-Vest relatează că Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșu
În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfântul Apostol Andrei” din municipiul
Pe 3 septembrie 2021, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din administraţia eparhială, în
În data de 3 septembrie 2021, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, Biserica „Sfântul Antim“ din municipiul Galați a îmbrăcat haină de sărbătoare la cinstirea principalului