La praznicul Rusaliilor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala Episcopală din Caransebeș, alături de un sobor de
La praznicul Rusaliilor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala Episcopală din Caransebeș, alături de un sobor de
Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea vasluiană Grăjdeni şi-a sărbătorit luni, 8 iunie, hramul, în mijlocul obştii monahale şi al credincioşilor aflându-se Preasfinţitul Părinte Ignatie,
Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Arhiepiscopia Dunării de Jos, aşezată în inima codrilor din apropierea localităţii gălăţene Buciumeni, şi-a sărbătorit hramul la praznicul Sfintei Treimi. Din
La sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor timișoreni, săvârșind Sfânta
Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj, și-a sărbătorit luni hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
La sărbătoarea Sfintei Treimi, Catedrala Mitropolitană din Sibiu și-a prăznuit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului
Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea botoşăneană Ştiubieni şi-a sărbătorit luni, 8 iunie, hramul. Bucuria evenimentului a fost sporită de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan,
De sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), duminică, 7 iunie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul Drăgeşti, ce aparţine de Mănăstirea Ra
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt a fost serbat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, urmată de
La Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), credincioşi în număr mare au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Biserica
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la
La praznicul Rusaliilor, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită la Sibiu la un Altar de vară amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala `Timotei
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit duminică, 7 iunie, de sărbătoarea Cincizecimii, la un Altar amenajat pe esplanada Catedralei
La 50 de zile după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica a prăznuit Pogorârea Duhului Sfânt. Cu acest prilej, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie şi Vecernia
Parohia clujeană „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” și-a sărbătorit hramul luni, 1 iunie, în ziua de pomenire a sfântului ocrotitor. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al
Mănăstirea ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi-a sărbătorit marţi, 2 iunie, ocrotitorul prin Liturghie arhierească, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și
În data de 4 iunie 2020, s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care s-a consolidat Marea Unire din 1918. Momentul a fost marcat și la Patriarhia Română prin săvârşirea slujbei
Cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistrița (sec. al XIII-lea), Biserica de la Coroana, a primit vizita Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului
La Catedrala Episcopală din Deva, Sfânta Liturghie din Duminica a 7-a după Paşti a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care a amintit despre cei 318 Sfinți Părinți
Credincioșii din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din
La Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Sfânta Liturghie din duminica după Înălțarea Domnului a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Ierarhul a spus celor pr